tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Consilierii PSD boicotează ședința Consiliului Local Timișoara. Acuză modul „haotic, impulsiv și neprofesionist” de lucru al primarului Nicolae Robu

Consilierii PSD boicotează ședința Consiliului Local Timișoara. Acuză modul „haotic, impulsiv și neprofesionist” de lucru al primarului Nicolae Robu

la 19 March 2019 17:37 Reactualizat la: 19 March 2019 20:32

Consilierii PSD boicotează ședința Consiliului Local Timișoara. Acuză modul „haotic, impulsiv și neprofesionist” de lucru al primarului Nicolae Robu

foto: arhivă
19 March 2019 17:37 Reactualizat la: 19 March 2019 20:32
Grupul de consilieri locali PSD a decis să boicoteze ședința de marți a Consiliului Local Timișoara, acuzând modul „haotic, impulsiv și neprofesionist” de lucru al primarului Nicolae Robu. Concret, ei acuză că au fost chemați la o ședință unde erau anunțate doar șapte puncte pe ordinea de zi, ordine ce a fost apoi suplimentată cu 25 de proiecte, proiecte ce nu au fost comunicate lor în timp util.
Scris de Bogdan Marta - Grupul de consilieri locali PSD a decis să boicoteze ședința de marți a Consiliului Local Timișoara, acuzând modul „haotic, impulsiv și neprofesionist” de lucru al primarului Nicolae Robu. Concret, ei acuză că au fost chemați la o ședință unde erau anunțate doar șapte puncte pe ordinea de zi, ordine ce a fost apoi suplimentată cu 25 de proiecte, proiecte ce nu au fost comunicate lor în timp util.

Trimite articolul

X

De mai multă vreme, consilierii din opoziție acuză conducerea Primăriei Timișoara de lipsă de comunicare și organizare. Concret, aceștia sunt chemați la ședințe „de îndată”, care nu conțin proiecte de forță majoră sau sunt convocați la ședințe de comisii cu doar o oră înainte ca acestea să aibă loc. De acest mod de lucru, susțin social-democrații, este vinovat Nicolae Robu, care a impus în instituție un stil de lucru neorganizat și necoordonat.

„La nivel administrativ, în Timișoara, se prefigurează tot mai tare un faliment managerial iminent. Fluturând falsa teamă a «dezvoltării orașului în forță», primarul Nicolae Robu acționează tot mai haotic, se poziționează continuu în situația de a acționa impulsiv și de a nu se mai controla, lucrează neorganizat și necoordonat. La nivelul Consiliului Local generează situații aberante în care convoacă ședințe de comisii cu numai o oră înainte ca acestea să aibă loc, aproape săptămânal programează ședințe de plen extraordinare și de îndată și invocă forța majoră fără discernământ, convoacă plenuri după plenuri, ședințe cu proiecte încropite, fără ordine de zi fără justificare de oportunitate clară, ținând cont doar de bunul său plac sau de ceea ce visează noaptea. Atitudinea de «jupân» pe care o afișează în relațiile cu cei din jur, modul abuziv în care se manifestă într-un pseudo-dialog, în care nu încap decât propriile sale păreri și argumente, jignirile și derapajele constante, prejudiciază grav imaginea orașului Timișoara. Prin scandal și ieșiri nervoase, camuflează de fapt modul total neprofesionist, defectuos și haotic în care gestionează activitatea instituției pe care vremelnic o conduce (…și o distruge de fapt!)”, au transmis cei de la PSD.

Aceștia mai susțin că haosul din Primăria Timișoara se reflectă și în oraș, dar și în ședințele Consiliului Local Timișoara.

„Haosul domnește în Timișoara, iar ideile primarului sunt doar fumigene care nu reușesc să mascheze murdăria de pe străzi, șantierele blocate de luni de zile, aglomerația, poluarea, dar și proasta gestionare a resurselor. Este de notorietate inconsecvența cu care primarul rezolvă temele pe care chiar el le lansează. Inclusiv în instituția în care își are biroul, primarul este doar o apariție care nu mai controlează cu adevărat nimic. Haosul din primărie este tot mai vizibil și mai greu de ascuns, dovadă fiind angajările fără discernământ și fără bază legală și, în același timp, modul neprofesionist în care înțelege să rezolve acţiunile după bunul plac şi nu după litera legii”, au mai spus consilierii social-democrați.

Ei îl acuză direct pe primarul Nicolae Robu că i-a convocat săptămâna trecută, vineri, la o ședință de comisii cu doar o oră și un sfert înainte ca aceasta să aibă loc. Având în vedere că toți consilierii au și alte slujbe, unora le-ar fi fost imposibil să ajungă.

„Modul de lucru haotic, neeficient pe care îl impune administrației primăriei, cu efectele implicit negative pentru cetățenii orașului, încearcă să-l impună și activității forului aleșilor locali prin acțiuni total dezorganizate, nepredictibile și de multe ori ilegale. Un ultim exemplu este convocarea vineri, 15.03.2019, la ora 11:45, a unei ședințe de comisii a CL pentru ora 13.00, pentru a putea justifica convocarea unei ședințe extraordinare marți, 19.03.2019. Este practic, real imposibil să convoci 27 de consilieri locali cu diverse ocupații în decurs de o oră pentru o ședință de analiză serioasă, convocată abuziv și în neconcordanță cu regulamentul de funcționare. Aflăm cu stupoare că azi, 19.03.2019, pe lângă cele 7 puncte de pe ordinea de zi, adusă la cunoștința consilierilor locali (oricum neconform), s-a suplimentat cu încă 25 de puncte de dezbatere, încălcând grav legislația și chiar regulamentul de funcționare al consiliului local. Poate părea o temă departe de interesul direct al cetățenilor, dar, consecința acestui mod de lucru «hei-rup-ist», neprofesionist și netransparent, conduce la ceea ce ne afectează negativ viața de zi cu zi: lipsa serviciilor publice de salubritate, de dezinsecție și deratizare, generarea problemelor economice grave pentru societățile care prestează servicii de transport public, încălzire și apă caldă, horticole șamd, a performantelor sportului timișorean, al proiectelor culturale de calitate și mai ales deselor și impardonabilelor greșeli în redactarea și promovarea proiectelor finanțate din fonduri guvernamentale și europene”, au mai transmis consilierii PSD.

Din aceste motive, întreg grupul de consilieri PSD a boicotat ședința de Consiliu Local de marți. În absența consilierilor social-democrați, orice proiect de patrimoniu nu poate întruni necesarul de voturi pentru a fi adoptat.

„Sunt consecința modului de lucru dezordonat, impulsiv și neprofesionist al primarului Nicolae Robu. De aceea, grupul de consilieri PSD ai Consiliului Local Timișoara, în semn de protest și de respect față de cetățenii orașului Timișoara, nu participă azi la ședința de plen a Consiliului Local, organizată defectuos și netransparent. Din principiu, susținem și acordăm votul nostru proiectelor de interes public al locuitorilor orașului, dar vrem să facem acest lucru în cunoștință de cauză, transparent și eficient și în conformitate cu legea, cu interesul real, și pe termen lung al cetățenilor orașului. Solicităm primarului Nicolae Robu să își reprime pornirile impulsive și să se comporte ca un lider responsabil de acțiunile sale. Nu mai faceți de rușine Timișoara, domnule Nicolae Robu! Îi sugerăm «primarului Haos’» să lase luptele publice vocale și virtuale pe Facebook, cu cei care nu-i cântă în strună și să se apuce de treabă în ultimul an de mandat. Îi sugerăm să-și mai tempereze bătăliile impulsive duse pe Facebook și să facă ceea ce trebuie să facă un primar: munca aplicată în folosul timișorenilor, cu strategie, cu viziune și cu discernământ”, au concluzionat consilierii PSD.

UPDATE. Primarul, despre protestul consilierilor PSD: Pe ei munca îi obosește

Primarul Timișoarei spune că nu înțelege de ce grupul de consilieri locali PSD a boicotat ședința de consiliu care a avut loc marți și crede că munca îi obosește.

„Ar fi putut să vină să voteze proiectele de pe ordinea principală și să nu le voteze pe celelalte, dacă pentru ei este inacceptabil să lucreze în ritmul ăsta foarte susținut în care se lucrează în Primăria Timișoara și se vine cu atât de multe proiecte. (…) Nu este nimic ilegal în ce facem noi aici, legea permite ceea ce facem noi. Aceste hotărâri sunt perfect legale. Pe consilieri nu-i interesează detaliile (…)”, a spus Robu, după plen.

La câteva ore de la ședința de consiliu, edilul-șef a făcut un nou sondaj pe Facebook.

„La ședința extraordinară de astăzi a Consiliului Local, consilierii PSD au lipsit în bloc. Cică în semn de protest. Protest că îi pun prea mult la lucru cu atâtea proiecte pentru care le solicit votul! Pe ei, munca îi obosește, mai ales cea pentru binele comunității, în timp ce pe mine, mă pasionează, mă face fericit de-a dreptul, asta-i diferența”, a scris edilul, după care i-a întrebat pe prietenii lui virtuali dacă îi apreciază pe social democrați sau dacă îi dezavuează.

Trimite articolul

X
Taguri:
boicot ,
consilieri ,
consilieri absenti ,
consilieri psd ,
consiliu ,
consiliul local ,
PSD ,
robu ,
robu consilieri ,
robu psd ,
sedinta ,
sedinta plen
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    „Dar din Dar de Crăciun”. Cum puteți ajuta 100 de familii vulnerabile din Timiș și Caraș-Severin
    2
    Târgul eco al iernii: Ecoóp Fabric aduce artiști locali la Centrul de Proiecte Timișoara
    3
    FOTO. Aquatim începe spălarea rețelei de apă din Lugoj. Primele teste, realizate cu succes
    4
    Magia sărbătorilor a cuprins Timișoara. Mii de persoane la deschiderea Târgului de Crăciun și aprinderea luminilor festive
    5
    Luna Sănătății Vasculare: dureri, junghi, crampe și alte semne care nu trebuie ignorate
    6
    Mergeți la medic la primele simptome! Testarea pentru hepatite și HIV este gratuită
    7
    O polițistă din Timișoara a primit una dintre cele mai înalte distincții ale M.A.I. Lucrează la Permise
    8
    FOTO. Cabinetele de sprijin ale școlii din Pișchia, renovate complet cu ajutorul Asociației „Iulia Hașdeu”
    9
    Situație tensionată la Ghizela: RETIM trebuia să returneze echipamentele de tratare a levigatului, pe fondul unui conflict cu CJT
    10
    Crăciunul faptelor bune. Târg caritabil la grădinița din Giroc în sprijinul lui Bogdan Matei

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Cum alegi soluția ideală pentru încălzirea locuinței

    Lugoj

    FOTO. Noul internat al Centrului pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Lugoj, aproape de deschidere

    Lugoj

    FOTO. Aquatim începe spălarea rețelei de apă din Lugoj. Primele teste, realizate cu succes

    Ştiri din Timiș

    Sirenele libertății vor răsuna la Timișoara, în semn de omagiu adus eroilor Revoluției din 1989

    Ştiri din Timiș

    Primăria Timișoara ajustează taxele și impozitele locale pentru 2026, în urma modificărilor legislative

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Arbori plantați pe Aleea Libertății din Timișoara, în memoria eroilor Revoluției din 1989

    Capitală Culturală

    Bucuria Nașterii Domnului, vestită prin colinde la Parohia Timișoara Iosefin

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Progres important pe A1 Margina–Holdea: lucrările au ajuns la aproape 50% la final de an

    Eveniment

    VIDEO. Femeie bătută crunt de două tinere în fața Hotelului Continental din Timișoara. Au stropit-o cu un lichid și i-au furat telefonul

    Utile

    Plăți, încasări și regularizări bugetare. Programul Trezoreriei Timiș pentru finalul anului
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici