tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
O nouă criză a gunoiului? Locatarii din sudul Timișoarei sunt exasperați, primăria arată cu degetul spre ADID

O nouă criză a gunoiului? Locatarii din sudul Timișoarei sunt exasperați, primăria arată cu degetul spre ADID

De Diana Lupulescu
la 24 June 2025 20:57
3 Comentarii

O nouă criză a gunoiului? Locatarii din sudul Timișoarei sunt exasperați, primăria arată cu degetul spre ADID

foto: Cristian Moș
24 June 2025 20:57
Timișoara riscă să se confrunte din nou cu o criză a deșeurilor după ce situația de la Stația de Sortare din zona Șagului pare scăpată de sub control. Timișorenii care locuiesc în apropiere reclamă că sunt intoxicați cu mirosuri de nedescris, în vreme ce Primăria Timișoara arată cu degetul spre ADID, a cărei membră este.
Scris de Diana Lupulescu - Timișoara riscă să se confrunte din nou cu o criză a deșeurilor după ce situația de la Stația de Sortare din zona Șagului pare scăpată de sub control. Timișorenii care locuiesc în apropiere reclamă că sunt intoxicați cu mirosuri de nedescris, în vreme ce Primăria Timișoara arată cu degetul spre ADID, a cărei membră este.

Trimite articolul

X

Stația de Sortare a Deșeurilor Municipale a fost preluată de firma Supercom, care înregistrează datorii uriașe la bugetul de stat. Consilierul local Răzvan Negrișanu a declarat în ședința de marți a Consiliului Local Timișoara, ce a avut loc în format online, că societatea avea, la 31 decembrie 2024, datorii în valoare de 620 milioane de lei, cifra de afaceri fiind de 740 de milioane de lei. Pierderile înregistrate se ridică la 33 de milioane de lei.

Vă reamintim că Stația de Sortare a Deșeurilor din Calea Șagului, deși se află în proprietatea Primăriei Timișoara, a fost transferată la sfârșitul anului 2023 către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș pentru o investiție majoră, respectiv o stație de tratare mecanico-biologică. Din ADID fac parte Consiliul Județean Timiș, Primăria Timișoara și restul primăriilor din județ.

Inițial, de gestionarea stației de sortare a deșeurilor s-a ocupat firma RETIM, însă ulterior, din 1 iunie 2025, activitatea stației a fost preluată de SC Supercom SA. Imediat au început și problemele: mormane de gunoaie nesortate care generează mirosuri insuportabile, mai ales în această perioadă caniculară.

Subiectul a fost dezbătut în plenul aleșilor locali de marți după-masă. Viceprimarul Ruben Lațcău a precizat că plângerile din cauza mirosurilor curg la Primăria Timișoara și a amintit că firma Supercom a fost amendată de Garda de Mediu Timiș. În ședință a fost invitată să intervină conducerea ADID.

„În contract există o prevedere: tratarea deșeurilor reziduale provenite de pe raza municipiului Timișoara și a comunelor periurbane acestora, în vederea valorificării energetice și la reciclatori, inclusiv transportul deșeurilor care nu mai pot fi valorificate la depozite de deșeuri și a deșeurilor reziduale valorificabile energetic la instalația de valorificare energetică”, a declarat Lațcău.

Edilul a spus că pe lângă deșeurile adunate de RETIM, la Stația de Sortare mai ajung și deșeuri colectate de alți operatori care prestează activități de salubrizare pe domeniul public, cum ar fi companiile care prestează salubrizare în parcuri: Horticultura, Rogera și Bariera.

Cristian Moș, directorul general al ADID Timiș, a intervenit în cadrul ședinței Consiliului Local Timișoara, și a spus că cinci operatori mari au fost invitați la negociere pentru preluarea stației, însă doar firma Supercom s-a prezentat și că aceasta întrunea toate criteriile de eligibilitate.

„Pozele sunt cu amplasamentul actual făcute azi dimineață. Conform autorizației, toate deșeurile care intră în clipa de față în stația de sortare din Timișoara sunt tratate pe toate fluxurile. Operatorul ne-a spus că după zece zile de operare a mărit durata schimburilor la zece ore, așa fel încât să ajungă la zi cu cantitatea de deșeuri tratate. Până în 27 iunie stocul de deșeuri va fi zero, iar platformele igienizate. Vineri se va face igienizarea platformelor, curățenia în hale, înlocuirea anumitor echipamente și obținerea unui deviz de serviciu autorizat pentru echipamentele de tocător preluat de la vechiul operator.. Eu nu consider că e un dezastru, consider că e o tranziție ă monitorizată de către colegii de la ADID”, a afirmat Cristian Moș, directorul general al ADID Timiș.

foto: Cristian Moș

Potrivit acestuia, chiar marți au plecat primele mașini încărcate cu deșeuri pentru revalorificare energetică.

„Ca să sintetizez, deci. Pe vremea când opera Colterm, ADID era nemulțumit de calitatea serviciilor, fără ca acești munți de gunoaie să fi existat la acea vreme. A fost reziliat acel contract pentru că nu își făcea bine treaba. A urmat Retim, nici pe vremea Retimului nu au existat acei munți de gunoaie. S-a făcut un alt contract, de 30 de milioane de euro, cu o firmă de care dvs. spuneți că se mișcă bine și că se văd progresele, dar au apărut mormanele de gunoaie și avem practic un atentat la sănătatea publică în sudul orașului. Eu nu înțeleg cum se leagă aceste lucruri. Adică această stație cât a fost operată de către Colterm și de către Retim, la vremea respectivă atât dumneavoastră, cât și alte autorități, ați fost nemulțumiți de serviciile lor, dar între timp a venit o firmă nouă și azi avem această situație. Nu putem să spunem că astăzi treaba este mult mai de calitate și se lucrează mult mai bine”, i-a replicat Ruben Lațcău fostului său coleg de partid.

Consilierul local Roberto David de la USR a afirmat că firma Supercom a fost implicată în nenumărate scandaluri la București, Cluj, Bistrița ori Hunedoara.

„Mie nu îmi inspiră foarte multă încredere și chiar e o urmă de îndoială dacă firma aceasta își va respecta înțelegerile contractuale”, a spus David.

Consilierul local Silvia Radoicovici de la PMP a vrut să știe dacă Supercom are capacitatea de a face față unei cantități mari de deșeuri, cum este cea colectată din Timișoara, iar Moș a răspuns că a fost adusă încă o linie de procesare astfel încât să fie la zero cu stocurile de gunoi.

„În caz că nu are această capacitate, o vom sancționa conform contractului”, a spus directorul general al ADID Timiș.

Consilierul local Rodica Militaru de la USR a vrut să știe unde a ajuns apa cu care a fost spălat levigatul de pe platformă.

„Nu am spus că s-a spălat, am spus că s-a făcut curat acolo. Operatorul va face igienizarea platformei și curățarea din hale în 27 iunie, adică vineri. Se va spăla cu presiune întreaga platformă. E clar că levigatul nu va merge în sistemul de scurgere a apelor al orașului. (…) Da, este descărcare de mediu pe care noul operator și-a asumat-o în fața Agenției pentru Protecția Mediului referitor la amplasamentul respectiv. Acolo pe amplasament există un bazin de retenție care, în clipa de față, colectează tot ce înseamnă levigatul și se vidanjează respectivul bazin”, a explicat directorul general al ADID Timiș.

