Arborele produce cantități foarte mari de polen, care, datorită dimensiunilor extrem de fine, poate fi transportat de vânt pe distanțe mari. Astfel, simptomele pot apărea chiar și în zone în care nu există mesteceni în apropiere.

Cum se manifestă alergia

Potrivit specialiștilor, alergia la polenul de mesteacăn se manifestă, de regulă, în lunile martie și aprilie. Printre simptomele frecvente se numără strănutul repetat, nasul înfundat sau secrețiile nazale apoase, mâncărimile nazale și oculare, ochii roșii și lăcrimarea, dar și o stare accentuată de oboseală.

În cazul persoanelor care suferă de astm, expunerea la polen poate provoca episoade de tuse, respirație șuierătoare sau senzație de apăsare în piept.

Specialiștii explică faptul că uneori simptomele pot începe mai devreme, chiar din februarie, sau pot dura mai mult decât perioada de înflorire a mesteacănului. Acest lucru se întâmplă deoarece în aer pot exista și polenuri provenite de la alți arbori care înfloresc înainte sau după această perioadă. În plus, anumite proteine din polen sunt foarte asemănătoare, iar sistemul imunitar le poate recunoaște ca fiind similare.

Mesteacănul face parte din ordinul Fagales, alături de arbori precum alunul, arinul, stejarul, carpenul sau fagul. Alergenul principal al mesteacănului este o proteină numită Bet v 1, care aparține familiei biologice PR-10, explică specialiștii. Din cauza asemănărilor dintre aceste proteine, unele teste pot indica reacții la mai multe tipuri de arbori, chiar dacă este vorba de aceeași familie de alergeni.

Diagnostic și direcții de gestionare a alergiei

Specialiștii subliniază că interpretarea rezultatelor testelor alergologice trebuie făcută întotdeauna în context clinic. Relevanța unui test pozitiv este stabilită prin corelarea mai multor factori, precum simptomele pacientului, perioada în care apar acestea și nivelul de expunere la polen.

Diagnosticul corect este stabilit în cabinetul alergologului, pe baza istoricului medical și a testelor specifice. Printre acestea se numără testele cutanate de tip prick, prin înțeparea ușoaraă a piele cu un extract de alergen, sau analizele de sânge, inclusiv testarea moleculară pentru identificarea alergenilor precum Bet v 1.

După confirmarea diagnosticului, medicii recomandă trei direcții principale de gestionare a alergiei: evitarea pe cât posibil a expunerii la polen, tratamentul simptomatic și imunoterapia alergen-specifică.

Evitarea expunerii poate include măsuri simple, precum menținerea ferestrelor închise dimineața, dușul și schimbarea hainelor după revenirea în casă sau purtarea ochelarilor de soare în exterior.

Tratamentul simptomatic, care include antihistaminice, spray-uri nazale cu corticosteroizi sau picături oftalmice, poate reduce inflamația și disconfortul. În anumite cazuri, medicii pot recomanda imunoterapia alergen-specifică, cunoscută și ca „desensibilizare”, singurul tratament care poate modifica evoluția bolii pe termen lung și care ajută sistemul imunitar să tolereze polenul.