tion.ro Web analytics

Copiii care au ars în incendiul de pe Memorandului erau monitorizați de Protecția Copilului. „Totul era în regulă”

De Adrian Panduru
Reactualizat la:

Copiii care au ars în incendiul de pe Memorandului erau monitorizați de Protecția Copilului. „Totul era în regulă”

Reactualizat la:
Părinții celor patru copii care și-au pierdut viața în incendiul devastator produs în noaptea de miercuri pe joi pe strada Memorandului din Timișoara se aflau în vizorul celor de la DGASPC Timiș încă de anul trecut, fiind bănuiți de neglijarea copiilor. Totuși, rapoartele indicau că ”totul este în regulă”.
Scris de Adrian Panduru - Părinții celor patru copii care și-au pierdut viața în incendiul devastator produs în noaptea de miercuri pe joi pe strada Memorandului din Timișoara se aflau în vizorul celor de la DGASPC Timiș încă de anul trecut, fiind bănuiți de neglijarea copiilor. Totuși, rapoartele indicau că ”totul este în regulă”.

Joi, 16 ianuarie, reprezentanții DGASPC Timiș au făcut primele declarații în cazul celor patru copii care au murit la Timișoara, într-un cumplit incendiu, în timp ce se aflau doar sub supravegherea unui frate mai mare.

Potrivit celor de la DGASPC, părinții copiilor se aflau în vizorul lor încă din luna mai a anului 2019:

”Am fost sesizați cu privire la un posibil caz de neglijare a copiilor din partea mamei. Nu s-au observat indicii de neglijare. La momentul vizitei (n.r. – asistenților sociali), copiii erau bine îmbrăcați, hrăniți și îngrijiți”, spune Monica Trușcă, director executiv al DGASPC Timiș.

Cazul a fost monitorizat în continuare de către cei de la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, rapoartele arătând că nu se impune preluarea copiilor în sistemul de protecție socială.

Totuși, ”în luna decembrie a anului 2019, cazul a revenit în atenția DGASPC Timiș. Și de această dată, când o echipă s-a deplasat la domiciliu, mama se afla împreună cu minorii, în condiții în regulă de locuit.”, a declarat în continuare Trușcă.

Cazul a fost transmis din nou spre monitorizare către primăria de domiciliu, respectiv către Direcția de Asistență Socială a municipiului, care au spus că ”totul este în regulă”.

Cazul rămâne deschis în 2020 la DGASPC Timiș. În privința fratelui mai mare care îi supraveghea pe copii în momentul producerii incendiului, autoritățile urmează să decidă dacă va fi inclus în programul de protecție socială.

Articole pe aceeași temă:

Copii morți într-un incendiu de proporții, la Timișoara. Cadavrele, găsite carbonizate

Fetița arsă de vie în incendiul de pe Memorandului tocmai își serbase ziua de naștere

 

28 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Gargara says:

    Deci ca la operatie, Operatie reusita, mortul a fost singur de vina .
    Tot asa si aici, Situatia era minunata, dar coopii au fost singuri de vina ca au stat in casa aia , noaptea singurei, sau ma rog cu flacaul ala de 14 ani, care schimba scutecele la ala micu de cateva luni.
    Altfel era totulin ordine, totul era minunat!

  2. walhalla says:

    daca aici nu aveau loc – de tatal betiv, de cumetriile de la Protectia Copilului ( a municipiului sau cealalta ) – poate pe lumea cealalta e mai bine pentru ei

  3. Realism says:

    90% din institutiile statului si personalul aferent ar trebui desffintate…nu isi justifica existenta. Ocazie cu care ar putea scadea cu vreo 70% taxele si impozitele…

  4. SabinA says:

    Tocmai a facut Lodovique economie de cateva sute de lei astfel ca unul dintre magistratii cu pensii speciale va avea suma intacta,
    Si #Rezist e linistata nici o demonstratie, nici o cerere de demitere; nu mai pot da vina pe Dragnea ca este la inchisoare.

    • Un ONGist says:

      Alo filozofule cu neuronul slobod. Taman pe Dragnea îl pomenești aici, care a sifonat salariile asistentelor de la Protecția Copilului ptr activități de partid?! Pe ce lume trăiești?! Că doar de aceea a încasat prima condamnare netotule

  5. jean valjean says:

    am inteles de la o vecina ca a anuntat cazul iar mama copiilor a batut-o cand a aflat de sesizare !
    mama isi supraveghea copii cu tel smart si camera video in interior, ea fiind plecata mai mereu, se pare la jocuri de noroc sa aduca…merinde !
    concubinul ei era vai de capul lui
    copii sunt gen caucazian !
    mare păcat de ei…
    toți cei vinovati ar trebui să răspundă c propria libertate !

  6. MIMI says:

    NU sunt necesare departamente de stat care sa ne informeze ca totul este in ordine, cand totul era in dezordine(tata bolnav, copii nesupravegheati…) Se pot face economii importante.

  7. Ion says:

    Duduie, într-o țară normală, voi ar trebui sa faceti pușcărie.

  8. Corina says:

    Ce-i bine la astia la stat, e ca au tot timpul constiinta curata ca si-au facut datoria. Eu daca 4 copii ar fi murit in timp ce dadeam asigurari sa doarma linistiti ca totul e bine, n-as mai fi avut pace in suflet toata viata, iar demisia o trimiteam pe mail fara sa mai dau pe la servici. Nu suntem toti construiti la fel, de asta slujbasii statului sunt o mare familie, au nervii tari si sufletele impietrite altfel n-ar putea fura din mancarea bolnavilor din spitale sau a copiilor din scoli, politistii n-ar putea trece impasibili pe langa victime fara sa se dea jos din masini, doctorii ar opera fara spagi, iar la ghiseu te-ar privi cu mila si nu te-ar trimite la celalalt capat al orasului dupa alta stampila, cei ce ne conduc nu ne-ar privi ca pe gaste de jumulit, buni numai sa le platim impozite ca sa ia ei salarii si pensii babane. Dar traim in Romania si ura noastra fata de slujbasii statului este cel putin la fel de mare ca dispretul lor pentru noi.

  9. StarDust says:

    DGASP TIMIS o adunatura de figurante pe toace pilele si neamnurile unuia si altuia , faceti sesizare cu copii si vedeti ca vi se raspunde ca nu au fost gasiti.

  10. Carol says:

    Corina, mare dreptate ai ! Cel putin protectia copilului din Timisoara e o cloaca de putori ordinare. Pentru ei totul e ok mai mereu. Salariul sa vina. Sper sa primeasca intr-o buna zi de la D-zeu ceea ce merita … … …

  11. Timisorean says:

    Intelegeti o data ca institutiile statului sunt degeaba. Si doar oamenii sunt de vina. Pentru #justitia reprezentata in capul romanilor de dna, care de fapt faceau dosare doar la comanda au demonstrat mii de oameni. Cati au demonstrat pentru politie, doctori, pompieri, pentru aia de la garda de mediu, directia de cultura, directia copilului etc etc?? NIMENI! Doar cand exista tragedii ne amintim ca mai avem niste institutii si scuipam pe ele.
    Atata timp cat institutiile statului sunt subdimensionate, prost finantate, cat angajatii sunt batjocoriti si neprotejati legal nu vor vrea sa faca nimic.
    Stiu 2 secretare la firme private care au salariu de 3500 ron si nu fac decat cafea, cateva fotocopii, niste mailuri si sunt mega relaxate. Si atunci vreti ca un angajat la stat pentru aceeasi bani sa supravegheze nu stiu ce, sa ia masuri, sa dea amenzi, toate in timp ce e injurat, e amenintat, cu bataia, cu datu afara etc??? Cand un politist, pompier va avea salariu de 3000 euro, un functionar de la institutiile cu atributiuni in siguranta si sanatatea populatiei 2000-2500 euro, plus dotari atunci sa mai avem pretentii. Pana atunci statul se face ca ii plateste si ei se fac ca muncesc!

    • Trist says:

      Daca nu poti face o treaba, lasa pe altul. Te plangi ca ai salariul mic, si nu-ti faci treaba, nu lasi pe altul in locul tau, iar cand mor patru copii nu ai nici o vina, ci scuza ca ai salriul mic, si esti stresat. Mergi in fabrica, sa lucrezi in ture pe 1500 lei, acolo ai dotarile necesare pentru a-ti face treaba si pe care zici ca nu le ai la stat.
      Lasa deci pe altul domnule, pe pozitia aia pe care o ocupi, si in care nu iti faci treaba, ca nu se lariu, ca e stres, ca nu e iarba verde si n-ai nici masina de serviciu performanta, ti-au dat doar Logan.
      Trist 🙁

  12. Rumburak says:

    Ma intreb cum era daca doamna din poza ,, nu ,, monitoriza situatia , are dreptul la o prima , este greu sa tot , asa , sa tot monitorizeze, nu stiu de unde , poate din birou , poate din alta parte , poate,ar trebui cineva , cindva, sa verifice si aceste monitorizări , deoarece se fac cu bani , si foarte mulți, de la statul român .

  13. ionut says:

    Vita asta cu coarne nu e verisoara gunoiului ala de Dobra?

    • Azgardu says:

      Ba da, cum crezi ca a ajuns pe pozitia asta de conducere? Prin sarguinta, verticalitate si orientare inspre nevoile celor de care se ocupa institutia respectiva? Toti astia sunt o mare familie, la figurat si de mult ori chiar la propriu.

  14. Dia says:

    Duduia Monica, este vinovata de ucidere din culpa! Si ea si colegii ei care “se ocupau” de caz! Si cei de la asistenta sociala din primarie. In de hal de disunctionalitate si in ce hal de infractori am ajuns daca mor copii arsi de vii????? Madam este acum manager la Spitalul Jebel, ca doar e verisoara cui trebuie! Daca erau copii vostrii?????Saracul baiat de 14 ani ramas in viata, vai de sufletelul si de viata lui!

  15. gigi says:

    Directia coilului condusa si platita de CJT ! Aveti grija pe cine votati ! CJT = PSD de de foarte multi ani. Votul conteaza, poate sa omoare oameni daca nu este facut cum trebuie !

  16. Lorent says:

    E de forma instituția asta. In mod normal ar trebui sa plătească pentru neglijenta in serviciu.

  17. Lache says:

    Credeam ca e reclama la videochat pentur varsta a 2-a.

  18. carla says:

    Cretinii de la Protectia Copiilor bat campii, ei merg in control (uneori chiar suna inainte) bifeaza un formular si pleca. Cat despre conducerea Directiei, niste analfabeti numiti politic sunt zero in privinta coordonarii si instruirii personalului din moment ce insusi madam Trusca declara ”… La momentul vizitei , copiii erau bine îmbrăcați, hrăniți și îngrijiți”, Boilor de la DGASPC Timiș. orice om cu catva neuroni in cap ar fi vazut ca multi parinti inconstienti au covorul sintetic sub gura sobei, camera este plina de materiale combustibile ar fi chemat pompierii preventiv sa ii invete pe acei prosti ca la gura sobei folosesti o bucata de tabla nu carpe care se aprind!

  19. Azgardu says:

    Verisoara lui Calin Dobra, Monica Trusca (duduia din interviu) este datoare cu cel putin o demisie de onoare, insa conceptul asta nu exista pentru PSD-isi. Nu traieste din asta, deci nu moare de foame.

    • Asa e says:

      Asa e. Din respect si mare rusine mi.as da demisia si mi.as cere iertare public in numele “instituției. ” Care își vede doar de acte nu si de sufletele acestea muci.
      Rusine.mare rusine si pacat

  20. Ciprian says:

    Statul Roman a incredintat o institutie de Protectie a copilului unor persoane. 4 copii au murit si “totul era in regula!” Ce se intampla cu ceilalti copii care sunt in grija acestor monstri? Tot in regula sunt? Cum va uitati in oglinda, cum dormiti noaptea, cum cheltuiti salariile primite cand stiti ca ati fost parte din aceasta crima impotriva unor suflete care au cerut aparare? Voi, toti din conducere ar trebui sa nu mai vedeti lumina zilei. PS: Monica Trusca mai poarta pantofi cu talpa rosie?

  21. Stela Artois says:

    Cei care s au deplasat în teren sunt de vina pentru ceea ce s a intamplat! E un cretinism sa spui ca trasca sau dobra e de vina cum sa spui ca robu e de vina pentru poarta de la intrarea în timișoara sau casele vândute chiriasilor! Cei care se ocupă de acte sunt de vina! Dar trăim vremuri în care vrem sânge pe pereți! Nu mi sunt dragi nici aia, nici ceilalti cum nu mi este drag nici julien ciolos – nepotul vulpii…

  22. Deea says:

    Rusine mare! Cică protecția copilului. Ei se spală doar pe mâini. Dar intr.o zi o sa fie si ei trași la răspundere ca nu isi fac treaba. Si clar, mama e cea mai vinovată. Era datoria ei nr 1 acesti copii. Cică îmbrăcați.mancati.erau ok. Asta e tot ce contează???? Si ea umbla ca o stricată cu iubit. Rusine. Rusine . Bebeluș mic lăsat abandonat în casa. Cand el trebuia sa fie la sânul mamei legat de ea.. la cât se mic si neajutorați sunt la vârsta aia… si ceilalti frați săracii de ei..cum sa se apere ? Va răspunde de sufletele si sângele lor odată in veșnicie daca nu se întoarce de la păcatele ei si se caieste in sac si cenușă.
    Doamne ai milă de atatia copii nevinovati – nenorociți de proprii părinți care nu le sunt un model bun de urmat.

  23. Vai vai says:

    Rusine mare! Cică protecția copilului. Ei se spală doar pe mâini. Dar intr.o zi o sa fie si ei trași la răspundere ca nu isi fac treaba. Si clar, mama e cea mai vinovată. Era datoria ei nr 1 acesti copii. Cică îmbrăcați.mancati.erau ok. Asta e tot ce contează???? Si ea umbla ca o stricată cu iubit. Rusine. Rusine . Bebeluș mic lăsat abandonat în casa. Cand el trebuia sa fie la sânul mamei legat de ea.. la cât se mic si neajutorați sunt la vârsta aia… si ceilalti frați săracii de ei..cum sa se apere ? Va răspunde de sufletele si sângele lor odată in veșnicie daca nu se întoarce de la păcatele ei si se caieste in sac si cenușă.
    Doamne ai milă de atatia copii nevinovati – nenorociți de proprii părinți care nu le sunt un model bun de urmat.

  24. Eveniment

    Coliziune între două autoturisme într-o intersecție din Timișoara. Un tânăr a fost rănit
    Accident rutier într-o intersecție din Timișoara, din cauza unui șofer care a trecut pe roșu. În urma coliziunii dintre două autovehicule, un tânăr, pasager într-una dintre mașini, a fost rănit și transportat la spital.

    Eveniment

    Un șofer a intrat cu mașina în stâlp la Sânnicolau Mare
    Accident rutier, duminică seară, în Sânnicolau Mare. Un șofer a intrat cu autoturismul pe care-l conducea într-un stâlp, pe strada Timișoara. A scăpat fără să fie rănit. 1

    Ştirile judeţului Timiş

    Nemulțumiri la spitalul din Deta, după ce ar fi fost vaccinați vârstnici fără programare
    S-au iscat nemulțumiri la Spitalul din Deta după ce 45 de persoane au fost anunțate că sunt reprogramate la vaccin săptămâna viitoare, întrucât medicii din spital au luat hotărârea să vaccineze vârstnicii care se prezintă la poarta spitalului fără programare. 2

    Ştirile judeţului Timiş

    Nevoie de sânge și trombocite pentru un pacient care face transplant de măduvă, la Louis Țurcanu
    Este nevoie de sânge din toate grupele și de trombocite de la donatorii din evidențele Centrului de Transfuzie Sanguină din Timișoara pentru un pacient care se pregătește de transplant de măduvă, internat la Spitalul Louis Țurcanu din Timișoara. Se poate dona de marți la Centrul Regional de Transfuzie.

    Ştirile judeţului Timiş

    3,52 rata de infectare cu Covid-19, în Timiș. Situația în localitățile din județ
    Județul Timiș are rata de infectare cu Covid-19 de 3,52 la mia de locuitori duminică, 24 ianuarie, potrivit raportării Prefecturii Timiș. 29 de localități din județ au rata de infectare peste 3 la mia de locuitori. 1

    Sănătate

    Șapte decese ale unor persoane infectate cu Covid-19, în Timiș, în ultimele 24 ore. 127 de noi infectări din 547 teste
    În Timiș, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 127 de infectări cu coronavirus din 547 teste efectuate (83 fiind teste rapide). Șapte decese ale unor persoane infectate cu Covid-19 au avut loc de la ultima raportare. Șapte focare sunt active în județ. 1

    Sănătate

    Covid-19, România, ultimele 24 ore: 1.816 de cazuri din 14.502 de teste. 54 decese și 1.020 pacienți la ATI
    În România, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 1.816 infectări cu coronavirus, din 14.502 de teste. În Timiș sunt raportate 127 de noi îmbolnăviri. Au murit 54 de persoane în acest interval de timp. 1.020 pacienți sunt internați la ATI. 1

    Ştirile judeţului Timiş

    Cod galben de vânt în Timiș și în alte județe din vestul țării
    Cinci județe din vestul țării, printre care și Timișul, se vor afla sub cod galben de vânt. Atenționarea emisă de meteorologi va intra în vigoare duminică, la ora 22.00.

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici