Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Oficialii Primariei Timisoara vor sa mute artistii plastici intr-o hala

Oficialii Primariei Timisoara vor sa mute artistii plastici intr-o hala

la 7 March 2013 15:42
7 March 2013 15:42
Uniunea Artiştilor Plastici a scăpat de majorări în şedinţa Consiliului Local Timişoara de săptămâna trecută, când au fost aprobate noile tarife de închiriere pentru spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, dar autorităţile locale vor să tranşeze şi situaţia artiştilor plastici în perioada următoare. Viceprimarul Traian Stoia propune ca artiştii plastici să fie adunaţi într-o hală unde să aibă fiecare spaţiul său, după modelul Fabricii de Pensule de la Cluj.
Scris de A. Strugariu - Uniunea Artiştilor Plastici a scăpat de majorări în şedinţa Consiliului Local Timişoara de săptămâna trecută, când au fost aprobate noile tarife de închiriere pentru spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, dar autorităţile locale vor să tranşeze şi situaţia artiştilor plastici în perioada următoare. Viceprimarul Traian Stoia propune ca artiştii plastici să fie adunaţi într-o hală unde să aibă fiecare spaţiul său, după modelul Fabricii de Pensule de la Cluj.

Trimite articolul

X

Deşi pe o anexă iniţială la proiectul de hotărâre privind noile tarife de închiriere pentru spaţiile aflate în administrarea consiliului local prezentată de reprezentanţii Primăriei Timişoara apăreau şi cele 30 de spaţii alocate Uniunii Artiştilor Plastici (UAP), anexa aprobată săptămâna trecută de aleşii locali nu cuprinde aceste spaţii. Pe moment nu au fost majorate chiriile în cazul artiştilor plastici, după ce reprezentanţii UAP l-au acuzat public pe primarul Nicolae Robu că vrea să îngroape arta.

„Uniunea Artiştilor Plastici are 32 de spaţii. Noi considerăm că este exagerat ca o uniune – foarte benefică de altfel pentru oraşul nostru – să beneficieze de un număr atât de mare de spaţii la tarife atât de mici”, declara Robu la dezbaterea publică organizată de primărie pe tema noilor tarife cu o zi înainte de adoptarea hotărârii prin care au fost stabilite acestea, subliniind faptul că primăria „nu e vacă comunală”.

Preşedintele UAP Timişoara, Ioan Szekernyés, a reacţionat vehement, în condiţiile în care pentru spaţiul în care se află Galeria Helios ar fi trebuit să se plătească aproximativ 400 de euro pe lună potrivit noilor prevederi.

„Suntem în criză, când oamenii nu cumpără lucrări de artă. (…) Dacă se aplică acest tarif, Galeria Helios, de 1 martie, se închide şi primăria poate face o cruce să o pună în Cimitirul Săracilor că a murit arta. (…) Uniunea Artiştilor Plastici are 250 de membri. În Galeria Helios se promovează arta timişoreană contemporană”, a explicat Szekernyés. Primarul nu s-a arătat însă convins de declaraţiile artiştilor. „Operele de artă nu sunt cumpărate de nişte amărâţi, ci de nişte oameni cu bani. (…) Aceşti bani noi îi luăm de la cumpărătorii de opere de artă, care au, slavă Domnului, să mai adauge 1 euro la un tablou. Nu luăm banii de la artişti, ci de la consumatorii de opere de artă”, a replicat edilul. Artiştii i-au cerut să facă diferenţa între spaţiile în care se produc lucrările şi cele în care se vând, s-au plâns însă că arta se vinde greu şi l-au invitat pe primar în galerii şi în atelierele lor, pentru a vedea în ce condiţii lucrează.

În cele din urmă a fost amânată luarea unei decizii în aceste cazuri. „Tot ce ține de atelierele artiștilor plastici și de galeriile de artă a rămas pentru o analiză ulterioară”, explica Robu după adoptarea noii hotărâri.

De cealaltă parte, viceprimarul Traian Stoia a venit acum cu propunerea ca artiştii plastici să primească fiecare câte un spaţiu într-o hală pusă la dispoziţie de municipalitate. Edilul crede că totul s-ar putea rezolva după modelul Fabricii de Pensule de la Cluj, unde problema spaţiilor de expunere şi creaţie artistică a fost rezolvată într-o asemenea manieră, o fostă hală industrială fiind transformată în spaţiu de artă contemporană.

„Trebuie să reglementăm situaţia artiştilor plastici. O să trebuiască să rezolvăm problema în maniera de la Cluj, cum s-a întâmplat acolo cu Fabrica de Pensule, îi voi propune domnului primar acest lucru. Să adunăm artiştii într-o hală – sunt hale disponibile -, să le lăsăm un anumit număr de spaţii şi să le amenajăm noi spaţii într-o hală. Să fie o hală compartimentată cu rigips, ca la Cluj, şi fiecare să aibă spaţiu acolo plătind o chirie modică sau poate chiar deloc, mai pot să şi socializeze, să-şi prezinte lucrările şi aşa mai departe… Problema este că ei vor şi locuinţe şi spaţii mai mult sau mai puţin comerciale. Nimeni din primărie nu este naiv să creadă că din ateliere nu se vând lucrări. Artiştii mari au atelierele lor. Sigur că îi ajutăm, dar nu ducem primăria în faliment pe o chestie de genul ăsta. Vom lua o decizie şi le-o vom comunica”, ne-a declarat Stoia. Chiar dacă nu e nimic bătut în cuie, viceprimarul a identificat şi un potenţial spaţiu. Unul privat: Halele Timco de pe Calea Circumvalaţiunii.

Rămâne de văzut cât de receptiv va fi primarul Nicolae Robu la această propunere şi cum vor primi vestea reprezentanţii Uniunii Artiştilor Plastici.

Primarul Timisoarei, acuzat ca vrea sa ingroape arta. Robu: primaria nu e vaca comunala!

Chirii record pe spatiile Primariei Timisoara, votate la repezeala de consilierii locali

Trimite articolul

X
Taguri:
artisti ,
stiri ,
timis online ,
timisoara ,
traian stoia ,
uniunea artistilor plastici
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Girocenii și chișozenii, invitați la întâlnire. SMTT îi întreabă cum să îmbunătățească transportul public
    2
    Transportul naval al STPT, suspendat pentru câteva ore sâmbătă. Are loc prima ediție Bega SuP Festival
    3
    Încă două zile de CODRU Festival. Prima zi cu zeci de mii de persoane
    4
    Inițiativa USR privind accesul adolescenților la psiholog fără acordul părinților, respinsă în Senat cu aberații
    5
    Fosta Peluză Sud devine, pentru o seară, cinematograf. „Ultras”, proiectat vineri la „Dan Păltinișanu”
    6
    Nicușor Dan spune că va desemna un premier curând
    7
    Acumulatorul unei trotinete electrice a provocat incendiul de la o casă din Timișoara
    8
    PROGRAM. TIFF Timișoara revine în septembrie cu patru zile de filme, avanpremiere și întâlniri cu cineaști
    9
    A încercat să intre în România cu 100 de euro. Polițistul de la Jimbolia a refuzat banii
    10
    CCIAT dă startul înscrierilor pentru ultima grupă a cursului gratuit de MARKETING ONLINE

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 29 octombrie 2026, în Timișoara?

    România

    Inițiativa USR privind accesul adolescenților la psiholog fără acordul părinților, respinsă în Senat cu aberații

    Mapamond

    OMS: schimbările climatice, o amenințare majoră pentru sănătatea oamenilor

    România

    Românii amână plata cumpărăturilor online de șase ori pe an. Femeile cumpără mai des, bărbații cheltuie mai mult

    Ştiri din Timiș

    CJ Timiș crește contribuția la TransTimiș. Alte două comune intră în asociație

    Ştiri din Timiș

    Centrul pentru persoane cu dizabilități din Ciacova se închide de la 1 ianuarie 2027

    Ştiri din Timiș

    Timișoara revine la PUG-ul din 2002. Ce se întâmplă cu urbanismul după anularea celui din 2023

    Ştiri din Timiș

    Tenul tern după vară. Cum alegi un ser cu vitamina C pentru rutina de toamnă

    Eveniment

    VIDEO. Trei bărbați prinși cu peste un kilogram de droguri în valoare de 40.000 de lei. Unul era deja în arest la domiciliu în Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Tabăra școlară de la Nădrag, proiect de 36,6 milioane de lei. Cum ar urma să fie amenajată
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323