Aflat de câteva zile în Statele Unite ale Americii, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a participat la un eveniment devenit deja tradiţie la Casa Albă: micul dejun cu rugăciune oferit de preşedintele american. Robu s-a declarat încântat de faptul că a stat două ore alături de preşedintele Barack Obama şi alţi 3.500 de oameni. Edilul-şef al Timişoarei pare a avea un singur regret: n-a reuşit să facă fotografii alături de preşedintele SUA.
Europarlamentarul Maria Grapini, preşedinte al Partidului Conservator filiala Timiş, spune că nu şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte al partidului de la nivel central, ba din contră – a mai primit alte atribuţii.
Seria de filme germane „FilmparaDE” continuă în luna februarie cu o nouă proiecție. Centrul Cultural German Timișoara îi invită pe cinefili la filmul „Love steaks”, care va fi prezentat în data de 12 februarie 2015, de la ora 18, 30, în ceainăria librăriei Cărturești (str. Mercy nr. 7).
Schimbări la nivelul Partidului Liberal Reformator, în judeţul Timiş. La conducerea organizaţiei municipale a PLR a fost numită Aurelia Marcoane. Tânăra în vârstă de 32 de ani vine din mass-media, unde a activat până acum timp de 12 ani, şi vrea să se implice în politică pentru a promova proiectele comunităţii. Partidul lui Tăriceanu numără sub 600 de membri, la ora actuală, în Timiş.
Mai mulţi şoferi care au înstrăinat autoturismele proprietate personală s-au trezit cu amenzi pentru neplata rovinietei. Cum puteţi evita această situaţie neplăcută? Simplu: anunţaţi la Serviciul de înmatriculare cedarea maşinii.
Cine a ştiut să facă afaceri cu terenuri agricole, a obţinut câştiguri spectaculoase. Mai ales străinii au „simţit” oportunitatea, au cumpărat de la ţărani parcele mici şi le-au vândut altora, după ce le-au comasat în suprafeţe de mari dimensiuni, exploatabile din punct de vedere economic. Terenurile din zona de vest a României sunt la ora actuală cele mai scumpe terenuri agricole.
Veşti bune pentru lugojenii care iubesc distracţia pe gheaţă, aceștia se vor mai putea bucura de patinoar timp de încă două săptămâni. Reprezentanţii Primăriei Lugoj au anunţat, vineri, că s-a hotărât ca activitatea patinoarului din Parcul George Enescu, deschis în luna decembrie, să fie prelungită până în data de 22 februarie.
Un contrabandist sârb și o româncă au fost dispuși să ofere 20.000 de euro unui polițist de frontieră din Vama Moravița, pentru a le rezolva un transport. Povestea a ajuns însă la urechile celor de la DGA.
Ajutor neașteptat pentru o femeie de 52 de ani din Timișoara. Ea și-a recuperat poșeta pierdută, după ce un echipaj al jandarmeriei i-a sărit în ajutor.
Amendă consistentă pentru un bărbat de 51 de ani din Bethausen. El a fost sancționat de polițiști, după ce a fost prins că transporta lemne fără acte.
România
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.
România
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că încearcă să denatureze datele economice și să compromită măsurile de redresare bugetară. Într-un mesaj de vineri, Bolojan a susținut că economia a început să crească, deficitul bugetar a scăzut, iar investițiile publice au avansat, contrazicând astfel, în opinia sa, scenariile privind o posibilă prăbușire economică.
România
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Uniunea Europeană, iar diferențele dintre regiuni sunt considerabile. Regiunea Vest se află printre cele cu cele mai slabe rezultate, cu 17,3% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani absolvenți de facultate. Potrivit datelor Eurostat, prezentate de Edupedu, doar București-Ilfov depășește media europeană, în timp ce șapte dintre cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de de furt calificat.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.
Ştiri din Timiș
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.
Ştiri din Timiș
Peste 300.000 de treceri au fost înregistrate din aprilie pe pista de pe malul Begăi și pe traseele monitorizate în șase zone din județul Timiș. În cadrul proiectului Cycling ROSE au fost cumpărate și 51 de biciclete, iar în perioada următoare sunt vizate amenajarea unor spații de odihnă pentru bicicliști și dezvoltarea unor circuite turistice.
1