La slujba de la Catedrala Mitropolitană din Timișoara au fost prezenți locuitori ai urbei de pe Bega, care au venit să celebreze Învierea Domnului. După ce au luat lumină, participanții la slujbă s-au îndreptat spre casă ori la rude. Unii dintre aceștia au ales să asiste la întreaga slujbă de Înviere și să ia „paști” – pâinea sfințită.

Sărbătoarea Învierii Domnului este cunoscută sub denumirea de Sfintele Paști. Cuvântul ”Paști” este de origine ebraică. Termenul ”Paști” este preluat de creștini, dar primește o nouă semnificație: trecerea de la moarte la viață.

Credincioșii se salută cu vestea unei bucurii de necomparat cu nici o altă bucurie: ”Hristos a înviat!” ”Adevărat a înviat!”, până la Înălțarea Domnului, de când se salută cu altă veste la fel de mare, legată de prima: ”Hristos s-a înălțat!”, până la Cincizecime.

Învierea este privită că o sărbătoare a luminii. Seara sau la miezul nopții, când oamenii merg la slujba Învierii, aprind lumânări la mormintele celor morți din neamul lor.

La întoarcerea de la slujba de Înviere, creștinii pun într-un lighean un roșu și o moneda de argint, peste care toarnă apă neîncepută. Există apoi datina de a se spăla, dându-și fiecare cu oul roșu peste obraz și zicând: „Să fiu sănătos și obrazul să-mi fie roșu că oul; toți să mă dorească și să mă aștepte, așa cum sunt așteptate ouăle roșii de Paști; să fiu iubit ca ouăle în zilele Paștilor”. Atunci când se da cu banul pe față, se spune: „Să fiu mândru și curat ca argintul”.