Departe de casă, printre străini, fugiți din calea războiului, refugiații care ajung la Timișoara găsesc sprijinul necesar la Casa LOGS – Grup de Inițiative Sociale. Provin din Siria, Palestina și Ucraina.
Povestea ONG-ului LOGS a început în urmă cu șapte ani, când câțiva voluntari au început să le ducă mâncare unor refugiați din Afganistan, care erau pe străzi. Cu sprijin din comunitate, a fost închiriat un apartament în Timișoara, unde aceștia mergeau să facă duș și să-și spele hainele. Tot acolo beneficiau și de asistență medicală. Apoi, LOGS a crescut și a avut tot mai multe acțiuni în plan umanitar. A urmat deschiderea primului sediu, după care a izbucnit războiul din Ucraina.
„După ce a început criza, spre LOGS au început să vină foarte multe finanțări pentru că majoritatea oamenilor din Ucraina au venit în România. Astfel, am putut să oferim sprijinul, care a fost esențial în momentul respectiv, cum ar fi găsirea unei locuințe când ajung în România, unor surse de hrană, de venit, pentru că mulți oameni veneau fără bani. Din anul 2023, suntem subvenționați de Primăria Timișoara. Inițial, am aplicat pe subvenție pentru 40 de beneficiari, pe care îi sprijineam cu pachete alimentare în valoare de 400 de lei pe lună, iar de atunci am mers pe același model. Tot din 2023, Casa LOGS are centru de zi, consiliere și integrare și este singurul serviciu social licențiat din România de Ministerul Muncii, care sprijină refugiații și migranții. De anul trecut, am primit o mărire a subvenției, astfel că în momentul de față deservim 80 de persoane”, a declarat pentru Agenda & PubliTim asistentul social Maria Bain, președinte la Casa LOGS.
Potrivit acesteia, mulți dintre ucrainenii stabiliți aici sunt integrați în comunitatea locală, dar tot se confruntă cu fel și fel de dificultăți când vine vorba de asigurarea medicală sau de o vizită la bancă. Ca să-și rezolve problemele, mai ales că nu toți vorbesc limba engleză, sunt însoțiți de un angajat. Recent, reprezentanții asociației au avut foarte multe înscrieri la creşă, grădiniţă şi şcoală, precum și transferuri.
Au fugit din calea războiului și au găsit o nouă viață la Timișoara
La Casa LOGS lucrează nouă persoane, dintre care trei sunt ucraineni. Printre acestea se află și Hanna Brechko, care în urmă cu patru ani a părăsit capitala Kiev alături de fiul ei, Dominic. Era arhitectă, însă conflictul avea să-i ofere o nouă traiectorie profesională: mediator intercultural.
„Când a izbucnit războiul, am venit cu fiul meu la Timișoara. Acum are opt ani și vorbește perfect limba română, este înscris la școală. Viața mea este înainte și după război. Mi-a fost greu când am ajuns aici, dar după un an am găsit un loc de muncă aici, la LOGS. Iubesc ceea ce fac aici, le ofer sprijin beneficiarilor din Ucraina. Avem activități pentru copii, ateliere pentru seniori, lucru manual pentru doamne. Am fost în excursii la munte, am mers cu ei la piscină, la cinema”, ne-a spus Hanna.
Aceasta spune că timișorenii au „inimă mare” și în tot acest timp nu a avut parte de nicio situație negativă. Când războiul va fi gata, nu se va mai întoarce în Ucraina. În schimb, o va aduce pe mama ei să locuiască la Timișoara.
În jur de 160 de ucraineni care au fugit din calea războiului se află în evidențele LOGS, de la bebeluși până la seniori de 80-90 de ani. Deși în spațiul public circulă informații false potrivit cărora acești refugiați ar primi subvenții sau indemnizații generoase de la statul român, lucrurile nu stau deloc așa. Li s-au acordat sume de bani și plata chiriei în primele 12 luni după ce și-au părăsit țara. Copiii ucraineni care merg la grădiniță sau la școală primesc alocații în cuantum de 292 lei lunar, la fel ca românii. Mai beneficiază și de transport public gratuit.
„Mulți dintre beneficiari, când au venit în România, aveau deja au un job remote, lucrează de acasă majoritatea încă în Ucraina, sunt foarte bine integrați și nu sunt în nevoie. Vin la noi și spun că nu au nevoie de niciun sprijin material, dar au nevoie să aibă o comunitate, să își trimită copiii în tabere, să participe la activități pe care părinții nu le-ar putea facilita, pentru că acum, în perioada verii, părinții sunt la muncă și copiii ar fi fost mai mult singuri acasă, dar am avut școala de vară”, ne-a mai spus asistentul social Maria Bain.
Președintele Casei LOGS a mai precizat că în cadrul școlii de vară au fost organizate diverse activități între orele 10:00 și 15:00.
La Casa LOGS, refugiații și migranți pot socializa, se uită la filme, joacă șah, rummy și au parte de consiliere psihologică.
O nouă viață după război. De la Odessa la Timișoara
Ivershyn Hennadii are 84 de ani și a fost profesor de istorie în Ucraina. Refugiat la Timișoara alături de soție, fiică și nepot, și-a găsit o nouă pasiune: pictura.
„Am plecat din Odessa după ce o bombă a căzut la 200 de metri de locuința noastră și a distrus un mall. Fiica lucrează într-un restaurant și nepotul studiază la universitate. Soția mea are probleme de sănătate, iar eu gătesc și fac curățenie. În timpul liber pictez, am și vândut tablouri”, ne-a spus Ivershyn Hennadii.
Acesta ne-a mai spus că a fost foarte bine primit la Timișoara și că oamenii sunt generoși, chiar dacă îi lipsește Marea Neagră de la Odessa.
„Mulți oameni se oferă să-mi plătească produsele când stau la rând și mă aud că vorbesc limba ucraineană. Îmi place foarte mult Timișoara, este un oraș foarte frumos cu multe parcuri”, ne-a mai spus Ivershyn Hennadii.
În curând, LOGS va mai angaja patru persoane pentru că a câștigat un proiect pe fonduri europene, prin intermediul căruia, timp de nouă luni, refugiații ucraineni vor fi ajutați să se integreze în comunitate. Vor avea parte de activități și consiliere pentru găsirea unei locuințe, a unui loc de muncă și vor fi însoțiți la diverse instituții unde au diverse treburi de rezolvat.
De asemenea, la LOGS își desfășoară activitatea în această perioadă opt voluntari din Franța, Siria, Mexic, India, Botswana și India. Primesc cazare, mâncare, transport și bani de buzunar.
„Am avut în ultima perioadă oameni care au vrut să-și schimbe locuința și au venit să ne roage să le găsim una sau să le găsim loc de muncă. Cu locul de muncă e un pic mai dificil pentru că unii dintre ei nu vorbesc nicio limbă, doar ucraineană, și angajatorii în România nu sunt așa de încântați să angajeze pe cineva care nu vorbește românește, o cerință esențială. Avem o voluntară care ne ajută cu cursurile de limbă română și facem ore cu grupe mixte. Prin proiectul pe fonduri europene o să avem finanțare să angajăm un profesor de limbă română care să vină să facă cursuri doar cu refugiați ucrainieni”, ne-a mai spus asistentul social Maria Bain.
Președintele LOGS ne-a vorbit și despre lupta împotriva traficului de persoane.
„Avem un parteneriat foarte puternic cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și suntem membri fondatori în în finanțarea Protect, unde vorbim despre legislație și despre diverse cazuri pe care nu reușim să le soluționăm singuri. Anul acesta am avut și un proiect finanțat de Ambasada Franței. Am mers în școlile din județul Timiș și am susținut prezentări, am vorbit cu 750 de tineri, copii de la clasa a IV-a până la clasa a XII-a despre ce înseamnă trafic de persoane. Foarte mult am vorbit cu ei despre metoda loverboy, care deși e atât de mediatizată, totuși mulți nu știu despre ea”, ne-a mai spus Maria Bain.
Printre partenerii LOGS se află Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.
LOGS mai organizează și Festivalul TRAF – Timișoara Refugee Art Festival, aflat la a zecea ediție, care se desfășoară în perioada iunie-noiembrie.
Printre recunoașterile obținute de către Asociația LOGS se numără premiul „Solidaritatea Gheorghe Ciobanu pentru Responsabilitate Socială”. Distincția a fost acordată pentru munca depusă în domeniul social și umanitar pentru refugiați în anul 2022.
Citiți principiile noastre de moderare aici!