„A fost lipsă de concentrare, de angajament, practic ingredientele necesare ca să-mi demonstreze că, din când în când, au lipsă de respect faţă de mine, de club, de culori. Deviza noastră este luptă sau pleacă! Dacă vor continua să-şi bată joc e grav, vor pleca şi nu vor pleca la mai bine, asta garantez eu. Înţeleg să pierd, dar nu să fiu umilit. Toate au o limită! Cine nu înţelege că la Timişoara trebuie să lupţi e liber să plece, oricine ar fi!”, a explicat supărat Iancu.
Acesta a anunţat că vor urma sancţiuni financiare pentru echipă. „Au jignit culorile prin ce au făcut la Urziceni. Vor primi fiecare după cum au dat. Ei nu ştiu să gestioneze binele, sunt obişnuiţi cu biciul, dacă vor pe linia asta, atunci eu scot biciul! Ştiu foarte bine ce am de făcut. Nu o să merg eu să vorbesc cu nimeni, le voi transmite hotărârile. Nici n-aş putea să mă uit în ochii lor, de fapt cred că nici nu ar putea să se uite ei în ochii mei”, a încheiat Iancu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!