Alături de colegii săi din ADID, acesta va merge vineri din nou la Stația de Sortare a Deșeurilor de pe strada Mile Cărpenișan din zona Șagului să vadă cum stau lucrurile. Luni, au fost invitați aleșii locali pentru a inspecta locația.

foto: Cristian Moș

Pe aceeași temă:

FOTO. Ce se întâmplă la Stația de Deșeuri din Calea Șagului, unde timișorenii reclamă mizerie și mirosuri insuportabile – Tion

Amendă usturătoare aplicată de Garda de Mediu Timiș firmei care exploatează Stația de Sortare – Tion

Ruben Lațcău despre Stația de Deșeuri din Calea Șagului: „Ce vedeți în imagini nu ar trebui să existe. Am cerut explicații conducerii ADID” – Tion

Trimite articolul

X
Taguri:
adid ,
deseuri ,
primaria timisoara
3 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Corolar says:
    June 25, 2025 at 12:31 am

    Mirosul este îngrozitor. Ca pe vremea lui Ceaușescu

    Reply
  2. Emil says:
    June 25, 2025 at 9:21 am

    Hornet, inventator roman , are solutii de a scapa de gunoaie. Le transforma in energie, caldura…prin piroliza! Zero emisii. Doar geniile din administratie sa vrea!
    Upss , ar fi o mentiune: para-ndaratul n-ar mai fi!

    Reply
  3. Dan says:
    June 25, 2025 at 11:39 am

    Cum e posibil ca o firmă cu datorii LA STAT de sute de milioane să “îndeplinească toate condițiile” la licitație? Pe ce planetă trăim?

    Reply
  4. Cele mai citite știri

    1
    Lucrări pe mai multe fronturi pe viitoarea autostradă Margina – Holdea. S-a trecut de 40%
    2
    FOTO. Vlad Nancă a primit premiul Sculptura Anului 2025, decernat de András István Demeter, ministrul Culturii
    3
    FOTO. Percheziție la Sintești: bărbat prins cu arme și sute de gloanțe
    4
    Restricții de trafic pe două străzi din Elisabetin, din cauza unor lucrări Aquatim
    5
    Prof. univ. dr. habil. Silviu Szentesi: „Orice se poate învăța, dar performanța vine doar când faci ceea ce îți place și ți se potrivește”
    6
    Aproape 1.500 de amenzi în valoare de 1 milion de euro aplicate de OPC Timiș în primele nouă luni din acest an
    7
    Cinematografia vindecă: Fellini și farmecul neorealismului italian ajung la Spitalul Județean din Timișoara
    8
    Tradiție și bunătăți bănățene. Sânmartinu Sârbesc celebrează Hramul și „Ceaunul de Aur"
    9
    Dr. Mihaela Dima ne vorbește despre anxietate și depresie, două provocări tăcute ale societății moderne
    10
    Întâlnire despre munca invizibilă a femeilor care ține societatea în mișcare, la Timișoara

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 16 noiembrie 2025, în Timișoara?

    Eveniment

    FOTO. Percheziție la Sintești: bărbat prins cu arme și sute de gloanțe

    Eveniment

    Combo periculos: bărbat beat, drogat și fără permis, prins după o urmărire în Recaș

    Eveniment

    VIDEO. Bărbat arestat preventiv pentru că a dat foc intenționat unei mașini în Satchinez

    Ştiri din Timiș

    CJT vrea să reabiliteze rețelele electrice ale Palatului Administrativ. Pune la bătaie 350.000 de euro

    Mapamond

    Explozie devastatoare la o secţie de poliţie din India: nouă persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite

    Eveniment

    UPDATE. Accident între o ambulanță și o mașină, pe podul de la Remetea. Trei persoane au ajuns la spital

    Eveniment

    VIDEO. A „zburat” direct prin sensul giratoriu. În urma lui au rămas doar numărul de înmatriculare și piese din caroserie

    Sănătate

    Un nou tratament poate întârzia debutul diabetului de tip 1 la copii și adulți

    Eveniment

    Trupul unei tinere de 26 de ani, găsit înfășurat într-un cearșaf lângă o cale ferată. Poliția investighează un posibil omor
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici