Însă de unde vine Moș Crăciun? Orice copil vă poate spune că el vine de la Polul Nord. În realitate, Moș Crăciun a călătorit mult și bine prin istorie, înainte de a se așeza la casa sa de la Pol, unde și-a deschis o fabrică de jucării.

Legenda Sfântului Nicolae, precursorul lui Moș Crăciun

În fiecare an, pe 6 decembrie, creștinii sărbătoresc Ziua Sfântului Nicolae. Acesta a fost un episcop despre care se crede că s-a născut în jurul anului 280 d.Hr., în apropiere de Myra (un oraș grec antic, situat pe actualul teritoriu al Turciei). Potrivit britannica.com, fiind foarte admirat pentru evlavia și bunătatea sa, Sfântul Nicolae a devenit subiectul multor legende. Se spune că și-a dat toată averea și a călătorit prin țară, ajutând săracii și bolnavii. Una dintre cele mai cunoscute povești despre Sfântul Nicolae este cea în care a salvat trei surori sărace de la a fi vândute ca sclave de către tatăl lor.

Sf. Nicolae nu era nici gras, nici nu părea vesel, dar și-a format o reputație de apărător înflăcărat al creștinismului, într-o perioadă a marilor persecuții (începutul anilor 300 d.Hr.), când Bibliile erau arse și preoții erau puși să aleagă între a renunța la creștinism sau a fi executați.

Episcopul Nicolae de Myra a petrecut ani în închisoare înainte ca împăratul Constantin să pună capăt persecuțiilor prin Edictul de la Milano din anul 313. Imaginea lui Nicolae a dăinuit mult după moartea sa, fiind asociat cu multe miracole și fapte impresionante. El este patronul oamenilor nedreptățiți, săracilor, orfanilor, marinarilor, prizonierilor etc.

Imaginile cu Sfântul Nicolae variază considerabil, dar niciuna dintre ele nu seamănă prea mult cu bătrânul roșu în obraji și cu barbă albă văzut astăzi pretutindeni.

Dezbaterile și neînțelegerile privind locul în care se află moaștele episcopului grec continuă și astăzi, însă conform stnicholascenter.org, în sec. XI, acestea au fost mutate din sarcofagul său aflat în biserica grecească din Myra în Basilica di San Nicola, din orașul Bari, pe coasta de sud-est a Italiei.

În anii ‘50, când cripta în care se aflau rămășițele Sf. Nicolae a fost restaurată, craniul și alte oase au fost analizate în detaliu. Caroline Wilkinson, antropolog la Universitatea din Manchester (Anglia), a folosit datele obținute în urma măsurătorilor pentru a recrea fața episcopului. După reconstituirea facială, graficienii au adăugat detalii bazate pe presupuneri – cum ar fi pielea cu subtonuri măslinii, specifică în rândurile grecilor, sau ochii căprui.

Istoricul Gerry Bowler, de la Universitatea din Manitoba (Canada), a explicat, citat de nationalgeographic.com, că Sf. Nicolae a început să fie asociat cu oferirea de cadouri magice în baza a două povești. Una dintre acestea este cea menționată anterior, în care Sf. Nicolae salvează trei tinere de la o viață de sclavie și prostituție. Tatăl lor se gândea să le vândă pentru a scăpa de datorii, dar Nicolae i-a oferit trei punguțe cu galbeni, pe care acesta să îi folosească drept zestre și să le găsească fetelor soți buni. „Cealaltă poveste nu este atât de cunoscută acum, dar era foarte populară în Evul Mediu”, spune Gerry Bowler. Legenda spune așa: Sf. Nicolae a intrat într-un han al cărui patron tocmai omorâse trei băieți pe care i-a ascuns în butoaiele din subsol. Episcopul nu numai că și-a dat seama ce crimă a avut loc, dar i-a și înviat pe copii – oferindu-le darul vieții.

Timp de câteva sute de ani, din anii 1200 până în 1500, Sfântul Nicolae era cel care, la începutul lunii decembrie, în data de 6, aducea cadouri și era celebrat pentru tot ceea ce făcuse de-a lungul vieții. Dar în sec. XVI, după ce a început Reforma Protestantă, sfinții – precum Nicolae – au căzut în dizgrație.

Krampus – demonul Crăciunului, Regele Gerilă și… Saturn

Nu puteți să nu faceți cunoștință cu Krampus! Dacă Sf. Nicolae era întâmpinat cu brațele deschise, imaginea sa bucurându-se mai ales de respect, în folclorul central-european, Krampus – o figură antropomorfă, jumătate țap, jumătate demon – era cel care, în perioada Crăciunului, îi pedepsea pe copiii care s-au comportat urât, în antiteză cu Sf. Nicolae, care îi răsplătea cu daruri pe cei cuminți.

Smithsonianmag.com relatează că originea demonului Krampus nu poate fi stabilită clar în timp, însă acesta pare a avea origini precreștine. Numele său este derivat din germ. „krampen”, care înseamnă gheară. În mitologia nordică, Krampus era considerat fiul lui Hel, zeița morții. În noaptea de 5 decembrie, chiar înainte de Sf. Nicolae, Krampus era cel care îi captura pe copiii neascultători pentru a-i duce în lumea de jos. Krampus pare mai degrabă asemănător cu alte ființe mitologice, cu fauni și satiri, decât cu veselul Moș Crăciun, însă și el a jucat un rol în dezvoltarea actualului Santa Claus.

