Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
UPDATE. Migranții din Timiș, pasați de la o autoritate la alta. Prefectul invocă ATOP și îi răspunde lui Alin Nica

UPDATE. Migranții din Timiș, pasați de la o autoritate la alta. Prefectul invocă ATOP și îi răspunde lui Alin Nica

De Roxana Deaconescu
la 20 April 2021 16:26 Reactualizat la: 20 April 2021 18:36
6 Comentarii

UPDATE. Migranții din Timiș, pasați de la o autoritate la alta. Prefectul invocă ATOP și îi răspunde lui Alin Nica

foto: arhivă
20 April 2021 16:26 Reactualizat la: 20 April 2021 18:36
Aproape 90% dintre migranții care au fost verificați luni noaptea de polițiștii din Timișoara aveau forme legale de ședere în România, care spun că se pot deplasa liber pe teritoriul întregii țări. Informația vine de la prefectul de Timiș, care explică că a cerut o informare de la MAI după crima din zona Gării de Nord și îi răspunde și lui Alin Nica, care a cerut o ședință de urgență a CJSU. UPDATE. Alin Nica reacționează: „Prefectul se află în eroare”
Scris de Roxana Deaconescu - Aproape 90% dintre migranții care au fost verificați luni noaptea de polițiștii din Timișoara aveau forme legale de ședere în România, care spun că se pot deplasa liber pe teritoriul întregii țări. Informația vine de la prefectul de Timiș, care explică că a cerut o informare de la MAI după crima din zona Gării de Nord și îi răspunde și lui Alin Nica, care a cerut o ședință de urgență a CJSU. UPDATE. Alin Nica reacționează: „Prefectul se află în eroare”

Trimite articolul

X

Vă reamintim, un grup de afgani s-a încăierat, luni, în zona Gării de Nord, iar o persoană a murit și alta a ajuns la spital. Detalii AICI.

Potrivit lui Zoltan Nemeth, reprezentantul guvernului în teritoriu, gestionarea situației migranților din județul Timiș este o prioritate a structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Prefectul susține că are întâlniri săptămânale cu reprezentanții MAI, pentru căutarea soluțiilor legale privind evoluția fenomenului migrației în Timiș.

„Numărul mare de migranți care au ajuns în județul Timiș creează, într-adevăr, o provocare pentru autorități. Structurile MAI au un plan de măsuri, parte dintr-un management integrat, iar fiecare dintre structurile MAI au atribuțiile stabilite, fiind implicate în principal în gestionarea acestui subiect Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră și Inspectoratul Generală pentru Imigrări.

Subiectul migranților aflați în locurile publice sau în locații clandestine (case părăsite), nu este de competența Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, fiind o chestiune ce ține de ordinea publică. Instituțiile implicate în CJSU pot face, eventual, o informare privind situația actuală a migrației”, explică prefectul Zoltan Nemeth.

El îi răspunde astfel președintelui CJ Timiș, Alin Nica, care a cerut o ședință de urgență a CJSU după crima de la Timișoara.

Avem Autoritatea Teritorială de Ordine Publică

„Fiind un subiect ce ține de ordinea publică, o eventuală discuție și consultare formală pe îmbunătățirea măsurilor de ordine publică în municipiul Timișoara și județul Timiș, poate avea loc în ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică) al cărui președinte recent ales este președintele Consiliului Județean Timiș.

În calitate de prefect, una dintre primele măsuri luate a fost demararea procedurilor pentru constituirea noului ATOP, deoarece, de la alegerile locale din septembrie 2020, nu era actualizată componența ATOP. În acest moment ATOP este constituit și poate funcționa”, a completat reprezentantul guvernului în teritoriu.

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică și-a ales la începutul lunii aprilie reprezentanții. Structura este un organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, ce funcționează pe lângă Consiliul Județean Timiș. Din ATOP fac parte reprezentanți ai poliției, ai pompierilor, ai prefecturii, dar și consilieri județeni. Comunitatea este reprezentată în ATOP de fostul prefect de Timiș Liliana Oneț, Florian Mihalcea și Lia Lucia Epure.

Revenind la crima de luni seară dintre migranți, prefectul de Timiș spune că aproape 90% dintre migranții identificați și legitimați de oamenii legii în cursul serii de luni au forme legale de ședere în România, în baza cărora au dreptul să se deplaseze liber pe teritoriul țării, ca orice alt cetățean.

Zoltan Nemeth spune că a cerut o informare privind evenimentul din 19 aprilie de la MAI, dar și măsurile care se vor lua pentru asigurarea ordinii publice în perioada următoare.

UPDATE. Alin Nica reacționează: „Prefectul se află în eroare”

După lămuririle date de prefectul Zoltan Nemeth, președintele CJ Timiș spune că, deși Autoritatea Teritorială de Ordine Publică este constituită, aceasta nu este validată.

„Referitor la declarația prefectului Zoltan Nemeth care a anunțat că ATOP Timiș (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică) este constituit și funcțional, aduc la cunoștința publicului că prefectul se află în eroare: ATOP Timiș este constituit dar nu este validat, lucru care urmează să se întâmple în data de 28 aprilie 2020. Acesta a fost motivul pentru care am solicitat o ședință extraordinară a CJSU (Comitetului Județean pentru Situații de Urgență) pe tema migranților din Timișoara și din județ.

