Un moment deosebit pentru comunitatea ortodoxă din Timișoara va avea loc duminică, 19 aprilie, în Duminica Tomii, când pictura recent restaurată a Bisericii din Sinaia va fi binecuvântată în cadrul unei slujbe speciale. Evenimentul se va desfășura în prezența Înaltpreasfințitului Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, marcând finalizarea unor ample lucrări de restaurare realizate exclusiv din fondurile parohiei.
Primăria Timișoara încearcă să achiziționeze camere cu inteligență artificială pentru monitorizarea transportului public și a traficului, într-un proiect cu Szeged. Din trei licitații lansate, inclusiv una în această primăvară, nu a găsit nicio ofertă, deși a pus la bătaie peste 40.000 de euro.
Aida Mitroi, născută în Timișoara și elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, a obținut medalia de aur la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete 2026 (EGMO), una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate elevelor pasionate de matematică.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 31 octombrie
Sâmbătă, 31 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 31 octombrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merga la spectacole și întâlniri tematice.

Ştiri din Timiș

Radu-Adrian Pau, numit prefect de Timiș
Județul Timiș are un nou prefect, după ce Guvernul a decis numirea lui Radu-Adrian Pau în această funcție, în cadrul unei serii de schimbări la nivelul conducerii prefecturilor din țară.

România

România, cea mai mare scumpire a energiei electrice din UE: prețurile au crescut cu peste 51% într-un an
România a înregistrat cele mai mari creșteri ale prețurilor la energia electrică și gazele naturale din Uniunea Europeană în prima jumătate a anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de Eurostat. 1

Mapamond

Proteste masive în Italia. Sute de mii de oameni au ieșit în stradă pentru un trai mai bun
Italia este cuprinsă de proteste de amploare. Sute de mii de persoane au participat vineri, 30 octombrie, la manifestațiile organizate la Roma de Uniunea Sindicatelor de Bază, nemulțumite de creșterea prețurilor, situația economică și politicile Guvernului. 1

Capitală Culturală

FOTO. Sculptura iese în stradă la Timișoara. Artiștii vor să-și vadă lucrările în oraș, dar se lovesc de lipsa banilor
Sculptura trebuie să devină o prezență vie în spațiul public, iar oamenii să nu mai treacă nepăsători pe lângă operele de artă din oraș. Este mesajul transmis de Sorina Jecza, președinta Fundației Triade și soția regretatului sculptor Peter Jecza, cu prilejul evenimentelor dedicate Zilei Sculpturii, marcată în 30 octombrie. Aceasta vorbește despre interesul tot mai mare al timișorenilor pentru arta din spațiul public, dar și despre dificultățile financiare cu care se confruntă sculptorii care își doresc să își vadă lucrările realizate și expuse în oraș.

Ştiri din Timiș

„Un apartament” construit din 1.500 de cărți. Lectura prinde o nouă formă la Iulius Town
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie 2026, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii, creativității și dialogului despre echilibrul dintre mediul digital și activitățile reale.

Ştiri din Timiș

Primăria a preluat Arena AquaSport. Acces gratuit până la finalul anului
Viceprimărița Timișoarei, Paula Romocean, anunță preluarea Arena AquaSport, baza sportivă amenajată pe locul fostului Ștrand al Tineretului. Din 9 noiembrie, până la finalul anului, accesul va fi gratuit pentru timișoreni, pe bază de rezervare 3