Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
FOTO. Traseul Revoluției, „rănit înainte de a se naște”. Vor apărea benzi de bronz, iar dalele ciobite vor fi înlocuite

FOTO. Traseul Revoluției, „rănit înainte de a se naște”. Vor apărea benzi de bronz, iar dalele ciobite vor fi înlocuite

De Cristian Mîrț
la 11 February 2026 14:56 Reactualizat la: 11 February 2026 15:41
9 Comentarii

FOTO. Traseul Revoluției, „rănit înainte de a se naște”. Vor apărea benzi de bronz, iar dalele ciobite vor fi înlocuite

foto: Facebook/Corneliu N. Vaida
11 February 2026 14:56 Reactualizat la: 11 February 2026 15:41
Constructorul desemnat de Primăria Timișoara a montat plăcile turcoaz de pe Traseul Revoluției, dar, cu toate că mai durează până la inaugurare, au apărut deja primele degradări. Viceprimarul promite înlocuiri și remedierea tuturor problemelor înainte de recepție.
Scris de Cristian Mîrț - Constructorul desemnat de Primăria Timișoara a montat plăcile turcoaz de pe Traseul Revoluției, dar, cu toate că mai durează până la inaugurare, au apărut deja primele degradări. Viceprimarul promite înlocuiri și remedierea tuturor problemelor înainte de recepție.

Trimite articolul

X

Primăria Timișoara a semnat, la începutul anului trecut, contractul pentru execuția lucrărilor de amenajare a Traseului Revoluției, proiectul prin care punctele „fierbinți” din 1989 vor fi marcate corespunzător. De lucrări se ocupă firma THEDA MAR DESIGN SRL, pentru 7,7 milioane de lei, cu TVA.

Lucrările au început în august 2025, iar până în februarie 2026 au apărut mult-discutatele plăci turcoaz în toate cele nouă puncte ale traseului. Odată cu ele, însă, peste iarnă au apărut deja și degradări. De exemplu, în punctul din fața Operei.

„O fotografie din care rezultă că până și Traseul Revoluției e… rănit, asta chiar înainte de a «se naște» (a se citi «înainte de a fi inaugurat»). Poate pupă cineva… constructorul, că să treacă buba”, scria zilele trecute revoluționarul Corneliu Vaida pe Facebook.

Fotografiile postate de acesta au dus și la discuții referitoare la bordurile de pe perimetrului pătratelor turcoaz. Potrivit documentației, dalele colorate vor fi încastrate de elemente din bronz.

Bronz în loc de piatră albă și pietrele turcoaz ciobite vor fi înlocuite

Potrivit viceprimarului Ruben Lațcău, toate problemele vor fi rezolvate înainte de a fi făcută recepția. Piatra albă a fost, într-adevăr, doar o soluție temporară, fiind deja comandate elementele de bronz. În schimb, pietrele turcoaz care au fost ciobite vor fi înlocuite. Viceprimarul spune că, în caz că nu se conformează, constructorul va fi sancționat ulterior, cum s-a întâmplat și în cazul altor antreprenori cu a căror lucrări primăria nu a fost satisfăcută.

„Toate situațiile problematice pe care le avem în acest moment cu Traseul Revoluției vor trebui să fie rezolvate de către antreprenor. Piatra albă perimetrală pe care am văzut-o montată peste iarnă a fost o soluție provizorie pentru aceste situri, urmând ca în perioada următoare să vină bronzul, special care trebuie să încastreze aceste lucrări de artă în spațiu public.

În mod evident, peste tot acolo unde sunt ciobituri ale pietrei verzi sau sunt probleme de calitate, acea piatră va fi înlocuită. Am avut deja discuția aceasta cu executantul, care și-a manifestat dorința de a înlocui cât mai repede. Pe lângă acest lucru, noi vom face anumite teste ca să ne asigurăm că piatra îndeplinește condițiile de duritate pe care le-am solicitat în caietul de sarcini și prin specificațiile tehnice.

