Captură importantă a inspectorilor vamali din Timișoara. Aceștia au confiscat două automarfare după ce au descoperit că erau modificate pentru a transporta țigări de contrabandă. Mai mult, în mijloacele de transport au fost descoperite și țigări netimbrate în valoare de aproape 20.000 de lei.
Sala de consiliu a Primăriei Timișoara a „bubuit” joi ca un club cu sunetul reglat prost. Pe „scenă”, consilierii locali ai urbei de pe Bega, care s-au contrazis, timp de mai bine de o oră, referitor la proiectele de hotărâre pe care le primesc sau nu, care ajung la ei prea târziu, înainte de a le putea citi și a le discuta în comisii.
Pe pistele de biciclete din Timișoara se petrec multe ilegalități, așa că polițiștii locali au decis să iasă pe aceste trasee și să aplice legea. Mașinile staționate pe piste sunt deja o obișnuință în peisajul Timișoarei, dar sunt și alte ilegalități pe aceste trasee. Polițiștii vor urmări „,mersul” pe aceste piste, chiar de la înălțimea ghidoanelor vehiculelor cu două roți.

Ştiri din Timiș

Fosta președintă a Georgiei, Salomé Zourabichvili, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UVT
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) îi va acorda miercuri, 4 noiembrie, titlul de Doctor Honoris Causa „In nomine libertatis” fostei președinte a Georgiei, Salomé Zourabichvili. Ceremonia va avea loc de la ora 18:00, în Aula Magna „Ioan Curea”, și va fi urmată de o discuție despre provocările cu care se confruntă democrațiile și apărarea valorilor europene.

Mapamond

Roverul Perseverance al NASA a detectat cele mai mici particule de praf observate până acum pe Marte
Roverul Perseverance al NASA a identificat pe Marte particule de praf ultrafine, cu dimensiuni de aproximativ 100 de nanometri, de circa 500 de ori mai subțiri decât un fir de păr uman. Descoperirea îi ajută pe cercetători să înțeleagă mai bine riscurile pe care praful marțian le-ar putea reprezenta pentru viitorii astronauți, relatează Agerpres, citând Reuters.

România

Mii de români au transmis felicitări la o postare AI cu Călin Georgescu și un presupus fiu care ar fi câștigat Balonul de Aur
O imagine și un videoclip generate cu inteligența artificială, în care Călin Georgescu apare alături de un presupus fiu care ar fi câștigat Balonul de Aur, au devenit virale pe TikTok. Numeroși utilizatori au crezut povestea și au publicat mesaje de felicitare.

Ştiri din Timiș

Fii solidar! Donează sânge. Dăruiește viață
În baza inițiativei implementate începând cu luna aprilie 2022, Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara (TIMPARK) oferă posibilitatea obținerii unui abonament gratuit, de tip COMBINAT, valabil pentru o perioadă de o lună, destinat staționării autovehiculelor în zonele tarifare roșie, galbenă și albastră, persoanelor care donează sânge.

Ştiri din Timiș

UPT organizează lecții gratuite de matematică pentru Bacalaureat și admiterea la facultate. Când încep cursurile
Elevii de clasa a XI-a și a XII-a se pot înscrie la lecțiile gratuite de matematică organizate de Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), pentru pregătirea examenului de Bacalaureat și a admiterii la facultate. Prima întâlnire este programată sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 10, iar cursurile vor avea loc până în 3 aprilie 2027, în format fizic și online.

Ştiri din Timiș

Despăgubiri de aproape 7 milioane de lei proprietarului expropriat la Solventul pentru legătura între pod și pasaj
Procedura de expropriere pentru drumul de legătură dintre strada Gării și bulevardul Dâmbovița, care va conecta Pasajul Solventul cu Podul Solventul, avansează. Primăria va prelua peste 18.800 de metri pătrați de teren, inclusiv părți din două clădiri, iar despăgubirile au fost evaluate la peste 6,8 milioane de lei.

Sănătate

Psoriazisul poate crește riscul de AVC. Medicii explică legătura dintre cele două afecțiuni
Persoanele cu psoriazis au un risc de accident vascular cerebral (AVC) cu aproape 24% mai mare decât cele care nu suferă de această boală, iar în formele severe riscul crește cu până la 36%, potrivit medicilor de la Spitalul CFR Timișoara. Medicii atrag atenția că psoriazisul nu afectează doar pielea, ci este o boală inflamatorie cronică ce poate avea efecte asupra întregului organism, inclusiv asupra sistemului cardiovascular.

Eveniment

Un vânător a împușcat mortal o femeie pe care a confundat-o cu un animal sălbatic
Tragedie în localitatea Poienile de Sub Munte, din județul Maramureș. O femeie de 45 de ani a murit după ce ar fi fost împușcată de un vânător, care a confundat-o cu un animal sălbatic, potrivit Mediafax.ro.