Se lucrează în sfârșit în centrul Pieței Unirii. Muncitorii firmei Romprest aproape că au terminat de pavat cea mai frumoasă piață din Timișoara și au început să lucreze la aleile din interiorul acesteia. A fost pregătită și cărămidă roșie, pentru punerea în valoare a vestigiilor descoperite de arheologi – drumul pietonal din fața Domului.
ADVERTORIAL. Razele soarelui fac bine și... buzunarului. O demonstrează o companie din Timișoara care pune la dispoziția clienților săi sisteme de generare a energiei prin folosirea panourilor fotovoltaice. Timișorenii pot avea astfel acces la energie electrică gratuită, iar, în unele cazuri, pot chiar câștiga bani din vânzarea energiei produse în surplus.
După ce programul de guvernare prezentat de premierul desemnat conţine, la capitolul strategie în infrastructură, doar o propoziţie, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura au trimis acestuia o scrisoare cu o serie de propuneri concrete care să fie puse în practică în perioada guvernării sale. Propunerile lansate sunt o serie de puncte clar stabilite, de la respectarea implementării Master Planului pentru Transporturi, la înfiinţarea unei Companii de Investiţii în Infrastructură şi găsirea celor mai bune soluţii de modificare a legislaţiei care împiedică desfăşurarea construcţiei în acest domeniu.
Tot mai multe familii aleg să adopte un copil în Timiş. Infertilitatea şi faptul că multe familii în ziua de astăzi se chinuiesc să aibă un copil şi, până la urmă, eşuează în demersul lor sunt, de asemenea, elemente ale creşterii numărului adopţiilor. Nu este o regulă însă. Sunt familii adoptatoare care iau un suflet lângă ele chiar dacă au deja un copil biologic. Oricum, numărul adopţiilor creşte în Timiş.
Un sondaj prezentat recent de Universitatea de Vest Timişoara, referitor la activitatea de studiu a tinerilor, arăta că aceştia se plâng de lipsa practicii şi de concentrarea pe studiul teoretic, ceea ce creează probleme la finalizarea studiilor în momentul angajării. UVT caută noi opțiuni de a oferi tinerilor posibilităţi de a face practică, iar studenţii în ştiinţe sociale efectuează chiar în aceste zile asemenea stagii, la final toţi cei 150 de participanţi la proiect urmând să primească o bursă.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 9 noiembrie 2026, în Timișoara?
Luni, 9 noiembrie, programul cultural al orașului include vernisaje, expoziții, spectacole și evenimente sportive. Unul dintre evenimentele importante ale zilei este deschiderea Zilelor Culturii Sârbe la Timișoara, cu un vernisaj organizat la Centrul de Proiecte.

Ştiri din Timiș

Problemele uitate ale cartierului Freidorf. Tur civic pe străzile unde oamenii așteaptă de ani buni soluții
Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 14 noiembrie, la un tur civic în care vor fi prezentate problemele cu care se confruntă zona de mai mulți ani. Traseul va cuprinde patru străzi, iar la eveniment au fost invitați viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, consilieri locali și județeni, pentru a asculta sesizările oamenilor și a răspunde întrebărilor acestora.

Cinema

„Rocky” și povestea lui Sylvester Stallone, în două proiecții speciale la Cinema Timiș
Cinema Timiș organizează două proiecții speciale dedicate filmului „Rocky”, la 50 de ani de la lansare. Pelicula originală, regizată de John G. Avildsen, va putea fi văzută vineri, 20 noiembrie, iar sâmbătă, 21 noiembrie, spectatorii vor putea urmări în premieră „I Play Rocky”, producția biografică despre povestea din spatele celebrului rol interpretat de Sylvester Stallone.

Ştiri din Timiș

Elev din Timișoara, medalie de aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori
Un elev de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara a câștigat medalia de aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori, desfășurată în Thailanda. România a obținut în total cinci medalii la competiție, două de aur, două de argint și una de bronz.

Sănătate

Ziua Internațională a Radiologiei. Ce investigații imagistice pot face pacienții la spitalele din Timișoara
Radiografiile, tomografiile computerizate și investigațiile prin rezonanță magnetică sunt folosite pentru depistarea și monitorizarea unor afecțiuni, dar și pentru stabilirea tratamentului potrivit. De Ziua Internațională a Radiologiei, marcată în fiecare an pe 8 noiembrie, medicii de la Spitalul CFR Timișoara și de la Spitalul Municipal Timișoara prezintă rolul imagisticii medicale și investigațiile pe care le pot face pacienții în cadrul celor două unități sanitare.

Ştiri din Timiș

„Cel mai frumos și mai modern stadion din România” se construiește la Timișoara. Cel puțin așa spune Simonis
Cel mai modern și mai frumos stadion din România va fi construit la Timișoara, după cum îl descrie președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Acesta a prezentat noile randări ale viitoarei arene „Dan Păltinișanu” și a anunțat că proiectul se apropie de etapa obținerii autorizației de construire. Până să devină realitate, stadionul mai are însă de trecut niște hopuri.

Turism

FOTO. Capitala europeană unde liniștea face parte din vacanță. Orașul Tallinn, desemnat cea mai relaxantă destinație urbană din Europa
Pentru o vacanță relaxantă nu trebuie neapărat să alegi o plajă izolată sau o cabană în mijlocul naturii. Un oraș european cu străzi medievale, parcuri, promenadă și un nivel redus de zgomot a fost desemnat cea mai relaxantă destinație urbană din Europa în 2026.

Ştiri din Timiș

Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Ce rol au îngerii în viața oamenilor și de ce fiecare are unul păzitor
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt sărbătoriți în 8 noiembrie de Biserica Ortodoxă, iar această zi este un prilej de reflecție asupra rolului îngerilor în viața creștinilor. Potrivit învățăturii bisericești, aceștia sunt vestitori ai voinței lui Dumnezeu, ocrotitori și călăuze ale oamenilor pe drumul binelui și al mântuirii. Preotul iconom-stavrofor Horia Țâru explică semnificația cinstirii cetelor îngerești și legătura dintre oameni și îngerii lor păzitori.