Scandalul continuă la PNL. Cu o zi înainte de alegeri, reprezentanții filialei județene anunță că Raul Ambruș nu poate candida la funcția de președinte al filialei locale, pe motiv că este suspendat din partid. Decizia aparține Comisiei de Arbitraj a PNL Timiș și s-a luat pentru toți cei care au fost suspendați după circul din 3 iulie și și-au depus candidaturile pentru noua conferință municipală.
După un „spectacol grotesc” de la conferința PNL Timișoara din 3 iulie, care a stârnit inițial zâmbete, urmează ceva mai rău, crede parlamentarul PSD de Timiș Alfred Simonis. El spune că circul din PNL Timiș nu bucură pe nimeni și că Alin Nica nu poate conduce o organizație județeană de partid la fel cum a condus satul în care a fost primar.
ADVERTORIAL. În data de 30 iulie, Aquatim a semnat contractul de lucrări „Execuție rețele de apă și canalizare Belinț, Chizătău, Secaș, Crivobara” cu Asocierea S.C. INSTALATII PELICANUL S.R.L.– S.C. TB DEZVOLTARE SERV S.R.L– S.C. URBICON TEAM S.R.L. Acest contract face parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”(cod SMIS 2014+ 125651), din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) și are valoarea de 17.716.849,49 lei, fără TVA.
Peste 92.000 de euro a pus deoparte Casa de Cultură pentru Ziua Timișoarei. A fost anunțat în sfârșit programul complet al evenimentelor. Vor fi tururi ghidate prin cartiere, timișorenii vor afla povestea orașului de pe două roți, vor putea merge la expoziții foto, vor putea urmări un spectacol de operă în aer liber și concerte, atât de muzică ușoară, cât și de muzică populară.
20 de studenți, masteranzi și doctoranzi ai Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul UPT au participat la un masterclass în Veneția, cu tema „Aspecte culturale, tehnice și științifice ale refuncționalizării contextului urban în Veneția. Studii de caz”. S-a vorbit și despre încălzirea globală, deteriorarea ambientului, suprapopulare, provocări cărora ar trebui să le facă față arhitectura.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți vizita mai multe expoziții.
Ştiri din Timiș
Clinica de Hematologie a Spitalului Municipal Timișoara se mută din „Clinicile Noi” în clădirea de pe strada Daliei nr. 17. Secția va ocupa două etaje și va avea 59 de paturi pentru spitalizare continuă și de zi.
România
Comisia Europeană anunță că nu există, în acest moment, riscuri pe termen scurt pentru aprovizionarea cu energie electrică, însă situația va rămâne tensionată și în săptămâna următoare. România se numără printre țările monitorizate atent.
Ştiri din Timiș
STPT profită de perioada în care tramvaiele nu circulă pe bulevardul Revoluției din 1989 și intervine la linia din zona Prefecturii. Șinele s-au lăsat, iar muncitorii verifică dacă problema este cauzată de rețelele de utilități.
Ştiri din Timiș
O eclipsă parțială de Soare și Perseidele, una dintre cele mai spectaculoase ploi de meteori, vor putea fi observate în aceeași seară, pe 12 august, din apropierea localității Lucareț. Universitatea de Vest din Timișoara organizează o sesiune de observații astronomice, în cadrul căreia participanții vor putea urmări eclipsa, iar mai târziu, după lăsarea întunericului, Perseidele.
Ştiri din Timiș
Profesori, inspectori și consilieri școlari din 13 unități de învățământ din județul Timiș au participat la cursurile organizate de Serviciul Român de Informații (SRI) în cadrul proiectului „Previsio”, destinat prevenirii radicalizării și extremismului violent în școli. Informațiile apar într-o investigație publicată de Snoop, care a solicitat date de la inspectoratele școlare din întreaga țară și a identificat peste 500 de școli și licee implicate în proiect.
2
Ştiri din Timiș
Subscrisul Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK, cu sediul în Municipiul Timișoara, Splaiul Nicolae Titulescu, nr. 10, jud. Timiș, CIF RO45421239, e-mail: juridic@timpark.ro și număr de telefon: 0256493393, anunță organizarea licitației deschisă cu strigare, pentru valorificarea următoarelor vehicule fără stăpân/abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale Municipiul Timișoara, trecute de drept în proprietatea privată a Municipiului Timișoara:
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, traficul va fi închis temporar în zona Iulius pentru „CODRU Running Rave”, iar de luni încep restricții etapizate în Freidorf, pentru lucrări la rețeaua electrică.
1