Mobilizare exemplară, în vestul județului Timiș, pentru ajutorarea lui Ștefan, care suferă de o boală neuromusculară progresivă, a cărui tratament este foarte costisitor. La Saravale va fi organizat un târg caritabil, iar oamenii sunt chemați, în număr cât mai mare, să cumpere îmbrăcăminte, cărți, jucării sau alte produse. Banii strânși în urma vânzărilor vor ajunge pentru tratamentul băiatului. Târgul va fi și un prilej de bucurie pentru alți copii.
ADVEROTRIAL. Ți-am pregătit un weekend plin cu surprize cinematografice, muzicale și care vor stârni zâmbetele pe chipul celor mici, la Iulius Town Timișoara. Un puf confortabil te așteaptă la Flight Cinema in My Town // Oscar Nights, produsele și serviciile destinate copiilor vor fi la Kids Fest, la teatrul de păpuși veselia va fi printre „actorii principali”, iar la „Ora de educație civică” cei mici vor învăța despre importanța reciclării.
ADVERTORIAL. RETIM împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș, cu sprijinul Gărzii de Mediu Timiș și al Primăriei Municipiului Timișoara, organizează concursul “RECICLĂM ȘI CÂȘTIGĂM” dedicat tinerilor. Evenimentul are loc în weekend-ul 4-6 iunie 2021 în parcul de la Iulius Town.
AETHER SRL anunta lansarea proiectul cu titlul ”Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor IMM-urilor cu activitate economica in unul din domeniile de activitate prevzaute in anexa nr.2” proiect nr RUE M2-8195/19.04.2021 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.
Locuitorii din zona Bucovina așteaptă ca primăria să le amenajeze în sfârșit terenul de aproape un hectar și jumătate câștigat anul trecut în instanță. Ar vrea acolo parc și o bază sportivă. Reprezentanții primăriei cam au alte planuri: o creșă sau o grădiniță și, la un moment dat, un parc. Dar sunt lucruri de viitor, explica nu demult viceprimarul Ruben Lațcău. Între timp, se lucrează la o parcare.
Ştiri sportive
David Popovici a câștigat aurul în proba de 200 m liber la Campionatul European de Natație de la Paris, cu timpul de 1:44,15, după ce cu două zile înainte se impusese și la 100 m liber.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „The End of Oak Street”, care îi aduce pe Anne Hathaway și Ewan McGregor în prim-plan într-o poveste SF în care o familie obișnuită se trezește, peste noapte, într-un trecut îndepărtat, înconjurată de dinozauri și nevoită să găsească o cale de întoarcere acasă.
Ştiri din Timiș
Centrul de Proiecte lansează, împreună cu Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara, o nouă ediție a programului „Școli creative”. În premieră, proiectele se vor desfășura pe parcursul a doi ani calendaristici și al unui an școlar complet, cu un buget total de un milion de lei.
Ştiri din Timiș
Timișorenii de toate vârstele sunt invitați să intre în competiție la UNITED Street Football x MONS, un eveniment sportiv cu participare gratuită, organizat în cadrul Timișoara Playground Festival. Competițiile se adresează copiilor de la 7 ani, adolescenților, studenților, adulților și seniorilor.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a relansat licitația pentru creșa de pe strada Cocea, abandonată după ce constructorul inițial a executat doar 30% din lucrări. Noua investiție este estimată la 7,3 milioane de lei, fără TVA.
1
România
Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică proiectele privind organizarea Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a și a examenului de Bacalaureat din 2027. Printre modificări se află o etapă suplimentară de verificare a lucrărilor atunci când există diferențe mari între notele acordate de evaluatori. Ministerul propune și ca examenele să fie organizate mai devreme, inclusiv pentru a reduce efectele temperaturilor ridicate asupra candidaților.
Eveniment
Polițiștii au ajuns miercuri, 12 august, la o locuință din Saravale, după un apel la 112 făcut de o femeie care susținea că a fost agresată de soț. În urma cercetărilor, bărbatul a fost reținut, iar apoi judecătorii au decis să-l trimită în arest preventiv pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă între Timișoara și Giroc trebuie să se pregătească pentru o perioadă cu restricții majore de trafic. Calea Timișoarei (DJ 595) va fi închisă începând de marți, 18 august, pentru lucrări de modernizare și amenajarea a două sensuri giratorii.
8