Primăria Timișoara și-a propus încă de acum doi ani să construiască, cu sprijinul Băncii Mondiale, un nou Spital Municipal. În 2022, fusese aprobată, în consiliul local, și o hotărâre în acest sens. Acum, anunță, reprezentanții instituției, se intră în „etapa decisivă” și va mai trebui aprobată și încheierea formală a unui acord scris.
Nu mai puțin de 22 de elevi din județul Timiș s-au calificat la faza națională a Olimpiadei de Fizică. Este un număr record de copii, spun reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș, dublu față de cei calificați în anul precedent. Etapa națională ar urma să se desfășoare la Brașov, la sfârșitul lunii aprilie.
ADVERTORIAL. TRUTZI, specialistul tău de încredere în profile din oțel, țevi, tablă, accesorii pentru prelucrarea metalelor, fier forjat și sisteme complete de împrejmuiri industriale și rezidențiale, își deschide porțile acum în Timișoara. Cu o experiență solidă de peste 18 ani în producția, importul și comercializarea de produse din oțel, compania suceveană TRUTZI a inaugurat recent un nou depozit în Timișoara pe Calea Lugojului, nr. 52B, care deservește județele Timiș, Caraș și Hunedoara.
ADVERTORIAL. Școala Acton Academy Timișoara, recunoscută de Ministerul Educației din România și acreditată în Statele Unite, vă invită la Open Saturdays pe 16 și 23 martie. În cadrul acestor întâlniri, desfășurate într-un cadru restrâns, familiile vor avea ocazia să dialogheze cu fondatorii și să descopere curriculumul inovator al școlii, conceput să pregătească elevii pentru provocările secolului 21. Participarea este oportunitatea perfectă pentru părinți să determine dacă filosofia Acton Academy se aliniază cu valorile familiei lor. Înscrierile pentru ciclul primar sunt deschise pentru anul școlar 2024-2025, pentru copiii cu vârste între 6 și 11 ani.
ADVERTORIAL. Departamentul pentru Situații de Urgență împreună cu cele trei companii de distribuție a energiei electrice din cadrul grupului PPC (Rețele Electrice Muntenia, Rețele Electrice Dobrogea și Rețele Electrice Banat) au lansat Ghidul siguranței în domeniul electric, disponibil pe platforma www.fiipregatit.ro, precum și pe website-ul companiilor de distribuție.

Ştiri din Timiș

Peste 57 de milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor din Timiș. CJT caută firme pentru șase zone din județ
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.

Ştiri din Timiș

O nouă investiție de 30 de milioane de lei la Spitalul de Copii Timișoara. Primăria vrea și fonduri europene
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.

Ştiri din Timiș

Peste 300.000 de treceri pe traseele velo monitorizate din Timiș. Ce pregătește CJT pentru EuroVelo 13
Peste 300.000 de treceri au fost înregistrate din aprilie pe pista de pe malul Begăi și pe traseele monitorizate în șase zone din județul Timiș. În cadrul proiectului Cycling ROSE au fost cumpărate și 51 de biciclete, iar în perioada următoare sunt vizate amenajarea unor spații de odihnă pentru bicicliști și dezvoltarea unor circuite turistice.

Ştiri din Timiș

Parteneriatul public-privat pentru noul Spital Municipal Timișoara într-o nouă etapă. Primăria caută privatul
Noul Spital Municipal Timișoara intră într-o nouă etapă: Primăria și IFC pregătesc procedura pentru selectarea partenerului privat care va proiecta, construi, dota și întreține unitatea medicală de pe Torontalului. Investiția este estimată la 150 de milioane de euro.

Ştiri din Timiș

Primăria a emis certificatul de urbanism pentru noul „Dan Păltinișanu”. Lațcău: „Să începem munca reală”
Stadionul „Dan Păltinișanu” mai face un pas spre construcție: Primăria Timișoara a emis certificatul de urbanism pentru noua arenă. Viceprimarul Ruben Lațcău profită însă de ocazie pentru a-i transmite lui Alfred Simonis că e timpul ca proiectul să treacă de la randări spectaculoase la „munca reală”.

Ştiri din Timiș

Săptămâni întregi cu noi restricții de circulație în Timișoara
Noi restricții de circulație intră în vigoare în Timișoara începând de duminică, respectiv luni, pe mai multe străzi din oraș. Măsurile, avizate de Comisia de circulație a Primăriei Timișoara, sunt necesare pentru lucrări la rețelele electrice și de gaze.

Eveniment

VIDEO. Canabis cultivat în Arad și cocaină vândută în Timiș. Doi bărbați au fost arestați preventiv
Aproape patru kilograme de canabis și 200 de grame de cocaină au fost ridicate de polițiști în urma unor percheziții în Timiș și Arad. Doi bărbați, de 42 și 58 de ani, acuzați de trafic de droguri, au fost arestați preventiv.

Ştiri din Timiș

Vanessa Opriș (PSD), noua subprefectă de Timiș, a depus jurământul. „Vin într-o instituție pe care o cunosc foarte bine”
Vanessa Opriș a depus vineri jurământul pentru funcția de subprefect al județului Timiș, la o zi după numirea oficială prin hotărâre de Guvern. În vârstă de 32 de ani, Opriș a mai lucrat în Instituția Prefectului și în Consiliul Județean Timiș. 2