Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Dănuț Groza, sancționat de PNL pentru că i-a făcut campanie lui Nica. Primarul din Sânnicolau Mare a fost exclus din partid

Dănuț Groza, sancționat de PNL pentru că i-a făcut campanie lui Nica. Primarul din Sânnicolau Mare a fost exclus din partid

De Diana Lupulescu
la 19 July 2024 14:21 Reactualizat la: 19 July 2024 15:20
3 Comentarii

Dănuț Groza, sancționat de PNL pentru că i-a făcut campanie lui Nica. Primarul din Sânnicolau Mare a fost exclus din partid

Foto: arhivă
19 July 2024 14:21 Reactualizat la: 19 July 2024 15:20
După ce a câștigat alegerile pentru PNL, primarul din Sânnicolau Mare a fost exclus din partid. Motivul: Dănuț Groza i-a făcut campanie lui Alin Nica în cursa acestuia pentru fotoliul de președinte al Consiliului Județean Timiș.
Scris de Diana Lupulescu - După ce a câștigat alegerile pentru PNL, primarul din Sânnicolau Mare a fost exclus din partid. Motivul: Dănuț Groza i-a făcut campanie lui Alin Nica în cursa acestuia pentru fotoliul de președinte al Consiliului Județean Timiș.

Trimite articolul

X

„Forța PNL va fi extraordinară, dacă vom fi uniți”, a declarat, vineri, președintele interimar al filialei Timiș, Vasile Blaga, în ședința formațiunii politice.

Biroul Politic Județean al PNL Timiș s-a întrunit vineri, la sediul din Piața Unirii, pentru prima dată după alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, pentru a analiza rezultatele. De asemenea, liberalii l-au exclus din partid pe Dănuț Groza, primarul orașului Sânnicolau Mare.

„Analiza BPJ a statuat faptul că obiectivul Alianței electorale PSD-PNL Timiș a fost atins: am câștigat funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, o poziție de vicepreședinte revenind PNL, iar 38 din 59 dintre candidații la funcțiile de primar susținuți de PNL și-au obținut mandate”, au transmis reprezentanții PNL Timiș.

Potrivit acestora, „necesitatea impunerii unor măsuri a survenit punctual ca urmare a constatării, susținută de dovezi, a faptului că în campania electorală pentru alegerile locale din 9 iunie, domnul Groza, în calitate de președinte al organizației PNL Sânnicolau Mare și candidat al partidului pentru funcția de primar, și-a arătat în mod public și repetat susținerea pentru candidatul Alianței Dreapta Unită (n.r. – Alin Nica) la Consiliul Județean Timiș, plasându-se voluntar în afara prevederilor statutare. Sancțiunea cu excluderea a fost întemeiată în conformitate art. 25, lit. c, d, e, i, l, art 26, alin. 1, lit. h, alin. 2 lit. a și b, art. 22 alin 2, lit. c, și a Codului Etic (capitolul 1, captiolul 2, art. 2 și 3, 5, 18, cap. 3, art. 1 și 2). Precizăm că votul a fost unul secret, conform dispozițiilor statutare”.

Liberalii susțin că acest caz nu putea fi trecut cu vederea.

„Sarcina noastră a fost să câștigăm Consiliul Județean: președintele și majoritatea, iar asta s-a întâmplat. La Primăria Timișoara ne-am dorit să câștigăm, însă știam cu toții de la început că va fi greu. Biroul Politic Județean se va lărgi cu noi membri, primarii care au câștigat alegerile vor veni alături de noi în forul de conducere și ne propunem să deschidem cât mai mult partidul. Obiectivul nostru trebuie să fie legat de ceea ce alegătorii își doresc de la PNL.

Aceasta trebuie să fie de acum prioritatea noastră și nu ne propunem să eliminăm pe nimeni, din contră.

Prin decizia de astăzi, nu am făcut altceva decât să constatăm o situație de fapt, legată de constatarea că unii colegi nu au jucat corect. Și aici nu negociem. Noi nu mai avem voie să facem greșeli și nici nu îmi doresc ca PNL Timiș să rămână cu o etichetă nedreaptă, sau cineva să creadă altceva decât faptul că suntem o organizație serioasă și pusă pe treabă. Cine înțelege aceste lucruri, are ușa deschisă în PNL, cine nu, are măcar o datorie de bun-simț – să își vadă de drum în altă parte, fără supărări”, a declarat Vasile Blaga, președintele interimar al PNL Timiș.