Cu siguranță, absolut orice crăpătură sau orice fisură va trebui să fie remediată, piatra va trebui să fie înlocuită înainte de recepție. Nu vom face niciun rabat de la calitate, la fel cum nu am făcut asta nici pe alte lucrări. Dovadă este că în acești ani am aplicat foarte multe penalități și am emis certificate negative tocmai pentru a pedepsi constructorii neserioși. Și în acest caz, în cazul în care constructorul nu-și va face treaba, vom urma drumul legal, dar sunt optimist că constructorul înțelege aceste lucruri și că vor fi înlocuite toate elementele care nu respectă nivelul de calitate pe care îl cerem”, a declarat pentru Tion viceprimarul Ruben Lațcău.

Traseul Revoluției – februarie 2026

foto: Tion

Despre Traseul Revoluției

Vă amintim, Traseul Revoluției include nouă repere:

  • Zona Maria – Piața Sfânta Maria / str. Gheorghe Doja / Timotei Cipariu;
  • Podul Traian-Maria – Splaiul Tudor Vladimirescu;
  • Zona Operei – P-ța Iancu Huniade / Piața Victoriei;
  • Zona Piata Libertatii;
  • Zona Piata Sf. Gheorghe;
  • Zona Prefectură – B-dul Revoluției din 1989;
  • Zona Băile Neptun – Splaiul Nistrului;
  • Zona Cimitir Eroilor – Bulevardul Sever Bocu nr. 1;
  • Zona Martirilor –str. Mareșal Constatin Prezan.

În fiecare dintre opririle de pe traseu vor realizate intervenții „cu valoare de reper și de memorie”, așezate în poziții cu vizibilitate maximă, dar care sunt gândite astfel încât să se încadreze cât mai bine în spațiul respectiv. Toate au în comun dreptunghiuri turcoaz, încadrate de benzi de bronz.

Fiecare monument va fi inscripționat cu texte evocatoare, stabilite împreună cu revoluționarii și aprobate de Consiliul Local. Acestea vor fi disponibile și în alfabetul Braille, asigurând accesibilitate pentru persoanele nevăzătoare. În plus, proiectul va integra o aplicație de realitate augmentată (AR), oferind o experiență interactivă pentru cei care vor să afle mai multe despre evenimentele care au schimbat cursul istoriei României. Spațiile vor fi amenajate cu bănci pentru reflecție și arbori pentru umbră.

Vă amintim, contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat în ianuarie 2025. Ordinul de începere a fost emis în primăvara, dar primele lucrări, însă, s-au desfășurat de abia în vară, în august. Teoretic, acestea trebuie finalizate în termen de 11 luni de la emiterea ordinului de începere, adică până în primăvara aceasta. Proiectul a fost inclus pe lista finanțărilor prin PNRR încă din 2021, iar în octombrie 2022, a fost semnat și contractul de finanțare.

Anterior, de proiectare s-a ocupat firma Q-GROUP PROIECT SRL, în baza unui contract de aproape 800.000 de lei, cu TVA, semnat în prima parte a anului 2022. Documentația a fost aprobată de consilierii locali în august 2023. În această etapă a și fost aleasă, de fapt, soluția dreptunghiurilor de granit turcoaz, înconjurate de benzi din bronz.

Traseul Revoluției

Știrea pe scurt

Primăria Timișoara a început implementarea Traseului Revoluției, un proiect de 7,7 milioane de lei realizat de firma THEDA MAR DESIGN, care marchează nouă locuri-cheie ale Revoluției din 1989 prin intervenții artistice cu plăci turcoaz încadrate de benzi din bronz. Deși lucrările au început în august 2025 și nu au fost încă recepționate, până în februarie 2026 au apărut deja degradări vizibile, inclusiv plăci ciobite în zona Operei. Situația a stârnit reacții publice, după ce revoluționarul Corneliu Vaida a publicat fotografii critice pe Facebook.

Viceprimarul Ruben Lațcău spune că problemele vor fi remediate înainte de recepție: piatra albă montată provizoriu va fi înlocuită cu elemente din bronz, iar plăcile turcoaz deteriorate vor fi schimbate. Municipalitatea va face teste de duritate pentru materialele folosite și susține că nu va accepta lucrarea dacă nu respectă standardele de calitate. În caz de nerespectare a obligațiilor, constructorul riscă penalități, primăria afirmând că va urma procedurile legale, așa cum a făcut și în alte proiecte.

Trimite articolul

X
Taguri:
piatră turcoaz ,
theda mar ,
traseul revolutiei
9 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. cucu says:
    February 11, 2026 at 3:41 pm

    cand mai aduceti scara pt maimute in centru?