Este ciudat faptul că prefectul nu cunoaște datele de mai sus deoarece ATOP Timiș s-a constituit chiar prin ordinul dânsului. Însă puține lucruri mă mai miră după ce primarul Timișoarei a anunțat astăzi în conferință de presă că așteaptă de la CJ Timiș un spațiu pentru cazarea migranților în condițiile în care spațiul era deja dat de o săptămână, protocolul fiind blocat la Primărie”, a precizat Alin Nica pe Facebook.

Nica mai spune că ATOP nu este structură de decizie, iar Zoltan Nemeth poate, din punctul său de vedere, să „intre în atribuții, prefectul fiind și angajat MAI, pe lângă reprezentantul guvernului în teritoriu”. Prefectul este coordonatorul Comitetului Județean pentru Managementul Integrat al Frontierelor, organism constituit prin ordin de prefect și cu atribuții în zona migranților, explică Nica.

Președintele CJ Timiș spune că s-a convenit, în Comitetul pentru Situații de Urgență de marți, să se adopte măsuri de siguranță privind migranții, pe care le vor comunica parlamentarilor de Timiș. Mai apoi, aceștia ar trebui să inițieze modificări de legislație.

editor: Amalia Kui

Pe aceeași temă:

Alin Nica solicită ședință de urgență a CJSU, după „crima oribilă” între migranți

Trimite articolul

X
Taguri:
atop ,
migranti ,
zoltan nemeth
6 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. toni says:
    April 20, 2021 at 5:26 pm

    Acest prefect trebuie demis in urma operatiunii “fomisti usr la Del Corso” in care el si Ana Muntean au jucat rolurile principale!

    Reply
  2. Roxana says:
    April 20, 2021 at 6:37 pm

    Cu alte cuvinte, nimeni de aici nu e la curent cu ce se întâmplă in mod real.
    Asta e un fel de cearta pe fisa postului. “Ba nu, ca e la tine.” Sau “Ba nu, ca de fapt e la tine.”

    Reply
  3. xxx says:
    April 21, 2021 at 8:03 am

    Astia constituie forta progresistilor.

    Reply
  4. Parinte says:
    April 21, 2021 at 10:40 am

    ” întâlniri săptămânale cu reprezentanții MAI, pentru căutarea soluțiilor legale privind evoluția fenomenului migrației în Timiș”.. ce pana mea tot vorbiti ?..
    Pune.ti in practica!..
    Vorbim..vorbim..vorbim..vorbim..
    Altceva?

    Reply
  5. Cineva says:
    April 21, 2021 at 12:50 pm

    Pai, daca migrantii au drept de sedere si dreptul de a se deplasa liber pe teritoriul tarii nu aveti ce sa le faceti.

    Reply
  6. jimmy says:
    April 23, 2021 at 10:11 am

    parerea mea:
    inchideti ochii si dati-le drumul spre Jermania.

    Reply
  7. Cele mai citite știri

    1
    Messi și-a luat adio de la naționala Argentinei. Un gol și două pase de gol în meciul de retragere
    2
    Mii de amenzi pentru scandal, alcool și mizerie în Timișoara. Valoarea totală, peste 800.000 de lei
    3
    Alertă cu bombă la bordul unui avion. A aterizat de urgență la Budapesta
    4
    PNEUMOPED 2026, conferință de pneumologie pediatrică la Timișoara, sub egida UMF „Victor Babeș”
    5
    Colegiul Medicilor: Ciuma poate fi tratată cu antibiotice dacă este diagnosticată la timp
    6
    ISJ Timiș caută mentori de etnie romă pentru elevi și profesori. Înscrierile sunt deschise
    7
    Tradiții la români: folclor la superlativ într-un festival național cu peste 100 de artiști, la Timișoara
    8
    Patru linii de autobuz își schimbă graficul de circulație. Unele modificări sunt deja în vigoare
    9
    Aproape 2,5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1. A fost relansată licitația
    10
    Game Changers 2026. Antreprenorii din Banat, invitați să schimbe jocul prin decizii, AI, reziliență și creștere

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 3 noiembrie 2026, în Timișoara?

    Eveniment

    Mobilizare de urgență în Timiș! Doi părinți și copiii lor, dispăruți după o plimbare cu ATV-ul

    Mapamond

    Alertă în Germania, după Halloween! Ace, cuie și șuruburi, descoperite în dulciurile primite de copii la colindat

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Câinii de la adăpostul Danyflor au ieșit la plimbare prin centrul Timișoarei. Acum își caută o familie care să-i adopte

    România

    Facturile la curent ar putea crește cu până la 27%. Ce ajutoare ar putea primi românii

    Capitală Culturală

    Silviu Oravitzan, sărbătorit printr-un album dedicat operei sale. Lansare specială la Bastionul Maria Theresia din Timișoara

    Mapamond

    Cum trăiau oamenii în urmă cu 4.000 de ani. Arheologii au descoperit urme ale producerii pâinii și berii

    Mapamond

    Alertă cu bombă la bordul unui avion. A aterizat de urgență la Budapesta

    Capitală Culturală

    Timișoara devine capitala culturii sârbe în luna noiembrie. Concerte, teatru, filme și expoziții

    Ştiri din Timiș

    Horticultura S.A aduce precizări după incidentul în care un copil a fost rănit la Cimitirul Calea Șagului
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323