Va fi sărbătoare în centrul orașului, iar oficialii primăriei mai închid o parcare. Comisia de circulație a primăriei a decis, la propunerea specialiștilor de la Biroul Organizare Evenimente din cadrul PMT, să închidă complet parcarea de la Modex vreme de șapte zile. BOE are nevoie de spațiu pentru toate manifestările programate de ziua orașului.
XCity Towers, primul proiect de turnuri rezidențiale din Timișoara care se bucură de un real succes comercial, avansează într-un ritm alert. Lucrările la structura de rezistență au ajuns deja la etajul 12. În același timp, 65% din locuințe au fost deja contractate.
Primăria Timișoara a reușit să pună mâna pe clădirile STPT de pe Bd. Take Ionescu și se pregătește de cel mai mare proiect pentru anul 2021: MultipleXity, centrul de artă de 12 milioane de euro asumat prin dosarul de candidatură. Licitația demarată de primărie are câștigător, OAR, care s-a luptat pentru contract cu firma Rheinbrucke, societate abonată la contractele primăriei.
Hoț prins chiar de victimă după ce i-a furat borseta cu bani și acte, din Piața Unirii din Timișoara
Ghinion teribil pentru un hoț în vârstă de 48 de ani, la Timișoara. El a fost prins pe stradă chiar de bărbatul pe care îl furase cu câteva ore mai devreme. Omul a chemat imediat poliția și a recuperat prejudiciul.
România
Bolojan speră ca Dominic Fritz să nu-și piardă mandatul și spune că, în caz contrar, PNL și USR ar putea susține un candidat comun la Timișoara. Premierul susține că România nu va pierde fondurile UE și cere verificarea Legii ANI de către Comisia Europeană.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Constelația Câinelui”, un thriller SF regizat de Ridley Scott, cu Jacob Elordi, Josh Brolin, Margaret Qualley și Guy Pearce în rolurile principale. Filmul este bazat pe romanul omonim al lui Peter Heller, publicat ăn 2012, și prezintă o lume aproape pustie, la câțiva ani după o pandemie care a decimat omenirea.
Capitală Culturală
Unul dintre cele mai longevive evenimente dedicate folclorului si tradițiilor bănățene va aduce, în acest sfârșit de săptămână, artiști îndrăgiți ai muzicii populare românești, pe Valea Fărășeștiului. Cea de-a 52-a ediție a Nedeei Românilor de Pretutindeni, una dintre sărbătorile tradiționale ale zonei Tomești, se va desfășura în zilele de 29 și 30 august 2026.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz susține că noua lege ANI îi va încheia mandatul de primar în 30 de zile și acuză PSD și AUR de „răzbunare politică”. El anunță că va continua lupta politică din fruntea USR.
6
România
Nicușor Dan a promulgat vineri legea privind reforma ANI, motivând că România risca să piardă 770 de milioane de euro din PNRR. Legea păstrează prevederea care vizează persoanele declarate definitiv incompatibile sau în conflict de interese, astfel că mandatul lui Dominic Fritz de primar al Timișoarei va înceta în 30 de zile de la intrarea legii în vigoare, prin publicarea în Monitorul Oficial.
20
Eveniment
Incendiu izbucnit, vineri după-amiază, la un garaj de pe strada Orăștie din Timișoara. În interior se afla un autoturism, iar o femeie a suferit arsuri la mâini și a fost transportată la spital. Pompierii au localizat incendiul și intervin pentru lichidarea acestuia.
Eveniment
Un bărbat de 75 de ani a provocat un accident, vineri, pe DN 68A, între localitățile Coșava și Margina. În urma coliziunii, un pasager în vârstă de 54 de ani a fost rănit.
1
Capitală Culturală
Coloanele sonore ale unor celebre producții cinematografice și TV vor răsuna live în Parcul Rozelor. Filarmonica Banatul Timișoara anunță concertul simfonic intitulat Sounds of fantasy, un eveniment de amploare care va reuni pe scenă aproximativ 300 de artiști, sub conducerea muzicală a germanului Stefan Geiger.