    Reply
  2. joska bacsi de vegvar says:
    February 11, 2026 at 4:59 pm

    Lucru de mantuiala. Ati fi vrut alceva? Eventual o revolutie reluata, poate iese mai bine.

    Reply
  3. robicsek says:
    February 11, 2026 at 5:02 pm

    AVEM SCARA SI MAIMUTE, TREBUIE ADUS UN ASAMBLATOR.

    Reply
    • tepes says:
      February 12, 2026 at 10:02 am

      voua va dau astia dimineata la partid poezia pe care sa o ciripiti pe aici? ca sunteti vreo 2 cu aceeasi narativa 🤣

      Reply
  4. Andrei says:
    February 11, 2026 at 9:05 pm

    Din păcate arată mult mai rău decât în poze!

    Reply
  5. ArpadN says:
    February 11, 2026 at 9:29 pm

    Baaaa deci cel mai groaznic lucru in administratia USR e influenta nociva pe care o au arhitectii. Intre gruparea de arhtectii din jurul USR (de la consilierul cu dosarelu lui Fritz pana la fosta de la Centru de proiecte) si hotii lui Lae nu stiu care e mai rau pentru Timisoara.

    Reply
    • SadPaw says:
      February 13, 2026 at 8:49 am

      plin de masoni habarnisti

      Reply
  6. Ionion says:
    February 12, 2026 at 2:24 am

    Il respectam pe Corneliu Vaida pentru ce a făcut la revoluție. Dar pe Facebook o cam ia pe arătură.

    Reply
  7. nelu says:
    February 12, 2026 at 1:03 pm

    D.lor haideti sa ne ocupam de trburi serioase! Lasati balivernerile problemele noastre sunt altele mult mai grave! Nimeni nu mai crede in acea REVOLUTIE clamata! suntem deja caraghisi!

    Reply
  8. Cele mai citite știri

    1
    Taxa de 25 de lei pe colete, subiect de fake-news. Explicații de la Ministerul Finanțelor
    2
    Beneficiile exercițiilor fizice pentru varice – de ce mișcarea este esențială pentru sănătatea venelor?
    3
    În Timiș se fac primii pași pentru deschiderea unui centru destinat minorilor care comit fapte penale
    4
    Aproape 150.000 de români au tulburare bipolară. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara avertizează că „Sunt bipolar” nu este o glumă
    5
    Dosar penal pentru un bărbat din Lugoj după ce a fost prins la volan fără permis
    6
    Selecționerul Mircea Lucescu, în stare gravă la spital. A fost internat de mai multe ori în ultimele luni
    7
    A murit actrița Catherine O’Hara, mama lui Kevin din „Home Alone"
    8
    Trei din patru timișoreni consideră că orașul se îndreaptă într-o direcție bună. Traficul și parcările, în continuare nesatisfăcătoare
    9
    Proiecție-maraton de 8 ore în memoria lui Béla Tarr, la Cinema Studio
    10
    ATOP Timiș vrea structuri comunitare funcționale în toate localitățile și lansează o dezbatere amplă despre accesul copiilor la rețelele sociale

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Timișoara reinventează patrimoniul industrial. Investiție de 150 de milioane de lei în MultipleXity, un hub cultural unic în Europa

    Ştiri din Timiș

    Legea anti-femicid introduce educația privind violența de gen în școli. Profesorii vor învăța cum să abordeze subiectele la clasă

    Sănătate

    Aproape 150.000 de români au tulburare bipolară. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara avertizează că „Sunt bipolar” nu este o glumă

    Eveniment

    Trotuarele, ocupate de mașini. Peste 1.700 de amenzi aplicate de Poliția Locală Timișoara

    Cariere de Poveste

    FOTO. Hana Csaszar, director Banca Regională pentru Alimente Timișoara: „Totul are legătură cu dragul de a face bine semenilor”

    Horoscop

    Horoscop săptămâna 30 martie - 5 aprilie

    Utile

    Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 30 martie

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 30 martie 2026, în Timișoara?

    Utile

    Întreruperile de curent din Timișoara și județ, în săptămâna 30 martie - 5 aprilie 2026

    Capitală Culturală

    „Symphony of Hope” la Timișoara. Concert caritabil pentru mamele singure, cu tineri artiști
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici