Anonymous Coward says:

M-am uitat scurt peste caietul de sarcini. Lucrez in domeniu de peste 20 de ani. Proiecte de gabaritul astuia n-am avut pe mana, da’ proiecte asemanatoare cat sa pui 3-4 laolalta sa iasa ce vrea CJT da. Pe-un milion de EUR poate m-as apuca de treaba aia – daca CJT ar fi de acord cu o faza preliminara, bineinteles platita, de detaliere a cerintelor. Pe-un milion de lei in nici un caz. N-as avea alta varianta decat sa livrez un sistem de doua parale, la banii aia. Asta sau e proiect cu adresa, pentru ceva firma care face asa pe banda rulanta, schimba 2-3 setari intr-un fisier si livreaza sistemul, sau e cu adresa pentru vreo firma care va livra un rahat stiind ca are o pila tare si ca indeplinirea cerintelor n-o sa fie niciodata verificata.

Si mai e o chestie. Cand te apuci de asa un proiect, cea mai prima conditie ce tre’ sa fie indeplinita, daca proiectul e pe bune, nu doar de spart niste bani, e sa te asiguri ca toate procesele merg brici si pe hartie, fara calculator. Abia dupa aia, si dupa ce-ai stabilit in detaliu cum merge toata treaba – nu cum isi imagineaza unu’ sau altu’ dintre sefi ca merge, ci asa cum zic oamenii de la ghisee si de prin birouri, cei care de fapt fac toata treaba ca merge – te apuci de proiect. Pe hartie mai merge ca dai cu pasta corectoare sau faci o modificare si semnezi langa, pe calculator, daca n-a fost explicit prevazut in cerinte ca si asa ceva se poate intampla, n-ai nici o varianta, odata ce-ai facut o greseala. De-aia, e foarte important sa ai procesele extrem de bine definite. In caietul de sarcini nimic nu e bine definit, totul e vag – pare scris de cineva care a mai auzit el de niste chestii, da’ nu stie nici o parte din tot ce-a scris in detaliu. In conditiile alea, nici o firma care se respecta nu da un pret fix, din nou, decat daca stie ca cerintele nu vor fi verificate.

Recomandarea mea, cel putin, ar fi sa procedeze si CJT cum procedeaza firmele private, deja de poate 10 ani, din cam toata lumea civilizata. Nu faci de la inceput un proiect pe pret fix, si in nici un caz un proiect pentru tot sistemul. Incepi la scara mica, cu proiecte mici, care sa acopere strict procesele cele mai simple, care se rezolva cel mai repede, da’ odata intrate in functiune incep sa aduca beneficii. Pe masura ce faci tot mai multe proiecte, inveti cam care-ar fi cerintele de la o platforma acoperitoare, invata si lumea din institutie ce se poate si ce nu, pe calculator, invata si cum sa foloseasca calculatorul, invata si cum sa comunice cerintele prestatorilor – si invata si CJT, in mod realist, cat costa crearea si operarea unui sistem informatic. Pe parcursul a cativa ani de proiecte din astea mici, unele le arunci si le faci din nou, ca ai invatat intre timp cum sa le faci mai destept, definesti niste standarde tot mai detaliate care trebuie respectate de catre orice proiect nou, si faci proiecte tot mici, tot cu risc mic de prapadeala inutila de bani multi, cu necesitate de refacere tot mai redusa, care pana la urma se agrega intr-o platforma flexibila si puternica. La modul exagerat, sa ceri de la inceput un ditamai sistemul care le face pe toate e ca atunci cand vrei sa te apuci sa reconstruiesti Casa Poporului da’ tu inca n-ai experienta nici cu un cotet de gaini.