Oficialii timişoreni au primit lista cu delegaţia Fiorentinei, care cuprinde 40 de persoane, din care, nu lipsesc numele vedetelor Mutu, Pazzini, Ujfalusi, Frey, Montolivo sau Jorgensen. Un bilet de intrare la meciul de prezentare a noii Politehnica costă 40 de lei (peluze), 50 de lei (tribuna I şi II), 80 de lei (tribuna 0) şi 100 de lei (loje). Pe lângă bilete, spectatorii vor primi din partea organizatorilor un pachet special, alcătuit din ultimul număr al revistei Viola, o eşarfă cu noua siglă a clubului şi un poster cu lotul actual. Mai trebuie spus că biletele se vor pune în vânzare începând de mâine.
Amical cu FC Bihor
În această seară, de la ora 18, Poli Timişoara va întîlni, într-o partidă amicală, pe stadionul “Electrica”, formaţia de ligă secundă, FC Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!