Doctorul Giorgiana Bobouțanu de la Spitalul Județean din Timișoara a coordonat în acest an patru prelevări de organe care au ajutat mai mulți oameni din țară să aibă o nouă șansă la viață. Medic la Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), Giorgiana Bobouțanu spune că aceasta este o profesie în care nu există jumătăți de măsură, cu mari implicații emoționale, iar donarea de organe la pacienții aflați în moarte cerebrală este un act prea puțin discutat și înțeles în rândul populației.

Ce înseamnă să profesezi în această ramură a medicinei și cum puteți descrie munca în acest domeniu?

Este o meserie frumoasă, dar grea. Orice specialitate medicală ai urma, dacă nu te implici și nu îți dedici timp și energie nu este o profesie pe care o poți face cu jumătăți de măsură. Iar ATI este o ramură aparte. Este o specialitate cu multe implicații psihologice, emoționale și mereu la limita suprasolicitării fizice. Dar este o specialitate cu care mă identific și chiar și atunci când obosesc nu mă văd făcând altceva. Activitatea de coordonator transplant este o altă provocare la care am spus DA, deși, la acel moment, recunosc că nu mi-am imaginat că are atâtea implicații emoționale, uneori greu de gestionat și greu să te detașezi și să te distanțezi.

Cât de necesară este la ora actuală prelevarea de organe pentru viitoarele transplanturi?

În România, donarea de organe este un concept foarte puțin înțeles, acceptat și discutat în rândul populației. Poate aici suportul mass-media ar putea să ajute în această direcție. În acest moment sunt sute de persoane aflate pe listele de transplant, care așteaptă minim un organ, pentru a mai avea o șansă la viață. Prelevarea de organe de la pacienții aflați în moarte cerebrală, pentru unii pacienți aflați pe lista de transplant reprezintă unica șansă care le poate salva viața.

Care sunt cele mai necesare organe de care este nevoie în transplanturi?

Gândiți-vă la transplantul de cord sau de plămân, de exemplu. Aceste organe nu se pot preleva de la pacienții vii. Dacă în cazul transplantului hepatic sau renal există această posibilitate, în cazul celorlalte organe nu se poate discuta despre așa ceva. Așadar, din păcate, diagnosticul de moarte cerebrală odată stabilit pentru acel pacient nu se mai poate face nimic, dar cu acordul familiei aceste evenimente tragice pot aduce o a doua șansă la viață pentru alți pacienți, copii, tineri, vârstnici.

Este un moment dificil ca o familie să fie anunțată de pierderea cuiva, dar totuși să li se ofere posibilitatea să salveze o altă viață. Cât de mult ajută donarea efectivă?

Comunicarea cu familia este un moment dificil indiferent de ce natură sunt veștile, dar mai ales atunci când practic trebuie să le spui că cel drag lor, omul iubit din familie, a decedat. Impactul emoțional este unul copleșitor și datorită faptului că pacienții rămân conectați la ventilația mecanică, rămân conectați la monitoare, inima lor încă bate. Este foarte greu de acceptat că moartea cerebrală fără stop cardiac reprezintă cu adevărat decesul pacientului. Aici intervine partea cea mai importantă din activitatea de coordonator de transplant, când trebuie să fii alături de familie, când au nevoie de toate explicațiile și tot suportul posibil pentru a înțelege și primi această veste. Actul de donare de organe este un act suprem de generozitate și altruism. Mulțumim fiecărei familii în parte și avem un profund respect pentru că își găsesc puterea de a lua această decizie și de a face acest gest care oferă speranță la viață altor semeni.

În acest an, la Spitalul Județean Timișoara au avut loc patru acțiuni de prelevare de organe de la pacienți cu vârste cuprinse între 18 și 56 de ani. Familiile acestora au donat organe precum ficat, rinichi, cord și cornee, fiind salvați mai mulți pacienți de la Cluj și București. În acțiuni au fost implicate echipe formate din specialiști ATI, coordonatori de transplant, medici din Cluj-Napoca sau București, chirurgi, serviciul SMURD și cel de Ambulanță.

Organele transplantate cel mai frecvent sunt rinichii, ficatul, dar și țesuturi, cornee, oase, tendoane. Se pot realiza inclusiv mai multe transplanturi simultan, în funcție de necesitățile pacientului, disponibilul de organe și stadiul bolii.

Dacă pacientul este un „bun candidat” el va fi trecut pe lista de așteptare. Pot trece zile, luni sau chiar ani până când se va găsi un donator compatibil și până când transplantul va putea fi realizat.