Deşi era urmărit de pasiunea pentru machetele de hârtie încă de mic, când construia pornind de la desfăşurările dintr-o revistă, Cătălin s-a apucat serios de treabă în urmă cu un an. Atunci a găsit pe Internet informaţii cu modele destul de detaliate. „Primul model a fost un scuter, pe care l-am printat alb-negru, în ideea că dacă nu va ieşi nimic, măcar nu am consumat tuşul degeaba… dar, după multă munca, a ieşit îndeajuns de bine încât să fiu încurajat să nu mă opresc aici.
Şi am continuat, cu alte câteva modele, până când m-am decis să nu mai fiu îngrădit de imaginaţia altora, şi să îmi creez singur modelele”, ne-a spus Cătălin Căpăţână.
O lună de zile a învăţat pe rupte să lucreze în 3D, după ce a aflat că se începe cu un model 3D al maşinuţei (obiectului dorit). Satisfacţia a fost pe măsură pentru că putea realiza proiecte tot mai ambiţioase. „Am început să lucrez cu scule banale: cutter, pensetă şi forfecuţe. După primul model, tatăl meu mi-a construit câteva scule mai bune, dintr-un oţel tratat. Diferenţa s-a simţit abia la următorul model, când mi-am dat seama că jumătate din munca mea era oarecum stricată de lame proaste si materiale de slabă calitate”, ne-a povestit Cătălin.
Ionela Luchian
ionela.luchian@informmedia.ro
Trimite articolul
XCata rabdare!
Arata foarte fain!
Te-ai gandit sa le si vinzi?
Munca ta este publicata si vorba mariei..ai putea face niste bani frumosi din treaba asta.
cauta-ti un job you idiot..sau o femeie sa o scoti la teatru si sa ii iei flori..lasa pasiunile astea pt cei in scaun cu rotime..you moron..
Vorbele de mai jos reflecta parerea unui pushtan rasfatat de parinti si care traieste pe pensia alimentara inmanata in fiecare dimineata de catre parinti !
De unde sti tu bai,anonim,ca acest baiat nu isi face o meserie din asta ?
scaun am… da n-am rotile…
later edit: si nici femeie nu trebuie sa caut, ca am… si ma incurajeaza, si daca se intampla asta, restul nu ma mai intereseaza…
danke bnz
Ce comentariu de prost (“Cauta-ti un job…” ca restul nu mai merita reluat)! oare care sunt valorile acestui om care a fost in stare sa scrie asa ceva?
Felicitari, Catalin! Nu multa lume se poate lauda cu o rabdare ca a ta!
… de prost gust am vrut sa scriu nu de prost! Dar m am luat dusa de val
Frumoase masinute, felicitari!
Ai multă răbarea sa le faci si pentru aste te apreciez.
Multa bafta!
Bravo, Cata! Acum talentul si pasiunea ta sunt publice! Felicitari!
Bravo Cata! Interesant si inedit. Felicitari!
PS: Te-ai gandit sa-ncerci si “varianta cartonata” a unui bonsai? 🙂
Bravo,Cata!ma bucur tare mult ca in sfarsit munca iti este apreciata! e o pasiune deosebita care necesita un talent deosebit! sa stii ca sunt tare madra de tine!! te pupa dulce iubitica ta
Sa stii ca sunt mandra sa am asa un frate care sa apare si in ziar si pe net. Desi am doar 12 ani stiu sa-mi apreciez fratele. Oricum iti multumesc ca esti fratele meu si poate ma faci sa ajung si eu in ziar cu masinuta mea. Felicitari inca odata si sper sa fii multumit ca masinutele si motoarele sunt publicare. SUNT MANDRA DE TINE!!!! cu drag, sora ta!
MINUNAT!
Am fost la primirea ziarului la intersectie in centru si la rasfoirea prin el am gasit pe nepotul meu cu masinutele lui din hartie care are cel putin 10 prin casa care cu greu le-a confectionat. Asteptam sa intri si in cartea recordurilor. Cu drag, unchiul tau, Mircea.
Daca si-ar cultiva mai multi diverse hobby-uri n-ar fi rau deloc. Pacat ca altii raman la aroganta,guma de mestecat si pantaloni in …vine.E totusi o calitate sa ai rabdare si sa fii meticulos.
pierzi mult timp stand la birou shi lucrand la acele machete, dar ma bucur pentru tine ca macar esti cu adevarat talentat.In orice caz cand o sa imi fac loc prin casa, cobor sa-mi fac ,,comanda la o masinutza. Sa o tzi tot asa.
eu am avut ocazia sa vad si alte creatii care sunt eztraordinare…tot ce pot sa-i spun este felicitari si spor la treaba in continuare
Tot respectul pentru un astfel de hobby si pentru devotarea si rabdarea cu care il cultivi!!!
ce surpriza!sa sti ca suint tare mandra de familia pe care o am!ma bucur ca preocuparile de copil se continua si de adolescent!cand ai timp m-as bucura sa am in camera un BMW 120 facut “cu manutele alea doua”!tine-o tot asa!
Cred ca SmK a facut un lucru extraordinar ca a postat linkul pe forum… stii ca noi cu totii te apreciem… tine-o tot asa…
Andi aka. Furia Alba!
Sunt o bunica ce isi admira nepotul de mult timp.Intraga lui dezvoltare, dar mai ales manutele lui au fost deosebite.Ii sarut mainile,ma bucur pentru el,are nevoie de incurajare,sprijin moral.Ma mandresc cu Cata al nostru, Buni
Felicitari, suntem mandri de tine, asteptam si noi o masinuta.Da-i drumul imaginatiei si te vei bucura de ceea ce vei realiza.Poate devii un inventator….Nu se stie niciodata.Mimi si Sandu