Smulse timpului şi uitării de profesorul Ovidiu Papană, instrumente tradiţionale, unicate, restaurate, salvate, multe dintre ele piese dispărute şi recreate, alcătuiesc un tezaur faţă de care colecţiile Muzeului Satului din Bucureşti şi ale Institutului de Etnografie sunt „mici copii“, susţine chiar colecţionarul timişorean, el însuşi om-orchestră, care cântă la toate acele instrumente cu parfum de epocă apusă. Expoziţia de instrumente tradiţionale româneşti mai poate fi vizitată şi vineri, 11 mai 2012, între orele 9-12, în sala Opheum din Piaţa Libertăţii.
Instrumentul numit fişconiu e cât un deget de mic şi face exact ca pitpalacul. Obiect cvasidispărut, el era utilizat de păsărari să momească masculii de pitpalac pe care mai apoi îi vindeau, pe vremea când Mehala era o importantă piaţă de cântătoare. După ştiinţa muzicologului Papană, după Revoluţie în toată Timişoara mai trăia un singur păsărar dintre cei vechi, căci comerţul de „cântece în colivie“ se face cu păsărele exotice, înmulţite în captivitate. Aceasta este doar una din captivantele istorii tăinuite în pasiunea prof.univ.dr. Ovidiu Papană, căci fiecare dintre instrumentele muzicale care-i alcătuiesc inestimabila colecţie are o poveste aparte, care s-ar fi pierdut, fără doar şi poate, dacă un idealist ca el nu şi-ar fi dedicat viaţa salvării lor. Pentru că multe, poate două treimi dintre instrumentele aflate în colecţia sa, nu mai există astăzi. Au dispărut de zeci, poate de sute de ani, a fost uitat şi cântecul lor. Ovidiu Papană a dat de urma unei piese ori a unui schelet de instrument şi a restaurat obiectul exact aşa cum era el viu. Şi unde nici frântură de ele nu s-a mai aflat, le-a reconstituit prin cercetare etnografică de teren. În fiecare a investit sute, mii de ore de muncă, iar cu ajutorul unor sofisticate soft-uri le-a redat cu fidelitate sunetul şi tonalitatea. Nu valoarea materială a colecţiei (deloc neglijabilă) o face atât de ieşită din comun, ci valoarea sa culturală extraordinară şi calitatea sa profund recuperatorie, accentuează chiar proprietarul.Strămoşul cimpoiului, lângă violina-poşetă
„Oamenii sunt de trei feluri: cu două mâini drepte, cu două mâini stângi şi… cu patru picioare. Eu sunt din prima categorie: tot ce văd, pot să fac“, declară cu umor creatorul de instrumente. Între unicatele colecţiei sale, prima care-ţi fură privirea e violina-poşetă: „Ea a continuat să existe până pe la 1900, adusă fiind în ţară de maeştrii de dans veniţi să-şi câştige pâinea la curţile nobiliare din nord. Asta e o relicvă, reconstituită de un tâmplar de la ţară, după lucrătură, din lemn de păr. Modele circulau rapid şi atunci, iar meşterii imitau ce se cerea şi ce vedeau. Am restaurat-o şi încă mai puteţi descoperi în forma asta frumoasă şi niţel bizară parfumul unei epoci apuse“, povesteşte cu farmec prof.dr. Papană.
Din meşteşugitele sale cufere (invenţia colecţionarului) ies la iveală alte comori: vioara dintr-un singur butuc de nuc, cu şapte coarde în loc de patru, un prototip al violinei d amor, o tilincă, precum cele ce se găseau cândva prin Maramureş, replică de instrument preistoric , o… vuvă, adică un soi de tamburină descoperită în urmă cu zeci de ani într-un cătun de bordeie, pe atunci, de lângă Baia de Fier , un pişcălău, cu care se… ciupea contrabasul , un vechi bici de pocnit pentru obiceiuri de iarnă , o opincă cu plăcuţe, instrument diafon de rară frumuseţe , o ocarină veche de 150 de ani, oltenească , fluiere gemănate, în diverse feluri, dintre care un unicat mondial din zona Hunedoarei , o vioară cu cap sculptat după un vechi model, o alta cu goarnă, cu o doză Columbia de la patefon, experiment din secolul trecut, pentru a combina timbrul de trompetă cu cântatul la vioară , un instrument hibrid, cap de fluier, trup de ocarină, unicat din zona vâlceană, un corn de văcar, un bucium strămoşesc, un tulnic din Apuseni, o drâmbă gorjenească , un instrument primitiv de suflat cu angie, străstrăstrămoşul cimpoiului, un pai de secară, altul de trestie, străbunii clarinetului; apoi intrumentul intermediar, cel cu tigvă, ancie, cu tub de lemn şi cameră de presiune, în fine, urmaşii, un cimpoi guşat şi clarinetele , o fifă din Oltenia, strămoşul naiului, astăzi cu totul dispărut , un nai cu 23 de tuburi, un fluier-boată (sculptat timp de 180 de ore), zurgălăi şi multe-multe alte minunăţii în colecţia de care Ovidiu Papană e foarte mândru.
De la Cântarea României, la cucerirea Europei…
Partea şi mai frumoasă a pasiunii sale este că profesorul cântă, la un nivel între decent şi admirabil, la absolut toate instrumentele din colecţia sa. Ovidiu Papană are o educaţie muzicală de invidiat. Timişorean de patru generaţii, el a luat, de copil, timp de zece ani, ore de vioară cu un fost preot legionar de la Cernăuţi, refugiat în Banat. După ce a absolvit Conservatorul, a fost repartizat în Gorj, de unde s-a întors cu înregistrări de valoare şi cu pasiunea pentru sculptură în tehnică tradiţională, Apoi, colecţionarul de rarităţi a fost timp de 19 ani dirijor al orchestrei de muzică populară de la Casa Pionierilor, azi Palatul Copiilor: „O lume deosebită, pe care o păstrez în suflet”, mărturiseşte emoţionat. Cu orchestra de pionieri a câştigat locul I pe ţară la Cântarea României. Timp de 12 ani a cântat din vioară şi drâmbă în cadrul Ansamblului „Timişul“ al Casei de Cultură a Municipiului Timişoara. În anul 2000, la Cluj, Ovidiu Papană şi-a luat doctoratul în instrumente tradiţionale, devenind unul dintre primii dascăli universitari cu acest titlu academic în noul Conservator de la Timişoara. De prin anul 2000 a început să arate lumii tezaurul pe care mereu, mereu, îl îmbogăţeşte, organizând câteva fascinante expoziţii, cu demonstraţii live pe instrumentele sale, în ţarăşi în străinătate. „Nu sunt un soi de ciudăţenie pe care o duci la iarmaroc, demersul meu este ştiinţific şi artistic. Multe dintre lucrurile pe care ei le-au pierdut pe veci la noi sunt încă vii sau… în agonie, iar eu le-am recuperat pentru cultura Europei“, ne-a declarat, într-un interviu, colecţionarul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!