Cu încheierea mandatului lui Dominic Fritz, atribuțiile de primar al Timișoarei vor fi preluate de viceprimarul Ruben Lațcău. Acesta spune că nu își va schimba biroul și că este pregătit să continue proiectele municipalității, dar recunoaște că, personal, este revoltat de situația în care Fritz și-a pierdut mandatul.
Viceprimarul Ruben Lațcău este cel care, odată cu încheierea prematură a mandatului primarului Dominic Fritz, va prelua atribuțiile de primar. Pentru că mai este doar o chestiune de timp până la preluarea ștafetei, deja se fac pregătiri.
Deși nu se va muta în biroul primarului, Lațcău se declară pregătit pentru noile responsabilități. Mai ales că, în trecut, a mai avut episoade în care a făcut-o pe termen scurt.
„Nu o să-mi schimb biroul. Biroul primarului Timișoarei va rămâne gol până când timișorenii, prin vot, vor decide pe cine îl vor trimite acolo. Atmosfera este una de… foarte multă treabă. Este una de preocupare și de muncă. Avem foarte multe proiecte în implementare. (…) Colegii sunt foarte conștienți de așteptările mari pe care cetățenii le au de la noi și de lucrurile pe care trebuie să le livrăm.
Primul viceprimar care este votat de Consiliul Local preia de drept atribuțiile de primar ori de câte ori primarul nu este disponibil. Și aici vorbesc de concedii, de realegeri, de astfel de lucruri. În anii aceștia am avut de mai multe ori responsabilitățile respective și nu este o noutate (pentru mine – n.r.)”, a declarat Lațcău.
Proiectele pe fonduri europene și proiectele pentru care vor fi emise ordine de începere în perioada următoare – de exemplu, strada Gării și Podul Solventul – ar fi cele care îl preocupă în mod special pe viceprimar.
Pe plan personal, revoltat
Deși din punct de vedere profesional Lațcău se gândește mai mult la proiectele care trebuie continuate, pe plan personal acesta este încă revoltat de felul în care Fritz și-a pierdut mandatul.
„În mod evident, este o revoltă profundă ceea ce se întâmplă. Este evident că suntem într-o situație în care legea este doar pentru unii, iar pentru ceilalți facem legi după cum dorim, astfel încât să putem, cu impunitate, să controlăm țara și resursele sale.
Suntem într-o situație dificilă de criză economică, politică și socială în România, iar în această situație dificilă, PSD și acoliții lor se comportă tot mai haotic și cu tot mai mare lipsă de respect față de democrație și de statul de drept. (…)
Suntem revoltați că justiția este capturată. Suntem revoltați că judecătorii constituționali zboară în avioane private în Mykonos cu afaceriștii pe care îi judecă și cărora le rezolvă cauza. Evident că această nedreptate ne revoltă”, a mai spus Lațcău.
Vă amintim, mandatul lui Dominic Fritz se încheie în această perioadă, la 30 de zile după intrarea în vigoare a noii Legi ANI. Timișoara, astfel, ajunge să aibă un așa-zis „primar interimar” – de fapt, viceprimar cu atribuții de primar, dacă vorbim tehnic. Acesta va fi Ruben Lațcău, cel căruia consilierii locali i-au dat „prioritate” atunci când l-au desemnat în noiembrie 2024.
Altfel, Fritz a insistat în ultima perioadă asupra întregii echipe care „de joi o să rămână la conducerea primăriei”: pe lângă Lațcău, fiind vorba și despre celălalt viceprimar, Paula Romcean, și city-managerul Matei Creiveanu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!