tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Bătaie de joc față de timișorenii care stau în frig. Primăria n-a terminat lucrările la conducte, unele sunt gata abia în 30 octombrie

Bătaie de joc față de timișorenii care stau în frig. Primăria n-a terminat lucrările la conducte, unele sunt gata abia în 30 octombrie

De Roxana Deaconescu
la 15 October 2021 14:43 Reactualizat la: 15 October 2021 14:45
27 Comentarii

Bătaie de joc față de timișorenii care stau în frig. Primăria n-a terminat lucrările la conducte, unele sunt gata abia în 30 octombrie

foto: arhivă
15 October 2021 14:43 Reactualizat la: 15 October 2021 14:45
Mii de timișoreni vor sta în frig până la finalul lunii octombrie, pentru că lucrările de înlocuire a conductelor cu fonduri europene nu sunt gata. La Liceul Grigore Moisil, prima școală care s-a închis din cauza frigului din clase, se furnizează căldură din 15 octombrie, dar în alte zone se va lucra până la finalul acestei luni, deși lucrările ar fi trebuit să fie gata vineri. Primăria Timișoara continuă bătaia de joc față de timișoreni.
Scris de Roxana Deaconescu - Mii de timișoreni vor sta în frig până la finalul lunii octombrie, pentru că lucrările de înlocuire a conductelor cu fonduri europene nu sunt gata. La Liceul Grigore Moisil, prima școală care s-a închis din cauza frigului din clase, se furnizează căldură din 15 octombrie, dar în alte zone se va lucra până la finalul acestei luni, deși lucrările ar fi trebuit să fie gata vineri. Primăria Timișoara continuă bătaia de joc față de timișoreni.

Trimite articolul

X

Primăria Timișoara încă nu a finalizat lucrările de retehnologizare, astfel că unele conducte nu pot fi conectate încă. Este prima dată când Colterm anunță un grafic al șantierelor, deși proiectul este implementat de primărie.

Societatea de termoficare a început de luni să furnizeze căldură (probele la cald – n.r.), dar timișorenii sunt tot cu caloriferele dezmorțite, pentru că se livrează agent termic la parametri reduși, până vineri, în funcție de temperaturile exterioare. Colterm anunța că 11 puncte termice din oraș sunt încă afectate de șantierul primăriei pentru retehnologizare, astfel că la acestea nu se poate deschide robinetul. Este vorba despre PT Păltiniș, PT 7C, PT 21, PT 6, PT 63, PT 41, PT 45A, PT 45, PT 84, PT 98, PT 86.

„Asigurăm clienții afectați de această situație că lucrările vor fi finalizate până vineri, 15 octombrie, astfel încât furnizarea încălzirii să fie posibilă și la aceste puncte termice”, anunțau, săptămâna trecută, reprezentanții Colterm.

Marți seară s-a aflat că Liceul Grigore Moisil își închide porțile și că trece în online, din cauza frigului din clase, iar miercuri alte trei școli din Timișoara ceruseră același lucru. De vină sunt aceleași șantiere deschise de primărie pentru retehnologizarea Colterm.

„Săptămâna asta, până la finalul săptămânii viitoare”

Viceprimarul Ruben Lațcău spunea, într-o declarație de presă făcută miercuri la primărie, că firmele nu au putut lucra decât patru-cinci luni și că s-au angajat că termină lucrările în octombrie.

„Toate aceste lucrări vor fi închise în această săptămână. Vorbim de blindajul final prin care rețeaua va fi conectată la rețeaua centrală a Colterm și în același timp despre izolare și despre conectarea finală a tuturor consumatorilor. Deci, săptămâna asta, până la finalul săptămânii viitoare, toate aceste puncte termice vor fi funcționale și vor funcționa. (…) Constructorul și-a luat angajamentul ca până luni să fie căldură în școli, dar dacă apare o avarie sau o problemă, nu pot garanta nimic”, explica Ruben Lațcău miercuri.

În aceeași zi, viceprimarul scria pe Facebook că din cei 9 km de rețea primară și 20 de km de rețea secundară au fost cuplați 12 km.

