Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Imobiliare.ro Finance: Împrumuturi record intermediate în 2025. Direcția pieței de creditare în 2026

Imobiliare.ro Finance: Împrumuturi record intermediate în 2025. Direcția pieței de creditare în 2026

De T.EX
la 29 January 2026 15:01

Imobiliare.ro Finance: Împrumuturi record intermediate în 2025. Direcția pieței de creditare în 2026

29 January 2026 15:01
Imobiliare.ro Finance a intermediat în premieră, în 2025, împrumuturi cu o valoare totală de 529,5 milioane euro (2,67 miliarde lei), atingând astfel un nou punct de referință pe piața de creditare autohtonă.
Scris de T.EX - Imobiliare.ro Finance a intermediat în premieră, în 2025, împrumuturi cu o valoare totală de 529,5 milioane euro (2,67 miliarde lei), atingând astfel un nou punct de referință pe piața de creditare autohtonă.

Trimite articolul

X

Valoarea totală a creditelor accesate de români prin intermediul brokerilor Imobiliare.ro Finance a crescut cu 51% față de 2024, această evoluție accelerată fiind susținută, în special, de un avans de 60% obținut pe segmentul creditelor ipotecare. Astfel, ritmul de creștere a fost de trei ori mai rapid decât cel înregistrat la nivelul pieței.

“Piața de creditare și-a dovedit reziliența în 2025. În ciuda șocurilor succesive suferite pe parcursul anului, volumul creditelor ipotecare noi raportat de Banca Națională a României a crescut cu 20% în perioada ianuarie-noiembrie comparativ cu intervalul similar din 2024. Estimăm că o creștere de 14% se datorează tranzacțiilor noi care au avut la bază un împrumut, diferența fiind reprezentată de refinanțări sau restructurări. Această evoluție vine pe fondul unui sector rezidențial în ușoară scădere la nivel național (-5,4%), fapt ce indică o pondere mai mare a creditului ipotecar în tranzacții, aspect confirmat și de evoluția numărului de ipoteci raportate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (+6%)”, a declarat Dan Niculae, CEO Imobiliare.ro Finance.

Românii care au devenit anul trecut proprietari au accesat finanțare prin intermediul brokerilor rețelei Imobiliare.ro Finance în valoare de 471 milioane euro. Suma medie împrumutată la nivel național pentru realizarea achizițiilor imobiliare a fost de 75.000 euro, cu 6% mai mare decât în 2024. Avansul mediu pentru un credit ipotecar a fost de 18%.

Valoarea medie a creditelor de consum a crescut, de asemenea, cu 15%, ajungând la 15.600 euro. În total, volumul împrumuturilor intermediate de companie în această categorie a înregistrat un avans cu 19% în 2025, atingând pragul de 53,7 milioane euro. La nivelul pieței creditelor de consum a putut fi observată o creștere mai modestă în primele 11 luni, de aproape 7%.

La toate acestea s-au adăugat și alte produse de finanțare pentru persoane fizice și juridice, incluzând carduri de credit, leasing sau finanțări pentru IMM-uri în valoare de 4,8 milioane euro.

“În 2026, vom continua investițiile în inovație, pentru a oferi cea mai fluidă experiență de creditare din piață, punând în prim-plan nevoile cumpărătorului. Totodată, printr-o integrare și mai adâncă în ecosistemul Imobiliare.ro, vom putea conecta mai bine căutarea locuinței cu finanțarea acesteia. Complementar, ne vom concentra pe diversificare, prin integrarea serviciilor de asigurări, construind astfel un portofoliu complet care acoperă majoritatea nevoilor financiare ale unui cumpărător într-un singur punct de contact”, a explicat Dan Niculae.

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a anului 2026

Anul 2026 începe cu prudență, atât în termeni de creștere economică prognozată (~1%), cât și în ceea ce privește dinamica inflației, care se menține ridicată în semestrul I, cu perspective mai bune din semestrul II. Conform proiecției curente oferite de BNR, inflația se va menține ușor peste 9% în primele două trimestre ale anului, urmând să scadă către 4% din T3, trend dominat totuși de un interval ridicat de incertitudine, evidențiat pe graficul proiecției.

„Evoluția acestui an se va contura în jurul capacității Guvernului de a continua reducerea deficitului fără creșteri suplimentare de taxe, dar și în jurul altor factori precum succesul absorbției fondurilor PNRR sau stabilitatea politico-fiscală. De traversarea cu succes a acestei perioade depinde diminuarea inflației în a doua jumătate a anului, oferind perspectiva unei posibile relaxări a politicii monetare, favorabile pieței de creditare și implicit pieței rezidențiale. În luna ianuarie, cererea pe segmentul locuințelor noi a început în ușoară scădere față de anul precedent, pe fondul unei vacanțe prelungite, dar și al unui context economic incert, dar este posibil să recupereze în perioada următoare. În ceea ce privește evoluția prețurilor, acestea au crescut anul trecut în medie cu 14% la nivel național și nu vedem, în relația cerere-ofertă, semnale de inversare a acestei dinamici. Cu toate acestea, pe parcursul anului, sunt posibile încetiniri ale ritmului de creștere sau chiar mici corecții izolate, determinate de contextul local”, a explicat Dan Niculae.

Evoluția Indicelui de Referință pentru Creditele Consumatorilor (IRCC) în semestrul I vine în avantajul românilor, ducând la o ușoară scădere a ratelor pentru creditele cu dobândă variabilă, dar și permițând accesarea unor credite ușor mai mari cu venituri similare, diminuând astfel din ecartul generat de creșterea recentă a prețurilor. Până la finele lunii martie, IRCC își va menține nivelul actual, de 5,68%, pentru ca din 1 aprilie să scadă din nou, la 5,58%, reflectând evoluția din trimestrul IV 2025.

Despre Imobiliare.ro Finance

Imobiliare.ro Finance, companie cu peste 12 ani de experiență pe piața de creditare și parte a grupului Imobiliare.ro, reunește o rețea cu acoperire națională formată din aproximativ 300 de experți. Compania facilitează accesul la o gamă variată de soluții de finanțare, colaborând cu majoritatea băncilor și instituțiilor financiare din România.

Integrarea sa în ecosistem alături de Imobiliare.ro, îmbunătățește semnificativ experiența de achiziție a unei proprietăți, oferind asistență specializată pentru identificarea celei mai potrivite surse de finanțare. Astfel, Imobiliare.ro Finance asigură gratuit cumpărătorilor un parcurs transparent și eficient, de la căutarea locuinței și până la obținerea creditului.

()

Trimite articolul

X
0 Comentarii

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Algoritmii Meta și TikTok împing în față conținutul toxic. Motivul: ține utilizatorii mai mult timp online
    2
    10.000 de puieți plantați la Ianova. Voluntarii, invitați să „scrie” viitorul verde al Timișului
    3
    România, printre țările UE cu cei mai mulți tineri care nu muncesc și nu sunt în educație sau formare. Vestul țării se apropie de media europeană
    4
    Bătaie într-o curte a unei firme din Giarmata. Un bărbat ajunge în arest
    5
    În weekend se redeschide frontiera româno-sârbă pentru biciclişti în zona comunei Uivar
    6
    26 martie - Ziua Mondială de Conștientizare a Epilepsiei. Boala poate fi ținută sub control, spun medicii de Spitalul CFR Timișoara
    7
    Un polițist de la IPJ Timiș, bolnav incurabil, s-a sinucis în Arad
    8
    Horoscop săptămâna 30 martie - 5 aprilie
    9
    FOTO. Keukenhof, „Grădina Europei”. Paradisul floral din Olanda atrage milioane de vizitatori în fiecare primăvară
    10
    Restricții de circulație pe trei străzi din Timișoara. Se repară trotuarele

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    România, printre țările UE cu cei mai mulți tineri care nu muncesc și nu sunt în educație sau formare. Vestul țării se apropie de media europeană

    Cinema

    Filmul săptămânii: „Drama”, o comedie romantică despre un secret care poate schimba totul înainte de nuntă

    România

    De marți se va aplica reducerea accizei la motorina, timp de trei luni

    Ştiri din Timiș

    Până la 100.000 lei pentru proiecte culturale dedicate tinerilor din Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Primăriile din Timiș care elimină sălile de jocuri ar putea primi finanțări pentru școli

    Capitală Culturală

    Festival de teatru școlar, în limba germană, la Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Trafic blocat parțial la Timișoara. Vezi ce zone sunt afectate

    România

    Atenție la masa de Paște! Panettone și vopseaua de ouă, încărcate cu până la 18 E-uri

    Ştiri din Timiș

    Una caldă, alta rece: fonduri europene pentru „Gimnazială 7”, dar fără bani din PNRR pentru Gimnazială 1

    Ştiri din Timiș

    „Ride & Ride & Ride”, eveniment de explorare pe bicicletă la Timișoara și în împrejurimi. Puteți alege dintre trei rute
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici