Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
FRF face un teren de fotbal cu gazon sintetic la Timisoara, langa Dan Paltinisanu

FRF face un teren de fotbal cu gazon sintetic la Timisoara, langa Dan Paltinisanu

la 7 September 2018 09:51

FRF face un teren de fotbal cu gazon sintetic la Timisoara, langa Dan Paltinisanu

foto: maramedia.ro
7 September 2018 09:51
Primăria Timișoara se asociază cu Federația Română de Fotbal pentru construirea unui teren de fotbal cu suprafață de gazon sintetic pentru antrenament și joc. Lucrările vor fi făcute de FRF, iar investiția va fi donată primăriei.
Scris de Roxana Deaconescu - Primăria Timișoara se asociază cu Federația Română de Fotbal pentru construirea unui teren de fotbal cu suprafață de gazon sintetic pentru antrenament și joc. Lucrările vor fi făcute de FRF, iar investiția va fi donată primăriei.

Trimite articolul

X

Terenul de fotbal va fi amenajat pe o suprafață deținută de primărie în zona Stadion – str. Cerna, de 39.133 de metri pătrați. Acolo vor putea juca micii fotbaliști din centrele regionale de pregătire înființate și organizate în Timișoara de către Federația Română de Fotbal, dar și fotbaliștii de la cluburile sportive din oraș afiliate la FRF.

Proiectul va respecta inclusiv normele Uniunii Europene, respectiv FIFA, UEFA și va fi supravegheat de reprezentanți desemnați în acest scop, se arată în documentația care va ajunge la următoarea ședință de consiliu pe mesele aleșilor locali. Consilierii vor adopta asocierea municipalității cu FRF.

„Părțile sunt de acord cu faptul că terenul pus la dispoziție de primărie este imperios necesar pentru realizarea unei baze sportive moderne, care va fi utilizată pentru desfășurarea activităților fotbalistice de bază, în special pentru selecția, pregătirea prin antrenamente și jocuri amicale/oficiale necesare formării și dezvoltării sportive a tinerelor talente”, se arată în contractul ce va fi semnat de cele două părți.

Potrivit reprezentanților municipalității, decizia de asociere s-a luat în urma unei scrisori venite de la FRF. Oficialii primăriei spun că investiția apare deja în bugetul de dezvoltare pe anul 2018.

„Federația Română de Fotbal a inițiat începând cu anul 2017 proiectul de construire de terenuri de fotbal cu gazon artificial, în parteneriat cu autoritățile locale. În acest context, îmi face deosebită plăcere să vă propun implicarea Municipiului Timișoara în acest proiect. Conform proiectului, FRF va livra covorul de gazon sintetic și porțile, urmând ca municipalitatea să construiască terasamentul și celelalte amenajări necesare. Ulterior construirii, terenul va fi folosit în scopul desfășurării de activități fotbalistice de bază, cu implicarea în special a copiilor din comunitatea în care va fi amplasat terenul de fotbal”, se arată într-o adresă semnată de Răzvan Burleanu, președintele FRF.

Primăria se va ocupa de documentația tehnico-economică – SF și PT, de lucrările de construcții-instalații aferente fazei de execuție pentru infrastructura de bază-suport a terenului pe care se montează suprafața de joc cu gazon sintetic, precum și de alte amenajări necesare – drenaj, împrejmuiri, instalații de apă-canal, instalații electrice, sistem de iluminat-nocturnă, anexe cu vestiare, dușuri, grupuri sanitare. Practic, municipalitatea trebuie să pună la dispoziția FRF terenul construit cu infrastructura de bază-suport finalizată, pentru execuția lucrărilor de montare a suprafeței de gazon sintetic.

Federația Română de Fotbal va amenaja suprafața de joc, urmând să doteze și să monteze covorul de gazon sintetic, care să fie omologabil la nivel FIFA ** (două stele), precum și să asigure materialele auxiliare de întreținere a suprafeței de joc sintetice, pentru punerea în funcțiune a terenului. Tot FRF va pune și porțile, pe care le va dota cu accesoriile necesare, profesionale, omologabile tot de către FRF. La final, Federația Română de Fotbal va dona totul primăriei, însă va avea oricând dreptul să folosească gratuit baza sportivă pentru antrenamente, jocuri oficiale sau amicale ale echipelor naționale, cu notificarea primăriei înainte cu 15 zile de joc. Primăria va folosi tot gratuit terenul și facilitățile, fiind proprietară a viitoarei baze sportive.

„Durata contractului este de zece ani, începând de la semnarea sa. Ulterior expirării termenului inițial de zece ani pentru care a fost încheiat contractul, în măsura în care niciuna dintre părțile semnatare nu va denunța unilateral prezentul contract, printr-o notificare prealabilă scrisă și comunicată tuturor părților prezentului contract cu un preaviz de minimum trei luni, acesta se va prelungi de drept în mod succesiv, pe perioade de câte un an”, se mai arată în contract.

Aleșii locali vor trebui să fie de acord cu asocierea, după care reprezentanții PMT se vor putea apuca să pregătească documentația necesară, urmând să fie pornită o licitație pentru întocmirea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic.

Trimite articolul

X
Taguri:
fotbal ,
frf ,
frf teren fotbal ,
primaria timisoara ,
teren fotbal
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Accident la Beregsău Mare: trei persoane transportate la spital
    2
    FOTO. Amenzi de aproape 50.000 de lei, după o razie a Poliției Locale în piețele din Timișoara
    3
    Anul Nou singalez ajunge la Timișoara. Tradiții exotice, gastronomie și dansuri în inima Banatului
    4
    Bărbat urmărit de autorități, descoperit de jandarmi într-un parc de copii din Timișoara. Agitația l-a dat de gol
    5
    Bombe pe roți în Timiș: zeci de mașini cu probleme grave, opt vehicule în pericol iminent de accident
    6
    Dragostea de altădată, premiată la Muzeul Național al Banatului. Concurs cu 1.000 de lei și Bal de Dragobete
    7
    România, în recesiune tehnică „temporară”. Bolojan: „Costul către o economie stabilă”
    8
    Volodimir Zelenski condiționează alegerile de un armistițiu: „Avem nevoie de timp și securitate”
    9
    Noua materie „Educație media și digitală” stârnește dezbatere: nu e suficientă o oră izolată!
    10
    Un desen „de atelier” al lui Brâncuși este scos la licitație chiar de ziua artistului

    Cele mai noi știri

    Mapamond

    A murit Nicholas Brendon, actorul din „Buffy, spaima vampirilor”. Avea 54 de ani

    Ştiri din Timiș

    Un nou episod „În Context” cu Anca Pavel Bucșa. În prim-plan: sănătatea inimii și problemele pe care le ignorăm până când e prea târziu

    Sănătate

    21 martie, Ziua Mondială a Sindromului Down. Importanța informării și a screeningului prenatal

    Capitală Culturală

    FOTO. Huzur printre cărți de Ziua Fericirii! Aflux-record de lume la Bookfest Timișoara

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 21 martie 2026, în Timișoara?

    Ştiri din Timiș

    Femeile din Timiș, printre cele mai educate din țară. Totuși, tinerele din România nu țin pasul cu media europeană

    Ştiri din Timiș

    Anul Nou singalez ajunge la Timișoara. Tradiții exotice, gastronomie și dansuri în inima Banatului

    Mapamond

    Șoc la Hollywood: Chuck Norris a murit la 86 de ani, la o zi după o urgență medicală

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Pasajul subteran de la Drumul Boilor intră în etapa de pregătire. Au început forajele geotehnice

    Turism

    Timișoara înflorește din nou. Orașul devine destinația perfectă pentru city break-uri de primăvară
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici