Este deja o tradiție ca măicuțele de la Timișeni-Șag să vopsească cele o mie de ouă, an de an. După ce sunt vopsite, ouăle sunt așezate în formă de cruce în curtea mănăstirii. Ouăle roșii vor fi puse pe masa de Paști și vor fi date oamenilor nevoiași.

În Vinerea Mare, dinaintea Sfintelor Paști, de dimineață, după slujbă, măicuțele au început să vopsească ouăle. Nu cu vopsele din timpul nostru, ci cu coji de ceapă. Măicuțele trebăluiesc prin bucătărie toată dimineața, fierb ouăle și le vopsesc.

Ouăle se înroșesc la mănăstire de când acest edificiu de cult a fost construit în localitatea de lângă Timișoara, însă într-un număr așa de mare nu se înroșesc decât de la Revoluția din Decembrie 1989.

Obiceiul înroșirii ouălor

Obiceiul colorării ouălor s-a transmis creștinilor şi este încă practicat mai ales la popoarele Europei şi Asiei. Spre deosebire de alte ţări ale Europei, unde obiceiul s-a restrâns sau a dispărut, la români a înflorit, atingând culmile artei prin tehnică, materiale, simbolistica motivelor şi perfecţiunea realizării.

Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşti şi de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Iisus. Domnul, văzând că ouăle s-au înroşit, a spus celor de faţă: „De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi”. Ciocnitul ouălor semnifică sacrificiul divinităţii primordiale şi se face după reguli precise: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mână de partener, în timp ce rosteşte cunoscuta formulă “Hristos a înviat”, la care se răspunde cu “Adevărat a înviat”.

Oamenii de la ţară au obiceiul ca, în dimineaţa din duminica Paştelui, să-şi spele faţa cu apă nouă sau apă neîncepută, în care pun un ou roşu, având credinţa că astfel vor fi tot anul frumoşi şi sănătoşi ca un ou roşu. După consumarea ouălor, cojile roşii sunt păstrate pentru a fi puse în brazde, la arat, crezându-se astfel că pământul va da rod bun. În tradiţia populară de la noi, oul roşu de Paşti ar avea puteri miraculoase, de vindecare, de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumuseţe, vigoare şi spor.