Timişenii au câştigat tot mai mult în ultimul an. Conform datelor oficiale, salariul mediu brut a ajuns la 2.694, ceea ce corespunde unui venit mediu brut de 1.957 lei pentru un angajat. Spre deosebire de alţi ani, acum industria şi construcţiile ocupă primele locuri în topul salariilor.
Cel de-al doilea concurs cu care Tion.ro vă TESZT-ează pofta de teatru vă invită la un spectacol al celebrei companii Maladype din Budapesta: Ernella la Lupi. Evenimentul are loc în cadrul Festivalului Teatrului Maghiar ”Csiky Gergely”, care se va desfășura între 23 și 30 mai 2015 și propune publicului 14 spectacole excepționale, din Croația, Muntenegru, Ungaria, Serbia, Slovenia şi România.
ADVERTORIAL - Weekendul acesta, Clubul GoJump lansează o provocare inedită: rezervă un salt şi poţi transmite un mesaj celor dragi în cel mai neobişnuit mod... sărind dintr-un avion de la o înălţime de 3.000 de metri!
Centrul Timişoarei s-a umplut de culoare. Timişorenii sunt invitaţi la prima ediţie a festivalului florilor în acest sfârşit de săptămână: Timfloralis. Vor putea admira în voie mii de flori şi vor putea şi să plece acasă cu flori, pentru că vor exista standuri cu vânzare. În Piaţa Victoriei a început în aceste zile instalarea unor porţi din petunii în formă de inimă şi a unei cupole din flori... artificiale, autorităţile locale motivând că cele naturale n-ar rezista, iar o astfel de instalaţie ar fi şi foarte costisitoare...
A crezut că poate scăpa de dosar penal cu numai 250 de euro însă a ajuns în arest. Este povestea unui bărbat de 54 de ani din Timișoara care a fost prins beat la volan și a încercat să mituiască un polițist pentru a scăpa. Bărbatul a fost însă săltat de ofițerii anticorupție.
Un număr de 32 de elevi din licee timişorene, care au obţinut rezultate excepţionale la învăţătură, au fost premiaţi, miercuri, de conducerea Primăriei Timişoara. Olimpicii vor pleca în vacanţe în Grecia.
Decizie șocantă a procurorului care s-a ocupat de cazul tânărului de 25 de ani din Timișoara care a bătut, marți, un polițist în trafic. Deși a agresat fizic un om și a condus beat și fără permis, el nu a fost dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Procurorul a considerat că cele 24 de ore petrecute în arest sunt suficiente.
Astăzi afli că până la urmă în Piața Libertății vor fi plantați 50 de arbori. Vezi apoi unde au ajuns cablurile de pe stâlpi pe strada Ștefan cel Mare, dar și care este garanția șoselei.
O adevărată ”enciclopedie a păcatelor” lumii în oglinda teatrului compune cel de-al optulea TESZT la Timișoara! Festivalul Teatrului Maghiar ”Csiky Gergely” se va desfășura între 23 și 30 mai 2015 și propune publicului 14 spectacole excepționale: 10 producții ale unora dintre cele mai importante companii de teatru sud-est și central europene, din Croația, Muntenegru, Ungaria, Serbia, Slovenia şi patru din România. Redacția www.tion.ro vă invită, printr-o serie de concursuri, la 12 dintre spectacolele TESZT. Prima invitație este chiar pentru premiera care va deschide festivalul!
Județul Timiș a intrat din nou sub avertizare de cod galben de ploaie. Potrivit meteorologilor, miercuri după-amiază sunt așteptate averse de ploaie, descărcări electrice și grindină.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz pierde, pentru moment, o primă bătălie în instanță după încheierea mandatului de primar al Timișoarei. Tribunalul Timiș i-a respins cererea de suspendare a ordinului prefectului prin care și-a pierdut mandatul, însă se va pronunța luni asupra solicitării de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în aceeași speță.
Turism
Budapesta se pregătește să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă. De vineri, 13 noiembrie, capitala Ungariei își deschide porțile pentru vizitatorii a două dintre cele mai cunoscute târguri de Crăciun din Europa, organizate în Piața Szent István, în fața Bazilicii Sfântul Ștefan, și în Piața Vörösmarty. Cu decorațiuni spectaculoase, produse artizanale, preparate tradiționale și spectacole de lumini, cele două evenimente pot deveni o destinație atractivă pentru românii care își doresc un city-break în apropierea sărbătorilor.
Eveniment
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență și încă este căutat de familie și autorități.
Ştiri din Timiș
Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara prinde contur, după ce vechea structură a fost demolată. Constructorul lucrează acum la fundația noii pasarele, forarea piloților fiind finalizată, iar următoarele etape sunt armarea și betonarea.
Sănătate
Peste 2.500 de pacienți din regiunea transfrontalieră România–Serbia au beneficiat de servicii de screening, diagnostic și tratament pentru afecțiuni hepatice și tumori cutanate, în cadrul proiectului HEPASKIN, derulat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Spitalul General „Đorđe Joanović” din Zrenjanin. Proiectul, cofinanțat de Uniunea Europeană, a urmărit îmbunătățirea accesului la servicii medicale specializate în cele două țări.
Ştiri din Timiș
La șase luni de la începerea lucrărilor, Varianta de Ocolire Timișoara Vest a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 30%. Șantierul avansează pe mai multe fronturi, iar lucrările la poduri și pasaje au intrat într-o etapă importantă, potrivit DRDP Timișoara.
2
Ştiri din Timiș
Copiii sunt invitați să petreacă un altfel de Crăciun la Muzeul Cinegetic și Silvic Charlottenburg, unde magia sărbătorilor se va îmbina cu activități educative despre natură, păduri și protecția mediului. Moș Crăciun și Doamna Crăciun vor reveni la muzeu în zilele de 14, 15 și 16 decembrie, pregătiți să le citească celor mici scrisorile și să răspundă curiozităților lor.
Ştiri din Timiș
SaluT caută din nou furnizor pentru trei autoutilitare de deszăpezire, după ce prima licitație, lansată în septembrie, nu a atras nicio ofertă pentru vehicule. Compania municipală a majorat acum bugetul alocat la 1,7 milioane de lei, fără TVA.
1