Timișoara va aduce memoria Revoluției din Decembrie 1989 mai aproape de locuitori și turiști printr-un Traseu Memorial, finanțat din fonduri europene. Primarul Dominic Fritz a semnat contractul de execuție pentru proiect, care va include nouă puncte simbolice ale Revoluției, marcate prin monumente orizontale din granit turcoaz și bronz.
În Timișoara, proiectul „Traseul Revoluției” se pregătește să intre în faza de licitație pentru execuție, după ce consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici. Inițiativa urmărește să păstreze vie memoria Revoluției din Decembrie 1989 prin intermediul a nouă locații simbolice, unde cu ajutorul tehnologiei va putea fi retrăita atmosfera acelor zile.

Ştiri din Timiș

FOTO. Pământul Banatului devine sursă de inspirație pentru un proiect cultural internațional
Timișoara devine, începând din luna iunie, gazda unui proiect cultural și educațional inedit dedicat patrimoniului construit din pământ și tradițiilor locale asociate acestuia. Intitulat „O călătorie culturală în pământurile Banatului”, proiectul se va desfășura timp de șase luni și își propune să aducă mai aproape de public istoria, tehnicile și valoarea culturală a construcțiilor din pământ specifice regiunii Banat.

Eveniment

UPDATE. Incendiu într-un apartament din Timișoara. O femeie de 90 de ani a suferit arsuri grave
Pompierii timișoreni au intervenit duminică dimineața la un bloc de locuințe de pe strada Rusu Șirianu din Timișoara, după ce a fost semnalată prezența fumului într-un apartament situat la etajul al doilea. UPDATE. Cauza probabilă: supraîncălzirea unei prize din instalația electrică

Ştiri din Timiș

Părintele Horia Țâru, de Rusalii: „Duhul Sfânt nu este o energie, ci o Persoană a Sfintei Treimi”
Sărbătoarea Rusaliilor, una dintre cele mai importante din calendarul creștin, reprezintă momentul pogorârii Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli și începutul lucrării văzute a Bisericii în lume. Despre semnificația profundă a acestei zile a vorbit pentru Tion preotul iconom-stavrofor Horia Țâru, într-un mesaj teologic dedicat credincioșilor.

Turism

FOTO. Cele mai romantice zece locuri din Paris. Iubirea se plimbă pe malul Senei și sub luminile Turnului Eiffel
Paris nu este doar capitala Franței, ci și orașul care a devenit sinonim cu romantismul. De la străzile boeme din Montmartre până la apusurile de pe Sena, Orașul Luminilor continuă să fie una dintre cele mai iubite destinații pentru îndrăgostiți din întreaga lume.

Ştiri din Timiș

Spondiloza cervicală: cel mai bun tratament pentru ameliorarea durerii și amețelilor - ghid complet! Detalii la Enigma Plant!
ADVERTORIAL. Spondiloza cervicală este o afecțiune degenerativă frecventă, care afectează coloana vertebrală din zona gâtului. Boala se caracterizează prin uzura progresivă a discurilor intervertebrale și a articulațiilor cervicale, ceea ce poate duce la durere, rigiditate și amețeli, afectând considerabil calitatea vieții.

Horoscop

Lună Plină în Săgetător: revelații despre o evoluție frumoasă
Ultima zi a lunii mai ne aduce Luna Plină în Săgetător, fiind a doua Lună Plină din această lună calendaristică. Prima Lună Plină din 1 mai, în semnul Scorpion, a deschis porți interioare profunde, a scos la suprafață emoții ascunse, frici, atașamente și adevăruri incomode. Acum, energia se mută din adâncurile Scorpionului către orizonturile vaste ale Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 31 mai 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la spectacole și proiecții diverse.

România

Atenție la ce cumpărați copiilor! Peste 300 de alerte pentru jucării neconforme
Peste 300 de alerte privind jucării neconforme au fost emise de la începutul anului, potrivit InfoCons. Cele mai multe dintre acestea (56%) vizează produse care prezintă risc de sufocare, iar 24% sunt asociate cu riscuri chimice. Consumatorii pot verifica dacă un produs face obiectul unei alerte prin aplicația InfoCons, folosind marca produsului sau scanând codul de bare.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici