Râul Bega își are originea în Munţii Poiana Ruscă, având doi afluenți de bază Bega Luncan și Bega Poieni. La confluența lor se formează râul Bega, care străbate Făget, Timişoara şi Zrenjanin, Serbia. Pentru timișoreni, până în secolul al XVIII-lea râul era numit Timișul Mic.

„Nici nașterea și nici existența multiseculară a Timișoarei nu sunt de conceput fără râul Bega, numit de localnici până în veacul al XVIII-lea Timișul Mic. De mai bine de 700 de ani, timișorenii beau apa Begăi, plutesc pe ea, se spală și se scaldă în ea și-i sorb energia în mori și hidrocentrale. Scut de apărare semicircular pentru cetățile ridicate succesiv, râul, devenit la Timișoara, canal după 1724, a rămas până astăzi și marele vidanjor al urbei”, spun reprezentanții Muzeului Național al Banatului.

Bega asigura aprovizionarea și facilita comerțul. Multe bărci, nave cu vâsle sau alte motoare care circulau pe Bega au poposit în portul internațional Timișoara. Acesta se afla în zona Hotelului Continental, apoi a fost mutat în Iosefin.

„Bega, devenită, din sus de Timișoara, canal rectiliniu de plutărit și cale navigabilă la fel de geometrică, la vale de oraș, îi asigura aprovizionarea și facilita comerțul. Plute, bărci și poduri plutitoare, șlepuri și șalupe, nave cu vâsle sau trase de cai, cu abur sau cu alte motoare au circulat pe Bega și au poposit în portul internațional Timișoara, aflat, inițial la 1732, în zona Hotelului Continental și mutat în Iosefin pe la 1760. Canalul Bega, săpat manual între 1728 și 1732, modificat între 1758 și 1765, când râul a fost scos în afara Cetății, și-a dobândit înfățișarea actuală în 1908-1909. De-abia atunci au fost astupate canalele pentru morile hidraulice din Fabric, s-a construit hidrocentrala (1910) și s-a tăiat o nouă albie până la actualul Parc al Copiilor”, mai spun cei de la MNaB.

În 1901 a început reamenajarea întregului canal navigabil de la Timișoara până la Tisa și s-a încheiat abia în 1916, în timpul Primului Război Mondial. Noile frontiere de după război au împiedicat utilizarea sa eficientă și au contribuit la degradarea sa lentă.

„Totuși ajungeau la Timișoara nave fluviale de 300-500 tone care încărcau cereale, dar și vase sătești mai mici care aduceau la oraș, la piață, produsele țăranilor din satele vestice. Întreruptă de cel de-Al Doilea Război Mondial, navigația de marfă de pe Bega a fost reluată scurtă vreme în 1948 și din nou oprită în condițiile conflictului sovieto-iugoslav. În 1958 transportul mărfurilor pe Bega a fost sistat definitiv și, de atunci, unul din cele mai importante monumente europene de hidrotehnică a servit plimbărilor de agrement și irigațiilor”, povestesc cei de la MNaB.

De-a lungul timpului, peste Bega, la Timișoara, s-au construit sute de poduri și podețe din lemn, cărămidă, fier sau beton. În 1823 erau peste 100 de poduri și podețe, cele mai multe fiind în Fabric.

„Încă la 1343, magistrul orașului, Benedict, se plângea că timișorenii nu reparau podurile vechi și ezitau să construiască altele noi. Peste mlaștinile din jurul orașului se întindeau, în evul mediu, poduri de lemn lungi de peste 1 km. Până după 1850, porțile cetății au avut poduri mobile ce erau ridicate în fiecare seară, fiind totodată și puncte vamale. În 1823 primăria orașului se îngrijea de peste 100 de poduri și podețe aflate, în marea lor majoritate, în Fabric peste cele patru canale „industriale”, iar în 1870 mai existau 70 de poduri. În 1849, în asediul de 106 zile, Timișoara și-a ridicat pentru ultima oară podurile mobile de la cele trei porți. În 1932, peste Bega se mai trecea pe 21 de poduri”, spun cei de la MNaB.

Podurile de fier au început să se construiască din 1871. Podul de cale ferată „Modoș” a fost construit în 1897, refăcut în 1935 și 1980 și este folosit și astăzi. Podul metalic de la „Electromotor”, construit în 1917 a rămas doar pietonal. Pietonii mai folosesc și pasarelele de la Parcul Copiilor (1926), de la strada Gelu (1949) și pasarela care leagă Plopii de Ghiroda Nouă.

Cele nouă poduri mari de beton din Timișoara

Conform MNaB, cele nouă poduri mari din beton, cu deschideri de cca. 30 m și lățimi cuprinse între 13 și 23 m sunt următoarele în sensul scurgerii Begăi din Fabric și până în Iosefin:

1. Podul „Mihai Viteazul” („de la Turbină”, „al Morilor”) – construit în 1909 și reconstruit în 1981.

„Are la capete patru basoreliefuri din piatră, înfățișând o femeie – alegoria Timișoarei – un morar cu sacul de făină, un tăbăcar și un lucrător-nisipar la decolmatarea canalului”, spun cei de la MNaB.

2. Podul „Dacilor” („de la Piața de Fân” sau „Badea Cârțan”) – construit în 1909 și utilizat permanent de tramvaie. A fost mai apoi reconstruit în 1989.

3. Podul „Decebal” („de la Băile Neptun”) – primul mare pod european ridicat din grinzi de beton armat, figurând astfel în tratatele de specialitate.

„Construit în 1909 deși inscripția îl datează în 1908, utilizat permanent de tramvaie, este primul mare pod european ridicat din grinzi de beton armat, figurând astfel în tratatele de specialitate”, spun reprezentanții MNaB.

4. Podul „Michelangelo” – ridicat în 1970 pe locul fostei pasarele de lemn „a studenților”. Este considerat podul cu cea mai mare lățime, dar și cel mai „coborât” spre nivelul apei.

5. Podul „Mitropolit Șaguna” („Episcopal”, „al Tinereții”) – se găsește la capătul blv. Mihai Viteazul și a fost construit în 1914, pe locul unui pod de lemn.

„Pe balustradele sale urmau să fie plasate 4 statui de episcopi care însă nu au fost niciodată realizate”, povestesc cei de la MNaB.

6. Podul „Traian” („Huniade”, „de la Maria”) – ridicat în 1917 și a înlocuit „Podul de Fier” mutat în aval în dreptul străzii Ady Endre.

7. Podul „Ștefan cel Mare” („La Ancoră”, „Franz Iosef”, „de la Gară”) – inițial construit din fier de la Reșița, dar în 1957 a fost reconstruit din beton.

„Construit inițial din fier la Reșița, a fost primul pod metalic civil cu piese turnate de tip Eiffel din România. A fost reconstruit din beton în 1957”, spun cei de la MNaB.

8. Podul „Eroilor” (fost „Bem”, „de la Elba”, „al Pieței Iosefin”) – construit în 1938, din beton pe locul celui mai vechi pod de fier al orașului (1870 – 1871).

9. Podul „Muncii” („de la Autogară”, „de la Fabrica de Tutun”, „Podul Regal”) – construit în 1913 și reconstruit în 1978.

„Laolaltă, în prezent, peste Bega la Timișoara se arcuiesc unsprezece poduri și trei pasarele”, conchid reprezentanții MNaB.

editor Dan Oancia

Foto: Muzeul Național al Banatului