Dănuț Groza a declarat pentru Tion că va contesta decizia luată vineri de PNL Timiș.

„A fost o excludere incorectă la adresa mea. Mă bucur că cea mai mare parte a primarilor a fost alături de mine și m-a susținut acolo (n.r. – în ședință) din voturile pe care le-am obținut împotriva excluderii. Mi-am exprimat punctul de vedere că nu doresc să plec din PNL, vreau să rămân în PNL, dar dacă nu se poate, asta este. Decizia o voi contesta. Să vedem la final ce se întâmplă”, a declarat pentru Tion Dănuț Groza.

Întrebat dacă se va înscrie în alt partid în cazul în care excluderea din PNL va rămâne în vigoare, primarul orașului Sânnicolau Mare a răspuns: „O să văd la momentul respectiv ce se va întâmpla. Probabil că da, dar vedem la momentul respectiv.”

Trimite articolul

X
Taguri:
danut groza ,
exclus ,
PNL
3 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Vai de noi says:
    July 19, 2024 at 4:06 pm

    PNL n-a fost niciodată un partid, ci o adunătură de “vedete”. De unde tot soiul de aripi, aripioare… etc. Dovada că PNL nu suferă decât ideile tatu ului conducător e chiar în text. Că și acest Groza e un tatuc nu e vreo problemă. E tatucul ales. Dar cum de a ajuns acest Blaga de la Cluj tatuc pe Timiș, asta nu mai înțeleg. Nu mă mai miră derapajele unui Joianis, Orban sau Citu. Când un asemenea partid fără democrație internă ajunge să conducă România, numai despre democrație nu mai poate fi vorba în țara asta.

    Reply
    • Daniel says:
      July 20, 2024 at 1:10 pm

      De la Cluj?

      Reply
  2. Aripu says:
    July 20, 2024 at 12:27 pm

    🤮🤮🤮

    Reply
  3. Cele mai citite știri

    1
    Fir de contact rupt, probabil de un utilaj agricol, pe Magistrala 100. Trenurile întârziate au fost preluate de locomotive diesel
    2
    Profesori din 13 școli din Timiș, instruiți de SRI pentru a identifica posibile cazuri de radicalizare în rândul elevilor
    3
    Misterioso! Început romantic de stagiune la Opera din Timișoara
    4
    Artiști din patru țări la simpozionul „Ștefan Jäger” , în Jimbolia
    5
    Festival la Sanctuarul Neolitic de la Parța. Dans, muzică electronică și roboți galactici, sub lumina soarelui
    6
    VIDEO. Bătaie cu zeci de persoane în Piața Victoriei din Timișoara. Polițiștii locali au intervenit
    7
    Țigări și alcool aduse din UE: noi reguli și amenzi de până la 100.000 de lei
    8
    „Curățenia până la bordură”, ediția de toamnă. Riscați amendă dacă nu respectați graficul de parcare alternativă
    9
    Medicamente expirate, arhive deteriorate și un conflict la Neurochirurgie. Ce răspunsuri dă Spitalul Județean Timișoara
    10
    Au dat foc vegetației uscate, dar focul a scăpat de sub control, aproape de Lugoj

    Cele mai noi știri

    România

    Luca Niculescu începe joi negocierile pentru formarea Guvernului

    Capitală Culturală

    Artiști din patru țări la simpozionul „Ștefan Jäger” , în Jimbolia

    Ştiri din Timiș

    Concert simfonic extraordinar în Peștera Românești

    Eveniment

    Două mașini s-au ciocnit pe Calea Torontalului, după o manevră de întoarcere. O femeie a fost rănită

    România

    România atrage tot mai multe investiții străine în imobiliare. Sectorul este pe locul doi după industria prelucrătoare

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Lecții în aer liber pentru elevii timișoreni. Cei de la „Moisil” au fost primii

    Capitală Culturală

    FILTM împlinește 15 ani la Timișoara. Scriitori din România și străinătate, trei zile de literatură și întâlniri cu publicul

    Ştiri din Timiș

    Timișoara, descoperită prin cărți. Se lansează o platformă care transformă orașul într-o hartă literară

    România

    Motocicletele și mopedele scapă de regula depășirii, iar primăriile trebuie să amenajeze locuri de parcare

    Ştiri din Timiș

    „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323