Florin Croitoru este, fără doar și poate, un artist fascinant. Între două prezențe ale sale la Timișoara (prea rare, din păcate), melomanii rămân cu amintirea câte unei interpretări eclatante – estompată de timp, reîncadrată de faima artistului- pentru ca, ascultându-l din nou, să-l redescopere, încă mai subtil, rafinat, captivant, să se reîndrăgostească de sunetul concertelor lui. Frazează ca un orator de geniu, cu o tehnică impresionantă, care eliberează notele de orice înveliș formal, lăsându-i miezul dezgolit la dispoziția auditoriului, făcându-l să simtă că el însuși înțelege și stăpânește esența muzicii. Subiectiv comprimat, timpul în care a cântat partitura mozartiană a ținut sala într-o atmosferă sonoră filigranată. Cu biss-ul de Paganini, Florin Croitoru și-a hipnotizat cei peste 700 de audienți de vineri seara, oferind un al doilea, sublim, concert.
Spectacolul solistic al lui Florin Croitoru a fost frumos așezată între două partituri de Beethoven: Uvertura Coriolan, nu în cea mai convingătoare transpunere, și Simfonia nr.1. una dintre cele mai luminoase compoziții beethoveniene, în care suflătorii au un rol important, iar dirijorul Radu Popa le-a lăsat, inspirat, libertatea de a pune o amprentă vivace muzicii.
Următorul eveniment al Filarmonicii Banatul îl va readuce la Timișoara, vineri, 24 ianuarie, pe cel mai furtunos, atipic, admirat dirijor: Misha Katz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!