Ghinion teribil pentru un tânăr de 32 de ani din Drobeta Turnu Severin. El a dat nas în nas cu polițiștii chiar în timp ce căra spre casă mai multe bunuri furate de la firma la care lucra.
Femeie retinuta dupa ce a amenintat un agent de securitate cu cutitul, intr-un magazin din Timisoara
Răzbunare cu cuțitul pentru o femeie de 31 de ani din Timișoara. Ea a vrut să-i dea o lecție unui agent de securitate de la un supermarket. Totul după ce bărbatul a prins-o în timp ce consuma fără rușine din produsele expuse pe rafturi.
Consilierii județeni au aprobat, miercuri, bugetul pentru județul Timiș, pe 2015. În prima ședință de plen a anului, aleșii au aprobat bugetul fără niciun amendament. Deși au fost anumite discuții, consilierul PDL (noul PNL) Marius Martinescu cerând lămuriri în plus și solicitând anumite amendamente, proiectul a fost aprobat în bloc fără modificări.
Criza economică a adus pentru cei dornici de un nou apartament posibilitatea să se încadreze în plafonul maxim pentru programul Prima Casă. La Timişoara, în aceşti bani puteţi achiziţiona un apartament cu patru camere, un apartament nou de 78 de metri pătraţi, sau chiar şi o casă cu patru camere cu mansardă.
Vineri, la Filarmonica Banatul, maestrul Gheorghe Costin va dirija un „Medalion Ludwig van Beethoven”. Evenimentul îl va readuce în Timișoara, pe scena sălii Capitol, în postură de solist pe reputatul pianist Csiky Boldizsár Jr.
Primarul Nicolae Robu a susţinut, la Bruxelles, în Parlamentul European, că Timişoara este pregătită să depună atât de multe proiecte pentru obţinerea de bani europeni, încât oricât de mari ar fi alocările de fonduri pe exerciţiul financiar 2014-2020, ele nu vor ajunge pentru a le finanţa în totalitate.
Primarul Nicolae Robu merge înainte cu planul său de a introduce transportul cu metroul în Timişoara. Prezent la Bruxelles pentru un eveniment de promovare a Timişoarei în Parlamentul European, în perspectiva candidaturii pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, Robu a avut, marţi, şi o întâlnire cu comisarul român pentru Politici Regionale, Corina Creţu. A întrebat-o cum ar putea să acceadă la bani pentru ducerea în subteran a liniilor de cale ferată care traversează Timişoara şi pentru metrou!
În intersecțiile din Timișoara se circulă haotic. O demonstrează o filmare postată pe internet de un șofer timișorean. Bărbatul a surprins o mulțime de conducători auto pentru care culoarea roșie a semaforului nu are nicio semnificație.
Astăzi afli cine le va controla averile oamenilor cu bani din Timișoara. Vezi apoi imagini cu șoferi care nu țin cont de culoarea roșie a semaforului.
Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii timișorenii, în urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestora de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi procurorii D.I.I.C.O.T. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind suspectați de pornografie infantilă.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.
România
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.
România
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că încearcă să denatureze datele economice și să compromită măsurile de redresare bugetară. Într-un mesaj de vineri, Bolojan a susținut că economia a început să crească, deficitul bugetar a scăzut, iar investițiile publice au avansat, contrazicând astfel, în opinia sa, scenariile privind o posibilă prăbușire economică.
România
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Uniunea Europeană, iar diferențele dintre regiuni sunt considerabile. Regiunea Vest se află printre cele cu cele mai slabe rezultate, cu 17,3% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani absolvenți de facultate. Potrivit datelor Eurostat, prezentate de Edupedu, doar București-Ilfov depășește media europeană, în timp ce șapte dintre cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de de furt calificat.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.
Ştiri din Timiș
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.