Lucrările de regenerare urbană a zonei Pieței Traian vor începe în aceste zile. A fost emis ordinul de începere, iar după o întâlnire a viceprimarilor – împreună cu angajați de la „Tehnic” și reprezentanți ai constructorului – cu cetățenii și reprezentanții firmelor din zonă, a fost stabilit și calendarul intervențiilor.
„Avem 3 priorități clare: să garantăm accesul pentru situații de urgență, să asigurăm accesul riveranilor și să permitem antreprenorilor să își continue activitatea fără blocaje majore. Am cerut constructorului un ritm susținut și zone ample de lucru pentru că experiența ne-a arătat că restricțiile pe tronsoane mici prelungesc disconfortul tuturor și graficul de finalizare al investiției. Vom începe pe 4 fronturi, vom monitoriza șantierul și vom ajusta organizarea lucrărilor unde este nevoie, astfel încât să menținem ritmul și calitatea”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Teoretic, investiția ar trebui să dureze doi ani, cu restricțiile de circulație și modificări pentru transportul public. Ar putea interveni, însă, întârzieri, de exemplu în caz că vor fi descoperite vestigii arheologice.
„Am văzut cu toții ce s-a întâmplat în centrul istoric după reabilitare – afacerile din zonă au crescut, iar spațiul public a revenit la viață. Înțelegem că lucrările înseamnă un disconfort pentru toți cei care locuiesc sau își desfășoară activitatea în zona Traian, dar obiectivul este clar – o zonă revitalizată, cu mai multe oportunități pentru comunitate și pentru mediul de afaceri”, spune și viceprimărița Paula Romocean.
foto: PMT
Unde se intervine prima dată
Proiectul prevede intervenții pe aproape șase hectare de domeniu public. În primă fază, vor if intervenții simultane în Piața Traian, în Piața Romanilor, pe strada Dacilor și pe strada Gheorghe Marinescu. Echipele constructorului PORR au început organizarea de șantier în Piața Aurel Vlaicu.
Lucrările au fost împărțite în șase etape, fiecare cu o durată estimată de aproximativ patru luni. Mai precis:
- În prima etapă, încep lucrările pe străzile Dacilor și Ștefan cel Mare, în Piața Traian și Piața Romanilor, precum și în zona Sinagogii Fabric (Episcop Joseph Nischbach și Episcop Joseph Lonovici).
- Etapa a doua extinde intervențiile pe strada Zăvoi, în Piața Petru Rareș și Piața Corneliu Micloși.
- În etapa a treia, investiția continuă în Piața Traian și Piața Corneliu Micloși și încep lucrările pe bulevardul 3 August 1919 și strada Ion Mihalache.
- În a patra etapă sunt programate lucrări în Piața Traian, Piața Corneliu Micloși, pe bulevardul 3 August 1919, strada Ion Mihalache și în zona din spatele Bisericii Ortodoxe Sârbe (str. Costache Negruzzi, Ecaterina Teodoroiu și Petre Ispirescu).
- În a cincea etapă sunt programate lucrări în Piața Traian, pe bulevardul 3 August 1919, strada Ion Mihalache și în zona Bisericii Ortodoxe Sârbe. Totodată, lucrările se extind și pe străzile Anton Pann și Constantin Titel Petrescu.
- În a șasea etapă sunt programate lucrări pe străzile Costache Negruzzi, Ecaterina Teodoroiu, Petre Ispirescu, Anton Pann și Constantin Titel Petrescu.
SF gata de doi ani și jumătate și o licitație anulată
Vă amintim, investiția are o valoare totală de 34 de milioane de euro. Costurile vor fi asigurate parțial de finanțarea europeană în valoare de peste 14 milioane de euro, prin Programul Regional Vest 2021-2027. Cheltuielile neeligibile trebuie, însă, suportate de primărie, o parte urmând să provină, teoretic, din împrumutul de 30 de milioane de euro de la BERD.
Studiul de fezabilitate a fost finalizat în octombrie 2023, documentația fiind întocmită, pentru 1,3 milioane de lei, fără TVA, de Planwerk Arhitectura și Urbanism SRL și de Prodeco Arhitectura și Inginerie. Primele întâlniri cu cetățenii au avut loc în toamna anului 2022, iar promisiunile erau că lucrările vor începe în 2024.
În ceea ce privește contractul pentru execuție, acesta fusese atribuit după două licitații. Prima a fost lansată la finalul lunii februarie 2025, iar până la termenul din mai s-au înscris doi ofertanți: firma PORR CONSTRUCT și asocierea THEDA MAR DESIGN (Leader) – OPTICA SOFIA, CITADINA 98, TANCRAD, LEMACONS, CONSTRUCTIM S.A. Procedura a fost anulată în iulie. Au fost mai multe cereri de clarificare și chiar și o contestație, retrasă până la urmă, dar care a dus la prelungirea termenului de depunere a ofertelor.
Pe 13 august 2025 fusese lansată și cea de-a doua încercare de atribuire a contractului. Până la urmă, s-au înscris patru asocieri. Evaluarea s-a finalizat în noiembrie, dar au depus contestații toți cei trei antreprenori necâștigători. Cererile acestora au fost respinse de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) spre finalul anului trecut. În februarie, a putut fi semnat, într-un final, și contractul.
Luni, 16 martie, a avut loc și o întâlnire cu locuitorii din zonă, una la care au participat cei doi viceprimari, angajați ai primăriei și reprezentanți ai constructorului.
Știrea pe scurt
Lucrările de regenerare urbană din zona Pieței Traian încep în aceste zile, după emiterea ordinului de începere și stabilirea calendarului. Intervențiile vor fi desfășurate etapizat, pe mai multe fronturi, pentru a limita disconfortul.
Primele lucrări vizează Piața Traian, Piața Romanilor și mai multe străzi adiacente, urmând ca proiectul să se extindă treptat. Autoritățile promit menținerea accesului pentru riverani, urgențe și activitățile economice.
Investiția, estimată la circa doi ani, poate suferi întârzieri, de exemplu dacă apar descoperiri arheologice. Proiectul este finanțat parțial din fonduri europene, restul fiind suportat de primărie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!