„Căldura a venit sau va veni în toate punctele care sunt racordate la Colterm. Deci vor fi încălzite toate casele, blocurile, școlile și instituțiile, la care se adaugă și primăria, în cursul zilei de azi. Patru școli sunt însă afectate de întârzieri la lucrările de retehnologizare: Liceul de Arte, Generală 16, Liceul Grigore Moisil și Generală 22. Conform constructorului, ultimele lucrări vor fi finalizate la începutul săptămânii viitoare”, adăuga Ruben Lațcău pe rețeaua de socializare.

E clar doar pentru câteva zone

Pentru că nu s-a stabilit în ce săptămână sunt gata totuși lucrările, Colterm vine acum, chiar în ziua în care ar fi trebuit să înceapă probele la cald în zonele cu probleme, cu vești proaste pentru timișorenii care încă stau în frig.

„Începând de azi, vineri, 15 octombrie, pe măsură ce lucrările se finalizează, începem furnizarea agentului termic de încălzire, etapizat, la toate punctele termice”, transmit reprezentanții societății de termoficare.

Astfel, Colterm deschide robinetul după cum urmează:

Vineri, 15 octombrie:

  • PT Păltiniș – Liceul Grigore Moisil, str. Sorin Titel (nr. 8), str. George Dragomir (nr. 10) și str. Ghirlandei (parțial);
    PT 21 – str. București (nr. 32, 36 și 38), Take Ionescu (nr. 45), str. Titan și str. Tapia;

Sâmbătă, 16 octombrie:

  • PT Păltiniș – str. Sorin Titel (nr. 16), str. Ghirlandei (nr. 1 A și 6);

Marți, 19 octombrie:

  • PT 7C – str. C. D. Loga (nr. 19, 21, 23, 24, 24A, 25, 26, 28, 29, 30), str. Gheorghe Andrașiu (nr. 4), str. Academician Alexandru Borza (nr. 4);

Joi, 21 octombrie:

  • PT 21 – Școala Gen. Nr. 16; str. București (nr. 15A și 19); str. Martir Miroslav Teodor (nr. 7, 14);

Sâmbătă, 30 octombrie:

  • PT 21 – str. Aurel Popovici (nr. 2), str. București (nr. 2, 2A), str. Take Ionescu (8, 10, 12, 18, 22, 24, 27, 29, 33, 35, 39, 43, 47).

Din cele 11 puncte termice, Colterm ne anunță că doar trei se deschid până sâmbătă, 30 octombrie. Despre celelalte zone afectate și miile de timișoreni care în continuare nu vor avea căldură, nicio vorbă. După ce Tion a insistat la primărie ce se întâmplă cu celelalte puncte termice, am aflat totuși că la unele s-a dat drumul, iar trei dintre ele – PT 45, 63 și 98 – vor funcționa abia tot la sfârșitul acestei luni.

Se dă vina pe vremea rea

Potrivit Colterm, la punctele termice 10A și 10B din zona Traian se fac lucrări fără să fie afectată furnizarea căldurii, iar cuplarea la noua rețea se va face atunci când o vor permite temperaturile exterioare.

„De asemenea, urmează să efectuăm lucrări la Liceele Ion Vidu și Liceul de Arte, pentru depistarea și remedierea problemelor la instalațiile interioare astfel încât, de săptămâna viitoare, să putem furniza căldură în parametri”, mai informează Colterm.

Vă reamintim, lucrările fac parte din proiectul „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană, Etapa II”.

Reprezentanții societății de termoficare mai spun că „având în vedere condițiile meteo din ultimele zile, firmele care execută lucrările au fost nevoite să decaleze termenele estimate inițial, fapt ce a dus Colterm în imposibilitatea de a furniza căldură la mai multe puncte termice din municipiu”.

Șantierul pentru retehnologizare este gestionat de Primăria Timișoara, însă reprezentanții municipalității nu s-au sinchisit să le comunice timișorenilor când vor avea căldură. Tion a scris în repetate rânduri despre șantierele de retehnologizare, după ce a cerut situația lucrărilor atât de la primărie, cât și de la Colterm. De lucrări se ocupă firmele SC Energomontaj SRL (lider de asociere) cu Elsaco Electronic și Construcții Erbașu pentru Lotul 1 – rețele primare și Elsaco Electronic SRL (lider de asociere), cu Energomontaj și Construcții Erbașu pentru Lotul 2 – rețele secundare. Șantierele au fost deschise încă din această primăvară, iar termenul de finalizare a lucrărilor este 2023.

editor Amalia Kui

Trimite articolul

X
Taguri:
colterm ,
frig ,
termoficare timisoara
27 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Nelu says:
    October 15, 2021 at 3:03 pm

    Nu-i nici o problema important e ca membri usristi si pnlisti din consiliul de administratie Colterm sa fie cu leafa la zi.

    Reply
  2. Gicu says:
    October 15, 2021 at 3:07 pm

    Vremea rea si omul tampit!

    Reply
  3. Poli 21 says:
    October 15, 2021 at 3:18 pm

    Pestele de la cap se impute, iar in cazul Timisoarei capul pute urat.

    Reply
    • sss says:
      October 15, 2021 at 8:37 pm

      Cand a mirosit bine?

      Reply
  4. Costel says:
    October 15, 2021 at 3:35 pm

    Culita Chis mai lucreaza in PMT, Roxana? Pentru ca se pare ca el este responsabil de lucrarile Colterm… Cum poti sa fii mai veninoasa decat o cobra? Mai exista o varianta, ai vre-un neam pe la Renasterea, Florescu Silviu? Ca sunteti din aceeasi aschie…

    Reply
    • BogdanG says:
      October 15, 2021 at 6:44 pm

      Culita Chis împreună cu Lex Luthor și cu Bau-Bau a reusit să-l facă pe primar un dobitoc sinistru. Așa că de aia trebuie să-l prindem și să-l mâncăm și pe lângă el pe toți cei care nu văd „și mai mărețele realizări” ale noii echipe, față de care Robu&comp par acum bieți diletanți în incompetență

      Reply
    • ali says:
      October 16, 2021 at 1:02 am

      Incet-incet va dati arama pe fata, usristilor. Numai sa jigniti stiti, iar rezultate ZERO. Se prinde lumea, poate nu treceti pragul daca nu va cizelati si voi un pic.

      Reply
  5. aa says:
    October 15, 2021 at 4:14 pm

    De fapt cei care inca sunt racordati la Colterm isi bat singuri joc de ei. Nu primaria isi bate joc. Primaria e doar incapabila, la fel cum era si pe vremea lui Robu.
    Care este scuza ca esti inca racordat la sistemul central in ziua de azi? Pe langa ca merge prost, e si mai scump decat cu centrala de apartament.

    Reply
    • John says:
      October 15, 2021 at 7:23 pm

      Pentru ca sunt zone centrale unde nu ai gaz, de aia 🙂

      Reply
      • Sicman says:
        October 15, 2021 at 9:14 pm

        Si pt ca ai nevoie de acordul vacinilor. Ei decid asupra sortii tale.

        Reply
    • eo55 says:
      October 15, 2021 at 9:50 pm

      Și pentru că susțin funcționarea Colterm. Greșeala majoră tot politicienii și administrațiile locale le-au făcut că au permis debranșări în condominii.

      Reply
    • Clau says:
      October 15, 2021 at 9:51 pm

      Vorbesti ca sa nu taci.Eu sint racordat la Colterm si am avut caldura in fiecare an(24-25 grade in casa).Deci nu mergea prost iar referitor la pret,eu iti spun ca nu este mai scump.Bineinteles asta daca vorbim de aceeasi temperatura in casa.Exemplu:Eu am ap 2camere ,50mp si aprox 25 grade pe timp de iarna.Fac pariu cu tine ca daca iti pui centrala la 25grade,platesti mai mult ca mine.Am vecini pe centrala si au recunoscut si ei asta.

      Reply
    • avetiputinticarabdare says:
      October 16, 2021 at 1:09 am

      Doamne dar cati postaci usristi … fara numar. De unde le scoateti? La scoli si spitale va ganditi? Si alea isi bat joc de ele ca nu se debranseaza de la Colterm? Si inca ceva, dezinformatorule, pe vremea lui Robu era spectaculos in comparatie cu acum! Cand incepeti sa munciti cu adevarat? Sau gramezile de bani pe care le primiti din banii cetateniilor, nu-s suficiente?

      Reply
  6. Cetatean curios says:
    October 15, 2021 at 4:35 pm

    Draga domnule editor,

    Alte subiecte mai importante nu aveti in ultima perioada? Intreb asta pentru ca nu vad decat ca va plangeti zilnic de problemele de la Colterm tinand cont de faptul ca se intampla alte mii de lucruri importante la nivel judetean care ar trebui discutate. Nu stiu ce va determina sa ramaneti in aceeasi bula, dar cu siguranta asta e unul dintre motivele principale pentru care va fi ultima mea zi petrecuta pe site-ul dumneavoastra de stiri (daca le putem numi asa).

    Reply
    • Eu says:
      October 15, 2021 at 7:08 pm

      Da mai du-te draqu, da ne intereseaza acest subiect.ma intereseaza bataia de joc pe fata, indolenta si indiferenta.sa scrie numai despre asta.cat despre tine, stai tu in bula ta si gura mica.

      Reply
    • xulescu says:
      October 15, 2021 at 7:39 pm

      Daca dvs ati sta in frig, sau copilul dvs la scoala, sau un membru al familiei intr-un spital, sa vedeti ce important vi s-ar parea subiectul. Cat despre presa, l-a sustinut cu mult patos pe Fritz in campanie. Probabil ca acum incep sa isi dea si ei seama cat a meritat acest lucru.

      Reply
    • Gusti says:
      October 15, 2021 at 9:55 pm

      Cetatene, poate ne explici d-ta ce probleme mai importante exista la nivel judetean decat incapabilitatea si imbecilitatea unei echipe intregi din PMT care tin oamenii in frig si asta cu toate ca se platesc taxele la Colterm. Amintiri din vremurile lui Ceasca! Nici nu trebuie sa mai dai pe-aici tembelule fiindca stim ca esti functionar Colterm.

      Reply
    • gigi says:
      October 15, 2021 at 10:48 pm

      @ Cetatean Fritzuios, daca ai avea si tu 13 grade in casa, la 2 pasi de primarie cred ca nu ai avea chef si de alte probleme..Fiecare cu bula lui si pierdem toti.. ori conteaza fiecare ori niciunul

      Reply
    • Urinel says:
      October 16, 2021 at 7:53 pm

      Domnule cetățean curios, eu mă încălzesc cu aragazul ca pe vremea lui Ceau-Ceau și mai nou am igrasie.

      Crezi că ar trebui să mă concentrez pe lucruri mai importante cum ar fi…?

      Reply
  7. Anonim says:
    October 15, 2021 at 8:20 pm

    Lângă casa de pensii abia acum s-au apucat să spargă nenorociții!

    Reply
  8. tibi says:
    October 15, 2021 at 8:24 pm

    frigul chiar ajuta la imunitate. dar nu, faptul ca eu, care stau izolat, nu ma vaccinez – aia e problema. nu ca sunt… cate? 50000 de familii in timisoara care primesc “caldura” de la colterm? da, clar nu e nicio legatura intre frig si covid. 0 legatura. e pentru ca nu ma vaccinez eu, de-aia moare lumea. si sigur nu e pentru ca cei vaccinati se duc in concedii si nu e nevoie sa se mai testeze. sigur nu e pentru ca nu se ofera tratamente in spitalele noastre de lux care nu iau foc niciodata. incredibil cata lume pune botul la povestile propagandistilor din presa.

    Reply
    • eo55 says:
      October 15, 2021 at 9:52 pm

      Inteligentule… Vezi că Timișul, cu tot cu frigul se apropie de o stabilizare a numărului de cazuri.

      Reply
  9. Adrian says:
    October 15, 2021 at 8:27 pm

    Când lucrezi neorganizat și în bătaie de joc, cu firme care nu au destui oameni, asta este rezultatul.

    Reply
    • Cris says:
      October 16, 2021 at 8:46 am

      Jos robu!

      Ps. Cat de liniste pe aici. Daca era Robu, erau 1001 de comentarii care sa anunte bomba, si pe buna dreptate. E inuman sa stai in frig pana in 30 oct. De cand cu Fritz, pare ca complexul nostru teuton ne impiedica a mai comenta/critica.

      Reply
  10. Cineva says:
    October 16, 2021 at 12:01 am

    La Covidut ii place vremea asta tulbure cu temperaturi scazute cum e pe la noi, si se distreaza de-a binelea in limita de raspandire care o are la ora actuala.
    Cei de mai sus au grija ca anturajul sa fie potrivit.

    Reply
  11. Dan Coe says:
    October 16, 2021 at 6:31 am

    Se da vina pe lucrari, dar de fapt nu sunt bani, nu sunt stocuri de carbune si nici “perfuziile” de la guvern n-o sa mai vina.

    Reply
  12. Tovarasul says:
    October 17, 2021 at 2:38 am

    Cred ca iarasi ne-a prins pe nepregatite. Cu izmenele in vine. Stai ca imediat vine si iarna, ninsoarea, inghetul…sa vezi atunci autoritatile cum declara ca “ne-a luat iarna prin surprindere”. Vai si amar de asa tara, cred ca nici in Ucraina, Rep. Moldova, Siria sau Afaganistan nu e asa debandada in conducerea tarii precum este la noi.
    Noi nici in urmatorii 300 de ani nu cred ca o sa ne referim ca si mentalitate. Daca nu ne schimbam noi mentalitatea si perceptia…nici aia de sus nu au sa o faca. Si noi suntem de vina sau poate e mai bine zis….noi suntem de vina, populimea.

    Reply
  13. Cele mai citite știri

    1
    Pace în Orientul Mijlociu, între Israel și Hamas
    2
    Visit Timiș reprezintă Banatul la târgul internațional de turism de la Rimini
    3
    Bombe din al Doilea Război Mondial descoperite în apropierea unei stații de autobuz
    4
    Învață DiscoFox înainte de Revelion și sprijină animalele aflate în dificultate la FABER
    5
    Focar de pestă porcină africană la Tomnatic
    6
    A început sezonul gripal. Medicii spun că vaccinarea este cea mai bună armă de apărare
    7
    Festivalul TAIFAS revine la Timișoara cu retrospectiva Radu Jude și premiere din cinematografia balcanică
    8
    Vărșăndan vs. Bolojan: Guvernul blochează cultura. Protest al Teatrului German din Timișoara împotriva OUG 52/2025
    9
    „Sub Vălul Siguranței”, instalație realizată de un artist macedonean alături de copii refugiați din Timișoara
    10
    Maria Corina Machado a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, premiu râvnit de președintele american Trump

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Învață DiscoFox înainte de Revelion și sprijină animalele aflate în dificultate la FABER

    Sănătate

    FOTO. Modernizări importante la Secția de Chirurgie Generală a Spitalului Municipal Timișoara

    Sănătate

    Sfaturi online care pot face rău. Ce trebuie să știe părinții despre alergii și astm

    Cinema

    Filmul săptămânii: „Eternity”, care ridică întrebarea: prima dragoste sau viața alături de cel iubit până la bătrânețe?

    Ştiri din Timiș

    Atelier caritabil pentru sprijinirea Ioanei Piroska în lupta cu cancerul, la Timișoara

    Eveniment

    Accident cu două persoane rănite în localitatea Bethausen

    Sănătate

    Ecografia aparatului urinar, metoda rapidă și neinvazivă de depistare a afecțiunilor renale

    Ştiri din Timiș

    Weekend magic la Iulius Town: Moș Nicolae, Moș Crăciun, Elsa, Ana, Olaf și multe alte personaje vor fi prezente

    Ştiri din Timiș

    Înot gratuit la Timișoara pentru seniori și timișoreni activi

    Eveniment

    Trei tineri, prinși după ce au comis o tâlhărie într-un supermarket din Timișoara
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici