De la a arte vizuale, la folclor, de la cântare bisericească la balet, de la muzica clasică la olărit, toate vârstele, pasiunile, aptitudinile creative și interpretative își găsesc locul la Școala de Arte din Timișoara. Până în 21 septembrie 2025, aici se desfășoară prima sesiune de înscrieri, la toate specializările puse la dispoziția publicului de toate vârstele.
Viceprimărița Paula Romocean s-a plâns că ADID refuză să pună în aplicare tarifele reduse pentru colectare deșeurilor vegetale, aprobate încă din iunie, iar din acest motiv timișorenii ar abandona în continuare deșeurile vegetale pe stradă. În replică, Cristian Moș, șeful ADID, spune că Retim nu a făcut pasul necesar aprobării acestora.
Ca răspuns la acuzațiile din ultima vreme, miercuri, 10 septembrie, Retim a organizat o vizită cu presa la deponeul din Ghizela. Reprezentanții companiei au arătat de unde provine „surplusul” de deșeuri care ajunge în groapa de gunoi și au vorbit despre ce se poate face. Celula 2 a deponeului mai poate fi operată timp de unul sau doi ani, fără probleme, în funcție și de acțiunile autorităților.
Eveniment
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.
Cinema
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.
Mapamond
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Sănătate
Femeile cu vârste între 25 și 64 de ani din Ciacova vor putea beneficia de testare gratuită pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Caravana CLARA va ajunge în localitate sâmbătă, 21 noiembrie, iar testarea se adresează în special persoanelor vulnerabile sau celor care întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor medicale.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.