Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Doctor cardiolog din Timisoara: Principalul factor de risc la tineri este fumatul! Un tanar a facut infarct la 28 de ani

Doctor cardiolog din Timisoara: Principalul factor de risc la tineri este fumatul! Un tanar a facut infarct la 28 de ani

la 11 April 2016 10:11

Doctor cardiolog din Timisoara: Principalul factor de risc la tineri este fumatul! Un tanar a facut infarct la 28 de ani

<p>TION: Doctor cardiolog din Timisoara: Principalul factor de risc la tineri este fumatul! Un tanar a facut infarct la 28 de ani</p>
11 April 2016 10:11
De la mijlocul lunii martie, fumatul în locuri publice închise este interzis. Unii sunt pentru, alții împotrivă. Ba mai mult, unii parlamentari vor să mai „îndulcească” legea, după ce a fost deja adoptată și pusă în aplicare, prin ridicarea de restricții. Oricum ar fi, trebuie știut că fumatul reprezintă un pericol major pentru inimă, declanșează boli cardiovasculare pe care le și întreține, dar și agravează. Infarct la 28 de ani, cum vă sună? Acesta este cazul unui tânăr din Timișoara. La Clinica ASCAR sunt internați mai mulți fumători...
Scris de Adrian Panduru - De la mijlocul lunii martie, fumatul în locuri publice închise este interzis. Unii sunt pentru, alții împotrivă. Ba mai mult, unii parlamentari vor să mai „îndulcească” legea, după ce a fost deja adoptată și pusă în aplicare, prin ridicarea de restricții. Oricum ar fi, trebuie știut că fumatul reprezintă un pericol major pentru inimă, declanșează boli cardiovasculare pe care le și întreține, dar și agravează. Infarct la 28 de ani, cum vă sună? Acesta este cazul unui tânăr din Timișoara. La Clinica ASCAR sunt internați mai mulți fumători...

Trimite articolul

X

„Fumatul este una din principalele cauze ale îmbolnăvirilor cardiovasculare și pulmonare. Foarte grav este că sunt expuși riscului nu numai vinovații, adică fumătorii, dar și cei din jur, care sunt fumători pasivi. Fumatul trebuie absolut interzis în orice spațiu public închis, precum și în spațiile publice deschise în care se află copii”, spune prof. univ. dr. Mirela Tomescu, șefa Clinicii de Cardiologie ASCAR a Spitalului Municipal Timișoara.

Cum se declanșează bolile de inimă din cauza fumatului? Nicotina din fumul de țigară produce o disfuncție a endoteliului, a părții interne a peretelui vascular, care are rolul de a menține vasele sănătoase. Dacă endoteliul nu mai funcționează bine, permite apariția plăcilor de aterom. Aceste plăci ateromatose au o capsulă fibroasă și un miez mai moale format din grăsime. Ele îngustează progresiv vasul și împiedică buna circulație sângelui. Plăcile de aterom apar și la nefumători, dar mult mai târziu, și cu o evoluție mult mai lentă. Fumatul favorizează și apariția complicațiilor aterosclerotice la vârste mult mai tinere (infarct miocardic, accident vascular cerebral, gangrena degetelor), explică medicii. Și asta deoarece nicotina determină inflamarea și ruperea capsulei fibroase a plăcii de aterom, iar globulele sanguine (trombocitele) care vin să repare ”rana” endoteliului formează un cheag de sânge care închide complet vasul, ca un ”dop”. Dacă organismul a fost luat prin surprindere și nu a avut timp să asigure circulația prin vase colaterale, cum se întâmplă în cazul tinerilor, este posibilă moartea subită, în câteva ore de la producerea infarctului miocardic, în plină stare de ”aparentă sănătate”.

„Principalul factor de risc cardio-vascular la tineri este fumatul. Dacă după un infarct miocardic pacientul continuă să fumeze, atunci speranța lui de viață scade și mai mult. Cam 40 la sută dintre bolnavii noștri sunt fumători, mai ales bărbații. Unii dintre ei afirmă că au renunțat la fumat, dar dacă insistăm aflăm că asta s-a întâmplat din ziua internării. Alții încearcă să fumeze în curte, la toaletă. Fumatul dă dependență, ca un drog”, spune doctorul Mirela Tomescu.

Prevalența bolilor cardiovasculare produse de ateroscleroză este în creștere în Regiunea de vest a României, datorită stilului de viață nu prea sănătos, dar și datorită creșterii speranței de viață prin intervenții medicale reușite. Îngrijorător este faptul că a scăzut vârsta de la care s-a observat apariția complicațiilor majore ale aterosclerozei.

„Din păcate, am avut internat un tânăr cu infarct miocardic acut la vârsta de 28 de ani. Nu era obez, practica sport, nu era nici hipertensiv, nici diabetic. Dar fuma două pachete de țigări zilnic, de aproape 10 ani”, spune șefa clinicii ASCAR.

Ce trebuie făcut pentru a evita ori pentru a preveni bolile de inimă?

„În primul rând evitați toxicele uzuale, cum sunt fumatul, alcoolul și băuturile energizante. Sunt permise 1-2 cafele /zi. Reduceți timpul petrecut în fața televizorului sau a calculatorului. Rezervați cel puțin 30 de minute pe zi pentru plimbare în aer liber. Efortul fizic regulat, moderat ca intensitate, este foarte important pentru sănătatea fizică și cea psihică. Controlați-vă greutatea corporală. Mâncați la ore regulate, consumați zilnic fructe, legume, iaurturi neîndulcite, evitați dulciurile, produsele de patiserie, mâncărurile prea grase și sărate. De asemenea, nu uitați să vă prezentați la controale periodice preventive, la medicul de familie, cel puțin o dată pe an. Dacă s-a depistat o afecțiune, oricât de neînsemnată, trebuie mers la control la 3-6 luni, iar bolnavii cronici trebuie să se prezinte la medic lunar”, spune prof. univ. dr. Mirela Tomescu.

Trimite articolul

X
Taguri:
fumat risc boli ,
infarct prematur fumat ,
interviu mirela tomescu ascar
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Iulius Town, parte din traseul gastronomic al Timișoara Tasting Tour: preparate speciale și concert susținut de Rareș
    2
    Bărbat găsit mort în zona Balta Verde din Timișoara
    3
    Memoria familiei, spusă prin film. Proiecții și ateliere pentru liceeni, la Cinema Studio
    4
    Șoferii începători ar putea avea restricții la mașinile pe care le conduc. Va exista o limită de putere propusă
    5
    PROGRAM. Noaptea Albă a Galeriilor, la Timișoara. Cinci spații pentru comunitate își deschid porțile
    6
    Mită de 100 de euro la Stamora-Moravița, refuzată de o polițistă de frontieră
    7
    Maiere Estate IV – locuința care aduce tehnologia și eficiența energetică în viața de zi cu zi
    8
    TRANSTIMIȘ se extinde din nou. Alte două localități intră în asociația de transport județean
    9
    Hitch & Mosher prezintă Klapka Residence 4 la Târgul Imobiliar Timișoara TIT
    10
    Un pompier aflat în concediu a salvat o femeie dintr-o casă cuprinsă de flăcări, la Honorici

    Cele mai noi știri

    Mapamond

    Dominic Fritz îi solicită scuze publice liderei extremei drepte din Germania, după atacul la adresa românilor: „Cine pe cine exploatează aici?”

    Cinema

    Memoria familiei, spusă prin film. Proiecții și ateliere pentru liceeni, la Cinema Studio

    Eveniment

    Prins din nou cu droguri de mare risc în Timișoara! Un bărbat de 36 de ani, recidivist, a fost arestat preventiv

    Ştiri din Timiș

    „Exponatul lunii” la Muzeul Național al Banatului: șase vase funerare vechi de peste 3.300 de ani, descoperite în timpul lucrărilor la calea ferată Timișoara–Lugoj

    Eveniment

    Un băiat de 13 ani a făcut stop cardio-respirator la o bază sportivă din Timișoara

    România

    Preot de 45 de ani reținut după ce a abordat două fete de 13 ani pe o rețea online

    Ştiri din Timiș

    O nouă acțiune de deratizare la Timișoara. Când va avea loc

    Eveniment

    Rețea de contrabandă cu produse din Serbia anchetată în Timiș. Percheziții și un suspect reținut de către DIICOT

    Sănătate

    Ce nu învață suficient medicii în facultate? Rezidenții cer cursuri de comunicare cu pacienții

    Ştiri din Timiș

    Regulament pentru Arena AquaSport. Când și cum pot timișorenii înota gratuit
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323