Verde pentru Biciclete aşteaptă în continuare opiniile bicicliştilor, dar şi ale tuturor timişorenilor referitor la accesul cicliştilor în centrul oraşului. Organizaţia mai anunţă că înfiinţarea numărului de telefon al primăriei, la care se pot semnala problemele apărute în trafic pentru biciclişti, este o iniţiativă VpB.
Conducerea Asociației Agențiilor de Turism din România a sosit la Timișoara pentru a discuta cu agențiile membre despre problemele cu care se confruntă. S-a vorbit despre probleme legate de asigurarea turistică, despre vouchere de vacanță, dar nu despre promovarea variantei locale a mărfii vândute de fapt de operatori, turismul local.
Premier al României ani buni, actual preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu consideră varianta Monarhiei Constituţionale una mai bună decât cea oferită de actuala Constituţie. Aceasta ar fi una care desemnează România ca fiind o democraţie parlamentară, dar care este, de fapt, una prezidenţială, în care preşedintele vrea să fie şi prim ministru şi ministru, mai spune Tăriceanu.
Aleşii locali timişoreni vor dezbate în plenul de vineri un proiect de hotărâre care prevede suspendarea activităţii de vânzare-cumpărare a locuinţelor din fondul locativ de stat. Se doreşte blocarea vânzărilor de locuinţe în urma anchetelor DNA şi a verificărilor făcute de Corpul de control al premierului la Primăria Timişoara, care ar fi descoperit efectuarea de tranzacţii ilegale, în trecut, pe Legea 112.
La Mitropolia Banatului s-a discutat vineri despre criza refugiaţilor. Mai mulţi reprezentanţi ai bisericilor şi ai instituţiilor care se ocupă de acest lucru din Europa, dar şi din alte ţări din afara bătrânului continent, s-au întâlnit pentru a discuta despre valul de refugiaţi cu care se confruntă Europa în acest moment.
În acest sfârșit de săptămână, timișorenii vor avea parte de un eveniment spectaculos, menit să le deschidă apetitul pentru cunoaștere. Este vorba despre Zilele Științei Timișoara. Aici, doritorii vor putea să descopere lucruri cu adevărat interesante, de la știința bulelor de săpun, la tehnologia dronelor, robotica prin jocul Lego și altele. Mai mult, cele două zile vor fi pline de experimente, iar cei mai entuziasmați participanți vor pleca acasă cu premii.
Cum încurajăm folosirea mijloacelor de transport în comun? Timişorenii visează la tramvaie moderne, curăţenie şi siguranţă în vehiculele RATT, ca să nu coboare în staţii fără portofele, dar nu mai puţin importante sunt respectarea graficelor de circulaţie şi asigurarea unei frecvenţe optime. Iar unii dintre cititorii noştri reclamă că din acest motiv au ajuns să renunţe de exemplu la folosirea autobuzelor RATT: vin cu întârzieri sau sunt pline!

România

ANOSR cere burse sociale și pentru studenții de la taxă. Organizația a transmis solicitarea Ministerului Educației
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere reintroducerea posibilității ca studenții înmatriculați pe locuri cu taxă să beneficieze de burse sociale. Solicitarea a fost prezentată luni, 9 noiembrie, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social a Ministerului Educației și Cercetării, în contextul dezbaterii unui proiect de modificare a criteriilor generale de acordare a burselor în învățământul superior de stat.

Ştiri din Timiș

Apel la solidaritate! „Mămici mai tari ca Google” (MMTCG) vor să încalțe sute de copii nevoiași cu ghetuțe noi de Crăciun
Pentru al optulea an consecutiv, comunitatea Facebook „MMTCG – Mămici mai tari ca Google” lansează campania „Încalță un copil, de iarnă!”, o inițiativă prin care sute de copii proveniți din familii cu posibilități materiale reduse din Timișoara și județul Timiș pot primi încălțăminte nouă înainte de sărbătorile de iarnă. Organizatorii fac apel la solidaritatea oamenilor și îi invită pe cei care pot să ofere o pereche de ghete sau cizme unui copil care are nevoie.

Ştiri din Timiș

Câteva ore de neuitat pentru copiii din Moșnița Veche. Campania „Adoptă un copil pentru o după-amiază” revine cu o nouă ediție
Un gest simplu poate aduce o bucurie imensă unui copil. Asociația „Sfântul Nectarie” din Moșnița îi invită pe oamenii cu suflet mare să se alăture unei campanii speciale, prin care copiii dintr-un cartier defavorizat vor avea parte de două ore de atenție, distracție și surprize, în preajma sărbătorii de Moș Nicolae.

Ştiri din Timiș

CJ Timiș pregătește refacerea portului de la Otelec. Proiectul include și un punct de frontieră cu Serbia
Consiliul Județean Timiș a început demersurile pentru refacerea portului de la Otelec, de pe canalul Bega. Planul include amenajarea unei noi infrastructuri portuare și realizarea unui punct de trecere a frontierei cu Serbia, destinat navigației pe canal. Anunțul a fost făcut luni, 9 noiembrie, de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a precizat că urmează să fie elaborate tema de proiectare și studiile necesare.

Eveniment

Escrocii au găsit noi metode de a lua bani de la oameni. ANAF avertizează contribuabilii
ANAF avertizează asupra unor noi tentative de fraudă prin telefon și e-mail. Escrocii se folosesc de numele instituției pentru a obține date personale și bancare, promițând contribuabililor inclusiv restituirea unor sume de bani achitate în plus. Autoritățile le recomandă oamenilor să fie prudenți și să nu ofere informații confidențiale persoanelor necunoscute.

Lugoj

Lugojenii care au construit fără autorizație mai au timp să intre în legalitate. Primăria oferă consultanță
Proprietarii din Lugoj care au ridicat construcții fără autorizație sau au executat lucrări diferite de cele aprobate prin autorizația de construire au posibilitatea de a intra în legalitate, în anumite condiții. Primăria Municipiului Lugoj atrage atenția asupra noilor prevederi legislative și le recomandă cetățenilor să înceapă cât mai repede demersurile pentru obținerea autorizației de regularizare.

Eveniment

FOTO. Geamul castelului din Parcul Copiilor, spart de doi tineri. Unul de 17 ani a fost prins de polițiștii locali
Intervenție a polițiștilor locali în Parcul Copiilor din Timișoara, după ce două persoane au spart geamul castelului din incinta parcului și au pătruns în interior. Unul dintre suspecți a fost prins, în timp ce complicele său a reușit să fugă. Totodată, trei persoane suspectate de furturi din buzunare au fost depistate în zona Sinaia.

Ştiri din Timiș

(P) Gândaci și șoareci în Timișoara: cine plătește și cât
În Timișoara, gândacii care urcă din subsolul blocului sunt treaba asociației de proprietari, iar șoarecii care intră toamna în casa cu curte sunt treaba proprietarului. La Compania DDD®, deratizarea în interiorul unei case costă 500 de lei, cu TVA inclus, iar stațiile din curte, când e nevoie de ele, se plătesc separat; dezinsecția de gândaci pornește de la 500 de lei pe etapă, în două etape. Înainte de lucru, cereți firmei în scris prețul total, garanția și ce acte primiți la final.