Pregătirile pentru ediția din acest an a Festivalului AccesArt sunt în toi, iar timișorenii sunt invitați la trei zile de distracție cu și despre arta de toate felurile. Evenimentul stă sub semnul „asimetriilor”, aceasta fiind tema aleasă de organizatori pentru 2015. Mai mult, anul acesta la eveniment vor „descinde artistic” și mascații.
ADVERTORIAL - În acest weekend, timp de trei zile, timișorenii sunt aşteptați în parcarea Iulius Mall să savureze o bere proaspătă adusă direct din fabrică, la a XIII-a ediţie a Serbărilor Timişoreana. Berarii îi aşteaptă cu muzică bună şi multe surprize. Vedeţi în continuare programul complet al manifestărilor.
Consilierii timişoreni au aprobat de-abia acum, la jumătatea anului practic, lista proiectelor culturale care vor beneficia de finanţare de la bugetul local pentru activităţi non-profit în 2015. Suma totală pusă la bătaie este de 100.000 de euro. Unii n-au primit finanţare din simplul motiv că proiectele lor erau programate în prima parte a anului... Aleşii locali, cu ”suportul” primăriei, au reuşit să anuleze un eveniment care ar fi trebuit să aibă loc în premieră în România la Timişoara: Jocurile Olimpice ale Actorilor!
Compania producătoare de anvelope Continental a instalat la fabrica pe care o deţine în Timișoara o nouă staţie care va trata emisiile olfactive, care afectează calitatea aerului în zona unde funcţionează. De mai mulţi ani locuitorii zonei se plâng de mirosul apărut din cauza producerii anvelopelor. Acum, nemţii spun că investesc 10,5 milioane de euro pentru a instala la Timişoara, la fabrica de la Pădurea Verde, un sistem care va rezolva problema mirosului, cea mai modernă tehnologie pe care grupul german o deţine.
Preţurile proprietăţilor imobiliare s-au oprit din creştere, luna aprilie fiind una a scăderilor. Chiar și luna mai a adus o mică scădere a prețurilor, arată concluziile unui studiu de specialitate, derulat de unul dintre principalele portaluri imobiliare de pe piaţă. Timişoara urmează trendul naţional şi înregistrează o scădere medie a preţurilor apartamentelor cu jumătate de procent faţă de luna precedentă.
Nomad International Film Festival și-a deschis porțiile și la Timișoara! Prima ediție a evenimentului a debutat cu dreptul, la eveniment fiind prezente sute de persoane. Primul film de care s-au bucurat cinefilii a fost „Aferim”, una dintre cele mai lăudate pelicule românești din ultima perioadă.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Încă o lună, încă 5% avans pe șantierul Centurii Timișoara Vest
La șase luni de la începerea lucrărilor, Varianta de Ocolire Timișoara Vest a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 30%. Șantierul avansează pe mai multe fronturi, iar lucrările la poduri și pasaje au intrat într-o etapă importantă, potrivit DRDP Timișoara.

Ştiri din Timiș

FOTO. Crăciun eco-logic la Muzeul din Charlottenburg. Copiii îl vor întâlni pe Moș Crăciun și vor împodobi pomii cu scrisori
Copiii sunt invitați să petreacă un altfel de Crăciun la Muzeul Cinegetic și Silvic Charlottenburg, unde magia sărbătorilor se va îmbina cu activități educative despre natură, păduri și protecția mediului. Moș Crăciun și Doamna Crăciun vor reveni la muzeu în zilele de 14, 15 și 16 decembrie, pregătiți să le citească celor mici scrisorile și să răspundă curiozităților lor.

Ştiri din Timiș

Fără noroc la prima licitație, SaluT caută din nou autoutilitare pentru deszăpezire
SaluT caută din nou furnizor pentru trei autoutilitare de deszăpezire, după ce prima licitație, lansată în septembrie, nu a atras nicio ofertă pentru vehicule. Compania municipală a majorat acum bugetul alocat la 1,7 milioane de lei, fără TVA.

Eveniment

Drumul către Franța a fost întrerupt la Checea. Un bărbat a încercat să-și treacă soția ilegal în România
O încercare de trecere ilegală a frontierei a fost descoperită de polițiștii din Jimbolia, în apropiere de localitatea Checea. Un cetățean turc ar fi încercat să-și ajute soția, care nu avea viză valabilă pentru spațiul Schengen, să intre în România din Serbia.

Ştiri din Timiș

Apel disperat al unei mame din Timișoara. Filip, un băiețel diagnosticat cu cancer, are nevoie de peste 400.000 de euro pentru tratament în Barcelona
O familie din Timișoara trece prin momente cumplite, după ce băiețelul, Filip, copilul pe care părinții l-au așteptat ani întregi, a fost diagnosticat cu cancer. Mama sa, Loredana, a plecat împreună cu el în Spania, unde medicii i-au oferit o șansă la tratament. Costurile depășesc însă 422.000 de euro, o sumă pe care părinții nu o pot acoperi fără ajutorul oamenilor.

Turism

„Turist la tine acasă”, în Timișoara. Tur ghidat despre tradițiile de toamnă ale comunităților din Banat
Timișorenii și turiștii sunt invitați duminică, 15 noiembrie, la o plimbare ghidată prin centrul istoric al orașului, dedicată tradițiilor de toamnă din Banat. Evenimentul, intitulat „Obiceiuri de toamnă din Banat – Tradiții, gusturi și povești multiculturale”, va avea loc între orele 16 și 18 și este organizat de Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours.

România

Un șofer român este responsabil de carambolul cu peste 80 de mașini de pe autostrada din Bulgaria
Autoritățile bulgare au reținut un șofer român de camion, suspectat că ar fi provocat unul dintre cele două accidente în lanț produse marți dimineață pe autostrada Tracia din Bulgaria. În urma celor două caramboluri, în care au fost implicate peste 80 de vehicule, 11 persoane și-au pierdut viața, iar alte 51 au ajuns la spital. 3

Ştiri din Timiș

A murit Florin Laza, fostul primar al comunei Belinț. A condus administrația locală timp de 12 ani
PNL Timiș a anunțat decesul lui Florin Laza, fostul primar al comunei Belinț. Acesta a condus administrația locală timp de 12 ani în trei mandate consecutive, în perioada 2008–2020.