Festivalul a început marți seara, cu Slujba Deniei. După slujbă, toți cei prezenți au pornit spre grădina de vară a căminului cultural din Giroc, unde primăria a pregătit un număr de 33 de toace, după anii Mântuitorului petrecuţi pe pământ. Manifestarea a fost deschisă de mitropolitul Banatului.

„Toaca a fost utilizată, mai întâi, în pustie, unde călugării, retrași prin peșteri, coborau la biserică la auzul sunetului ei. Cântul de toacă nu este altceva decât chemarea la Hristos. Așa cum clopotul ne cheamă la Sfânta Biserică, tot așa și pustnicii, auzind aceste bătăi de toacă, se îndreptau la miez de noapte la biserică. Mă bucur că astăzi, aici, copii foarte tineri învață să cânte la toacă. Noi nu batem în toacă, nici nu batem toaca, ci noi cântăm, în toacă, lui Dumnezeu”, a spus mitropolitul Banatului ÎPS Ioan.

La ediția din acest an au participat grupuri de tineri, precum și monahii de la Mănăstirea Timișeni-Șag. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Timişoarei, în colaborare cu Primăria Giroc.

Toaca este un instrument muzical de percuție, din clasa idiofonelor, folosit în cultul Bisericii Ortodoxe. Percuția se face în mod ritmic și, în funcție de locul în care placa de lemn sau metal este lovită, se pot obține sunete cu înălțimi diferite, creându-se astfel o linie melodică simplă.

După ce Noe a terminat de construit arca, Dumnezeu i-a poruncit să confecționeze o toacă din lemn de trei coți lungime și un cot și jumatate lățime și un ciocan din același lemn. În această toacă, Noe trebuia să bată de trei ori pe zi, dimineața devreme, la prânz și seara, după apusul soarelui, pentru a-i aduna și informa pe oameni despre iminența potopului și a-i îndemna să se pocăiască și să se convertească, scrie într-un text apocrif siriac, din secolul V-VI.

Toaca este atestată documentar încă din secolele IV-V. Sfântul Ioan Casian (+435) spune că, în Galia, exista obiceiul de fi a chemaţi călugării la rugăciune prin bătăi cu ciocanul în uşa chiliilor.