Primăria Timișoara vrea o altă bandă dedicată mijloacelor de transport în comun pe str. Cluj. Va fi amenajată cumva de la Poșta Mare spre Spitalul Județean, dar va exista una și pe sens invers, pe Ripensia. Există deja o bandă rapidă de la Michelangelo spre spital, făcută în 2019, după ce a fost instituit sens unic pe str. Cluj.
De la localități care nu acordau deloc burse școlare și nici nu investeau bani în infrastructura școlară, proiectul „Scoli curate” a făcut o serie de schimbări în județ, într-un singur an. Rezultatele au fost cuprinse într-un raport, care arată creșterea cu 7,7 milioane de euro a bugetului pentru educație în Timiș.
Muzeul Național al Banatului este a patra instituție din România care găzduiește expoziția cu tematică militară „Jandarmeria Română 1850 - 2020”, organizată cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. La Bastionul Maria Theresia veți putea admira o serie de piese de patrimoniu și obiecte cu valoare istorică, distincții militare, documente și fotografii. Veți putea afla mai multe și despre istoria jandarmeriei timișene.
Timișorenii s-ar putea relaxa în hamace, ar putea urmări piese de teatru, filme sau concerte în Baza Uszoda, poate chiar din această vară. Studenții Facultății de Arhitectură au gândit un proiect pentru primărie, iar Fritz anunță că lucrările „ar putea să înceapă în câteva săptămâni”.
Un centru de formare profesională va fi construit cu 5 milioane de lei, bani din fonduri europene, în Parcul Industrial Timișoara, în următorul an. CJ Timiș a predat deja amplasamentul. „Centrul îi va ajuta pe timișeni să-și găsească mai rapid un loc de muncă sau să se reprofileze”, spune președintele instituției, Alin Nica.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 13 august 2026, în Timișoara?
Joi vă puteți bucura de mai multe expoziții.

Ştiri sportive

David Popovici, triplu campion în proba de 100 metri liber din cadrul Campionatului European și un nou record
David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 100 metri liber din cadrul Campionatului European, pentru a treia oară la rând. A stabilit și un nou record al competiției. 1

Ştiri din Timiș

Aquapark la Sânnicolau Mare, în trei ani. Investiție pentru un complex modern „cu prețuri accesibile”
Consiliul Județean Timiș și Primăria Sânnicolau Mare au semnat acordul de parteneriat pentru realizarea unui complex de agrement și turism de aproximativ 4 hectare, cu finanțare prin Programul Regional Vest 2021–2027.

Capitală Culturală

Uneltele care spun povestea Banatului. O nouă expoziție, deschisă la Muzeul Satului din Timișoara
O parte importantă din istoria agriculturii bănățene poate fi descoperită, de miercuri, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Expoziția „Uneltele pământului. Agricultură și meșteșug în Banatul multietnic” aduce în fața publicului obiecte de patrimoniu, unele prezentate pentru prima dată, și deschide un nou spațiu expozițional al muzeului.

Eveniment

Accident cu două persoane rănite pe Calea Torontalului
Miercuri polițiștii au intervenit la un accident produs pe Calea Torontalului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Giroc și Chișoda intră în rețeaua STPT. Ce se schimbă pentru călători din 17 august
Locuitorii din Giroc și Chișoda vor beneficia, începând cu data de 17 august, de un nou sistem de transport public. Serviciul va fi preluat de Societatea de Transport Public Timișoara (STPT), iar localitățile vor fi deservite de liniile metropolitane M3 și M32.

Ştiri din Timiș

Timișoara, orașul care se mișcă cel mai mult seara. Cum arată mobilitatea din Banat și Crișana
Timișoara este, de departe, cel mai dinamic oraș din Banat și Crișana în ceea ce privește cursele Uber, iar ora 22:00 este momentul de vârf al mobilității de seară. Datele companiei arată însă că ritmul deplasărilor diferă semnificativ de la un oraș la altul. 1

Eveniment

Au dat foc vegetației uscate, dar focul a scăpat de sub control, aproape de Lugoj
Un incendiu izbucnit miercuri la Țipari s-a extins rapid pe aproximativ 3.500 de metri pătrați de vegetație uscată și a cuprins o anexă în care era depozitat fân. Flăcările s-au apropiat periculos de locuințele din zonă, însă pompierii din Lugoj au reușit să oprească extinderea focului. Din fericire, nu au fost victime.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici