Deși oficial stagiunea Teatrului Maghiar din Timișoara s-a încheiat, unul dintre cele mai frumoase spectacole ale sale de teatru-dans, „7/7”, va fi jucat joi, 25 iunie, de la ora 19, în sala Studio. Spectacolul a fost, în urmă cu doar câteva zile, distins cu Premiul pentru Muzică de către Fundația ACCUMM din București, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Atelier, eveniment la care „7/7” a fost nominalizat și pentru coregrafie. Spectacolul a mai obținut două premii și la Gala Star de la Bacău.
Ideea îi aparţine consilierului local Simion Moşiu, care propune ca Primăria Timişoara să planteze trandafiri pe un teren situat în apropierea oraşului, să facă dulceaţă şi sirop, iar borcanele şi sticlele să fie branduite cu sigla oraşului. Totul, pentru a duce mai departe tradiţia Timişoarei de oraş al rozelor.
Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marile Pirtea, este nemulțumit de faptul că parlamentarii și-au mări pensiile printr-un proiect de lege care a fost votat în urmă cu două zile, chiar în Parlament. Printr-o scrisoare deschisă, rectorul UVT atrage atenția asupra faptului că „sute de mii de angajați din învățământ trăiesc la limita sărăciei”, în timp ce parlamentarii și-au dat pensii mai mari chiar și cu 4.600 de lei.
În acest sfârșit de săptămână se desfăşoară Zilele Lacului Surduc. Este primul eveniment de aceste gen, care îşi propune să facă această zonă mai atrăgătoare pentru turişti. Vor fi demonstraţii aeriene şi concursuri pe apă și multe alte surprize pentru cei care vor veni în acest weekend în zona Lacului Surduc. Vedeți în continuare programul complet al evenimentului.
Timişorenii nu vor avea prea curând un skatepark. Lucrările la noul skatepark din Parcul Central, care ar trebui să fie gata luna viitoare... s-au blocat. Ce s-a făcut din aprilie, când a fost predat amplasamentul, şi până acum puteţi vedea în imagini. Lucrarea a fost atribuită aceleiaşi firme din Mehedinţi care a refuzat să mai lucreze şi la Lenau după ce a câştigat licitaţia pentru reabilitare şi s-a apucat de treabă, acuzând greşeli de proiectare şi incompetenţa funcţionarilor din primărie...
Timişoara Smart City (Oraş Inteligent) este un concept pe care cei care alcătuiesc Consiliul Consultativ Economic al Timişoarei (CCE) l-au propus primăriei şi consiliului local din urbea de pe Bega. Conceptul acesta cuprinde multe lucruri care vor face din Timişoara un oraş conectat tot timpul la tehnologie şi informaţii, de la wi-fi gratuit în urbe până la informaţii de tot felul direct pe telefon.
Percheziții, joi dimineață, pe urmele unei rețele de prostituție care trafica tinere minore. Oamenii legii au descins la locuinţele mai multor persoane din Timiş şi Arad, printre care și în cea a lui Gino Manzotti, unul dintre membrii trupei DJ Project. În acelaşi dosar mai sunt implicaţi un judecător, un poliţist, un avocat, oameni de afaceri şi interlopi.
Situaţie incredibilă la Timişoara: un bărbat a adormit, miercuri... în sensul giratoriu din Piaţa General Gheorghe Domăşnean, de la AEM. Omul dormea în iarbă, lângă liniile de tramvai, în plină zi. Având în vedere că exista riscul ca bărbatul să ajungă pe şine şi să fie rănit ori să fie lovit de vreo maşină sau să se simtă rău, am sesizat autorităţile locale.
Astăzi vezi imagini cu un un șofer care a uitat ce înseamnă prioritatea de dreapta. Afli apoi ce s-a întâmplat în dimineața asta la Lugoj. Au fost percheziții acolo.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 11 noiembrie
Miercuri, 11 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 11 noiembrie 2026, în Timișoara?
Miercuri puteți merge la expoziții și un spectacol de teatru.

România

Nicușor Dan explică de ce a exclus AUR de la guvernare și de ce PNL și USR nu se puteau descurca fără PSD: „30% e mai mic decât 50%”
Președintele Nicușor Dan a ieșit marți seară cu o declarație îndelung așteptată, explicând cum de nu a susținut formarea unui guvern PNL-USR fără PSD. El a spus că cele două partide nu aveau suficiente voturi în Parlament pentru a asigura o majoritate. Șeful statului a susținut că nici sprijinul său nu putea compensa diferența dintre scorul parlamentar al celor două formațiuni și pragul necesar pentru guvernare. 4

Mapamond

Producția de cacao din Coasta de Fildeș ar putea scădea cu până la 25% din cauza fenomenului El Niño
Producția de cacao din Coasta de Fildeș, cel mai mare producător mondial, ar putea scădea cu 21% până la 25% din cauza unui episod puternic al fenomenului meteorologic El Niño. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor ar putea afecta grav plantațiile, avertizează Administrația națională de meteorologie din această țară, într-un raport consultat de AFP.

Ştiri din Timiș

Din piețe și grădini, în brutării și ateliere. Cum învață elevii din Timișoara să consume responsabil
Peste 1.100 de elevi din șapte școli din Timișoara participă la activități prin care învață cum să consume mai responsabil, de unde provin alimentele și hainele pe care le folosesc și ce pot face pentru a reduce risipa. Programul „LA PAS - Educație pentru schimbare”, derulat de Asociația CRIES, a început în septembrie, iar până acum 1.112 elevi au luat parte la primele activități.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Lucrările de la Pasajul Slavici-Polonă, „înaintea graficului”. Ce se întâmplă pe șantier
Lucrările la complexul de pasaje Slavici–Polonă avansează în ritm bun și sunt înaintea graficului, susține viceprimarul cu atribuții de primar Ruben Lațcău. Pe șantier se lucrează la rampe, pasaje și fundații, iar un nou drum spre Parcul Industrial Freidorf a fost deja dat în exploatare. 2

Ştiri din Timiș

Bătaie pe contractul relicitat de modernizare a Școlii Gimnaziale nr.1. Cinci oferte la licitația primăriei
Primăria Timișoara a primit cinci oferte la licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Fabric, proiect estimat la 2,4 milioane de euro. Investiția, rămasă fără finanțare prin PNRR, va fi continuată din alte surse, iar școala urmează să fie transformată într-una „verde inteligentă”, cu spații și dotări moderne. 2

Capitală Culturală

O scrisoare despre care ar fi vrut să știe și Mihai Viteazul, la licitație!
De la 1.500 de euro pornește licitația pentru o scrisoare pe care Mihai Viteazul ar fi fost bine s-o citească la vremea ei. În epistola scrisă în 1598, Sigismund Báthory, fost aliat al domnitorului Țării Românești, îi cere episcopului Alfonso Visconti o....„pilă” la însuși Papa. În aceeași licitație mai este scoasă la vânzare o monedă falsă de 1 Taler, cu efigia lui Báthory.