Saturnalia, un festival păgân roman antic, închinat zeului Saturn în apropierea solstițiului de iarnă, este și el sursa multor tradiții pe care le asociem acum cu Crăciunul, cum ar fi coronițele decorative, lumânările, cinele festive și schimbul de cadouri.

Sărbătoarea păgână a lui Saturn, zeul roman al muncilor agricole și roadelor pământului, s-a extins treptat într-un festival care dura o săptămână, începând din 17 decembrie (în calendarul iulian, pe care romanii îl foloseau la acea vreme, solstițiul de iarnă cădea pe 25 decembrie).

Creștinismul, văzut ca o forță unificatoare în vastul Imperiu Roman, mai ales după ce a început să fie promovat de împăratul Constantin, a trebuit să se adapteze și plieze în funcție de obiceiurile oamenilor (politeiști, provenind din culturi diferite) pe care încerca să îi atragă de partea sa. Acest lucru ar putea explica cum a ajuns Sf. Nicolae-Moș Crăciun-ex-Saturn să fie asociat cu data de 25 decembrie.

La rândul lor, saxonii, în anii 600, personificau anotimpurile și vremea. Iarna, aceștia îl invitau pe Regele Gerilă alături de ei – interpretat de un actor costumat cu o pălărie ascuțită și cu o capă de iederă, dacă acesta era tratat cu bunătate saxonii sperau că, la rândul lui, sezonul rece îi va trata cu aceeași monedă. Și acestea nu sunt decât o parte dintre ființele mitologice ale căror caracteristici s-au contopit în atotcuprinzătorul Moș Crăciun.

În drum spre America

Pare cumva de la sine înțeles că Moș Crăciun, înainte de a se muta la Polul Nord, și-a petrecut o bună parte din viață în America, unde și-a descoperit… stilul. Un stil care l-a făcut celebru și bogat, mai ales după asocierea cu gigantul Coca-Cola.

După Revoluția Americană, newyorkezii și-au amintit cu mândrie de rădăcinile olandeze aproape uitate. John Pintard, un anticar influent care a fondat Societatea Istorică New York în 1804, l-a promovat pe Sfântul Nicolae drept patron al societății și al orașului. În ianuarie 1809, Washington Irving s-a alăturat societății și, în același an, a publicat o carte de ficțiune, intitulată „Knickerbocker’s History of New York”, în care făcea numeroase referiri la Sfântul Nicolae. Desigur, imaginea din carte nu se baza pe episcopul sfânt, ci mai degrabă pe un elf olandez care fuma pipă și se urca pe acoperișurile caselor pentru a le oferi cadouri copiilor buni. În 1810, John Pintard i-a cerut artistului Alexander Anderson să creeze „prima imagine americană a Sf. Nicolae”. Acesta l-a înfățișat ca pe un bătrân care le pune copiilor cadouri în șosețelele atârnate de șemineu.

Cercetătorul Brian Handwerk a declarat pentru Național Geographic că, în 1821, o poezie anonimă numită „Prietenul copiilor” a mers și mai departe în modelarea lui Moș Crăciun, dezbrăcându-l de orice caracteristică religioasă. Personajul le aducea cadouri copiilor cuminți, dar avea și o nuielușă pentru a-i speria pe cei neascultători. O altă poezie, din perioada 1822-1823, îl descria pe Moș Nicolae ca fiind ajutat de opt reni.

Abia la sfârșitul sec. XIX a apărut o imagine standardizată a lui Moș Crăciun/Sfântului Nicolae: un bărbat îmbrăcat în costum roșu cu blană albă, aventurându-se în lung și-n lat, pornind de la Polul Nord, într-o sanie condusă de reni. Chipul vesel și dolofan al acestui Moș a fost creat și propagat de marele caricaturist Thomas Nast și alți ilustratori precum N. C. Wyeth, J. C. Leyendecker sau Norman Rockwell.

În perioada 1931-1964, Coca-Cola a desfășurat o amplă campanie publicitară, în care delicioasa băutură era promovată de nimeni altul decât Santa Claus. Cu o imagine pusă la punct de ilustratorul Haddon Sundblom, Moș Crăciun a devenit un simbol în cultura contemporană. Apărea peste tot: în reviste, pe panouri publicitare și în magazine, încurajându-i pe americani să bea o Coca Cola, singura băutură care le poate potoli setea indiferent de sezon. În anii ‘50, Moș Crăciunul american devenise asociat cu o sumedenie de produse, eclipsându-l pe europeanul Sf. Nicolae.

Odată cu popularitatea imagini Moșului din America de Nord a avut loc un fel de călătorie în sens invers în Europa, unde acesta a înlocuit figurile sfinților sau personajelor mitologice asociate cu perioada Crăciunului.

În România, Sf. Nicolae este într-adevăr sărbătorit în 6 decembrie – când copiii cuminți primesc „cadouașe”, iar cei care nu-i ascultă pe părinți sunt „răsplătiți” cu nuielușe. Cu toate acestea, de obicei, lumea trece rapid peste această sărbătoare – încep pregătirile pentru Crăciun, iar copiilor li se spune că urmează să primească cadouri mult mai mari în 25 decembrie.

Poate părea ciudat că într-un articol despre Moș Crăciun vorbim despre o „mișcare de rezistență”, însă, în mai multe țări unde imaginea Moșului american a devenit predominantă există o dorință de a-l restabili la adevărata sa valoare pe Sf. Episcop Nicolae. Până la urmă, el este cel care reprezintă un model de comportament creștin – un om care și-a pus viața în slujba binelui și nu a comerțului.