Miercuri, 25 iulie, în ședința din această lună a colegiului prefectural, Cristian Amza, administratorul special al Colterm, a prezentat stadiul pregătirilor de iarnă ale companiei. Veștile ar fi bune: stocurile sunt mai mari și a fost obținută și licența de la ANRE. Pe scurt, „iarna nu ne va lua prin surprindere”.
În vreme ce pe unii șoferi îi ajută să intre pe Calea Timișoarei de pe străzile adiacente din Giroc, alți participanți la trafic sunt de-a dreptul exasperați să petreacă uneori zeci de minute în coloana de mașini. Este vorba despre sensurile giratorii provizorii, la care Consiliul Județean Timiș ar putea renunța dacă se dovedește faptul că mai mult încurcă decât să fie de folos.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis coduri roșii sau portocalii de caniculă pentru 24 de județe – inclusiv Timiș – și pentru Municipiul București, valabile marți și miercuri. Aici, traficul pe calea ferată se va desfășura în „condiții speciale”, adică trenurile vor circula cu viteze reduse cu 20-30 km/h față de normal.
Profesorii debutanți au dat săptămâna trecută proba scrisă a examenului de definitivat, iar rezultatele inițiale au fost afișate marți, 25 iulie. În Timiș, au fost înscriși 355 de candidați, dar au ajuns să dea lucrările scrise 297 dintre ei. Până la urmă, au promovat examenul 227. Așadar, rata de promovare ar fi de 76,43%, cu aproape 10 procente mai mare decât cea de anul trecut.
Au mai rămas cca. cinci luni până la Crăciun, iar cei de la Casa de Cultură a Municipiului Timișoara se pregătesc de o nouă ediție a târgului de iarnă. În centrul orașului am putea avea din nou o roată panoramică, dar și un trenuleț, carusel sau patinoar. Furnizorii care vor să ofere astfel de servicii de divertisment se pot înscrie până la finalul lunii iulie.

Eveniment

UPDATE. Un adolescent de 17 ani, fără permis, s-a răsturnat cu mașina în Giroc. Pasagera de 18 ani, la un pas de moarte
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit

Eveniment

Prins între Jimbolia și Cărpiniș, la volanul unei mașini furate și fără permis. Bărbatul era băut și a ajuns în arest
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cinema

Cât de departe poate merge iubirea? Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.

Eveniment

A intrat într-o cameră de cămin din Timișoara și a furat bunuri de 5.000 de lei. Hoțul a fost arestat
Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a furat mai multe bunuri dintr-o cameră de cămin de pe strada Drăgășani din Timișoara. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 5.000 de lei, însă polițiștii au reușit să recupereze bunurile sustrase.

România

Cinci nominalizări la Premiile Academiei Europene de Film pentru „FJORD”, pelicula regizată de Cristian Mungiu
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara montează 300 de suporturi speciale pentru ambalajele cu garanție
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare. 6

Ştiri din Timiș

Sărbătorile au un farmec aparte la Mercure Oradea, la doar câteva ore de casă
ADVERTORIAL. Uneori, pentru a simți cu adevărat magia sărbătorilor, este suficient să schimbi puțin decorul. Să lași în urmă agitația cotidiană și să pornești spre un oraș luminat de iarnă, unde te așteaptă cine festive, muzică, răsfăț și promisiunea unui început de an fără grabă. La Oradea, hotelul Mercure pregătește o poveste de sărbătoare în care fiecare oaspete își poate alege propriul capitol.

Sănătate

Profesorul Cristian Oancea va prelua conducerea Societății Române de Pneumologie. Ce obiective și-a propus
Profesorul universitar doctor Cristian Oancea, prorector pentru Cercetare Științifică al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, a fost ales viitor președinte al Societății Române de Pneumologie. Acesta va prelua conducerea organizației la finalul mandatului actualului președinte, profesorul doctor Florin Mihălțan. 1