Mirela e dintr-o localitate a judeţului Timiş. Nu numai ea a ajuns la adăpostul tinerelor abuzate, ci şi sora sa mai mică. Părinţii nu au făcut diferenţa, pentru alcool şi ţigări îşi trimiteau pruncii la muncă, de la vârste fragede. Pe Mirela o trimiteau prin sat să muncească pe la unul, pe la altul, cu ziua. Totul pentru a veni acasă cu bani de ţigări şi băutură pentru părinţi…
Acum au trecut ani şi a mai uitat. Îşi vede de drumul ei. De săptămâna viitoare, Mirela începe practica cu o doctoriță endocrinoloagă.
„Am ajuns la casa Debora în urmă cu patru ani, împreună cu sora mea mai mică, care acum are 14 ani și a terminat clasa a VIII-a. Părinții mei sunt consumatori de alcool și tot timpul erau certuri, bătăi în familie. Tata nu ne bătea atât de mult cât o bătea pe mama, dar mama mea obișnuia să mă bată mai mult pe mine decât pe sora mea, pentru că eram mai mare, din clasa a V-a a început treaba asta cu bătaia, trebuia să merg să lucrez, să aduc bani să aibă pentru băutură, pentru țigări, stăteam la sat. Oricât aș fi lucrat, oricâți bani aș fi adus, niciodată mama nu era mulțumită de ce făceam, tot timpul îmi spunea doar vorbe grele, nu eram bună, o bătea și pe sora mea, dar nu atât de mult ca pe mine, uneori ne trezea noaptea să mergem să-i cumpărăm băutură, făcea foarte urât dacă nu avea”, spune Mirela, gândindu-se cu groază la acele clipe.
De atunci a ajuns la Casa Debora, o iniţiativă ce a prins rădăcini la Timişoara. Acum oferă adăpost, hrană şi educaţie pentru peste 20 de tinere. Cu sprijin american, cu sponsorizări venite în proporţie de 70 la sută de peste ocean, cei de la Casa Debora luptă cu abuzurile. E greu, dar reuşesc, iar copii ca Mirela, care sunt salvaţi din ghearele părinţilor care ar trebui să le mângâie, nu să lovească, sunt un exemplu.
Lorena Rusovan, directorul Fundaţiei Missio Link Internaţional, a pus această iniţiativă pe picioare în 2002, şi de atunci în Casa Debora, în adăpostul pe care-l oferă la Timişoara, mai multe tinere şi găsesc alinarea. Mirela, tânără studentă la medicină, nu a fost abuzată numai fizic, ci şi sexual.
„La vârsta de 13 ani și jumătate am fost și abuzată sexual de un vecin de-al meu și mama mea nu a crezut. Au fost înainte tentative și nu m-a crezut și atunci când s-a întâmplat nu am mai avut curaj să îi spun, pentru că oricum nu mă credea și ea oricum nu îi era fidelă tatălui meu”, spune Mirela.
După ce a terminat primul semestru în clasa a IX-a, a ajuns la Casa Debora.
„O soră din sat m-a văzut tot timpul cu vânătăi, i-am spus că vreau să plec, dar nu i-am spus ce se întâmplă în familie. Am terminat liceul și acum sunt la medicină. Cât am fost la casa Debora veneau americani în fiecare vară, eu acolo am învățat engleza, nu am știut nicio boabă, avem tot ce ne trebuie. Eu locuiesc acum într-un apartament, la Arad, cei de la Casa Debora îmi plătesc mâncarea, transportul, tot ce am nevoie, chiar acum mi-au cumpărat și echipament pentru practică. Cred că un copil acasă nu are ce avem noi la Casa Debora. Chiar o familie în care poți să găsești iubire. De la vârsta de 18 ani primim bani, ne dau tot ce avem nevoie, dar ne lasă să ne gospodărim şi singure, să trăim independent, dar totuși ne supraveghează”, spune Mirela.
Tânăra cu o copilărie de groază nu vrea ca alţii să păţească la fel, dar, din păcate, conform statisticilor, cazurile se înmulţesc.
„Dacă părinții ar avea dragoste pentru copii”, gândeşte Mirela, cu voce tare. Dacă ar avea… Mirela crede că familiile trebuie ajutate cumva să nu mai ajungă la nivelul acela de sărăcie care aduce groaza în casă… Părinţii ei nu s-au schimbat, din contră, parcă e mai rău, spune Mirela. Acum, Mirela are drumul ei, e bine, dar sunt alţi copii, neştiuţi, pentru care drama se desfăşoară zi de zi. Copii ai căror părinţi se transformă în monştri atunci când pun mâna pe sticlă şi care uită să fie oameni. Unii au noroc, scapă din iadul familiei, deşi acolo, în sânul familiei, ar trebui să fie paradis. Alţii… nu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!