În perioada 7–9 iulie 2025, la Timișoara, se desfășoară prima ediție a Conferinței Internaționale privind Abordările Interdisciplinare și Tendințele Emergente în Cercetarea Doctorală Farmaceutică: Inovație și Integrare, un eveniment de amploare organizat de Consiliul Școlii Doctorale Farmacie din cadrul Facultății de Farmacie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara.
Mai mulți timișoreni s-au plâns că noua societate Salubrizare Timișoara (SaluT) nu face față cerințelor de curățenie stradală a orașului, făcând comparație și cu fostul operator Brantner. Potrivit și cifrelor, cel puțin în primele două luni de activitate ale noii firme, primăria a plătit cam la fel, dar a primit mai puțin, comparativ cu precedenții doi ani. Diferența majoră este la măturatul mecanizat, noua societate începând activitatea destul de slab dotată pe această parte.
De la mediul privat la administrația publică, tranziția nu a fost simplă pentru primarul localității Ghilad, Florin Tuhuț, aflat la primul mandat în această funcție. Însă după perioada de adaptare, au început să apară și rezultatele: proiecte de infrastructură, sprijin pentru copii, curățenie și inițiative culturale care animă satul. Ce s-a făcut până acum și care sunt planurile pe termen lung puteți afla într-un interviu acordat pentru Tion.
Un grup format din 16 tineri români stabiliți în Statele Unite ale Americii a sosit zilele acestea în satul Grădinari, județul Caraș Severin, pentru a participa la a doua etapă a proiectului „Color the Village”. Aceștia vin din Chicago, Texas și California și sunt susținuți de Romanian United Fund (RUF), organizație care promovează implicarea diasporei în proiecte sociale din România.
În perioada 27–29 iunie, Muzeul Satului Bănățean din Timișoara a găzduit Festivalul Înghețatei Bune, un eveniment caritabil organizat de Asociația „Inima Îți Vorbește”. Festivalul a transformat un desert îndrăgit într-un simbol al generozității și al solidarității, reunind mii de participanți care au contribuit la o cauză nobilă.
Azi în Timișoara
Luni, 9 noiembrie, programul cultural al orașului include vernisaje, expoziții, spectacole și evenimente sportive. Unul dintre evenimentele importante ale zilei este deschiderea Zilelor Culturii Sârbe la Timișoara, cu un vernisaj organizat la Centrul de Proiecte.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 14 noiembrie, la un tur civic în care vor fi prezentate problemele cu care se confruntă zona de mai mulți ani. Traseul va cuprinde patru străzi, iar la eveniment au fost invitați viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, consilieri locali și județeni, pentru a asculta sesizările oamenilor și a răspunde întrebărilor acestora.
Cinema
Cinema Timiș organizează două proiecții speciale dedicate filmului „Rocky”, la 50 de ani de la lansare. Pelicula originală, regizată de John G. Avildsen, va putea fi văzută vineri, 20 noiembrie, iar sâmbătă, 21 noiembrie, spectatorii vor putea urmări în premieră „I Play Rocky”, producția biografică despre povestea din spatele celebrului rol interpretat de Sylvester Stallone.
Ştiri din Timiș
Un elev de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara a câștigat medalia de aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori, desfășurată în Thailanda. România a obținut în total cinci medalii la competiție, două de aur, două de argint și una de bronz.
Sănătate
Radiografiile, tomografiile computerizate și investigațiile prin rezonanță magnetică sunt folosite pentru depistarea și monitorizarea unor afecțiuni, dar și pentru stabilirea tratamentului potrivit. De Ziua Internațională a Radiologiei, marcată în fiecare an pe 8 noiembrie, medicii de la Spitalul CFR Timișoara și de la Spitalul Municipal Timișoara prezintă rolul imagisticii medicale și investigațiile pe care le pot face pacienții în cadrul celor două unități sanitare.
Ştiri din Timiș
Cel mai modern și mai frumos stadion din România va fi construit la Timișoara, după cum îl descrie președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Acesta a prezentat noile randări ale viitoarei arene „Dan Păltinișanu” și a anunțat că proiectul se apropie de etapa obținerii autorizației de construire. Până să devină realitate, stadionul mai are însă de trecut niște hopuri.
Turism
Pentru o vacanță relaxantă nu trebuie neapărat să alegi o plajă izolată sau o cabană în mijlocul naturii. Un oraș european cu străzi medievale, parcuri, promenadă și un nivel redus de zgomot a fost desemnat cea mai relaxantă destinație urbană din Europa în 2026.
Ştiri din Timiș
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt sărbătoriți în 8 noiembrie de Biserica Ortodoxă, iar această zi este un prilej de reflecție asupra rolului îngerilor în viața creștinilor. Potrivit învățăturii bisericești, aceștia sunt vestitori ai voinței lui Dumnezeu, ocrotitori și călăuze ale oamenilor pe drumul binelui și al mântuirii. Preotul iconom-stavrofor Horia Țâru explică semnificația cinstirii cetelor îngerești și legătura dintre oameni și îngerii lor păzitori.