Această schimbare trebuie să înceapă cu fiecare din noi. Deci, avem nevoie la nivel social de o gestionare a stresului, dar și la nivel individual. Atunci când vom reuși toate acestea, putem să vorbim și de o sănătate și despre o existență cât de cât armonioasă.

Robert M. Sapolski descrie stresul ca pe ceva asemănător unui zid înalt, iar omul are nevoie să găsească o unică soluție, cât de mică, care să poată face zidul încet, să se dărâme. Soluția poate că nu este categorică de la început, zidul se dărâmă cu greutate. Rezolvarea, ne spune el, poate consta într-o serie de puncte de sprijin, fiecare mic în sine, dar capabil să te susțină, ceea ce permite escaladarea zidului.

Stresul este parte din viața noastră. Putem să-l percepem ca fiind permanent, dacă adaptarea la mediu și la relații este realizată cu dificultate. În același timp, stresul nu este omniprezent și nu orice tulburare disfuncțională din corpul nostru este manifestarea unei boli legate de stres.

Lumea din jurul nostru poate fi percepută ca fiind plină de pericole pe care le putem evita și printr-o schimbare de viziune și profil psihologic, susține Sapolsky în celebra lui carte, „De ce zebrele nu fac ulcer”. În același timp, lumea este plină și de lucruri groaznice, care nu pot fi eliminate printr-o schimbare de atitudine, oricât de eroică, de disciplinată sau ritualică ar putea deveni sau ne-am dori noi.

În situația în care o boală manifestată – a cărei încărcătură nu ne lasă să dormim la ora 4 din noapte – ce ne poate salva din această situație are mai puțină legătură cu ce scrie într-o carte. Odată ce cancerul a intrat în fază de metastază sau creierul este afectat, fiind grav privat de oxigen, nimic din viziunea psihologică nu ne mai este de folos. Aici, speranțele se pun într-un medic competent și empatic, într-o performanță a tehnologiei medicale. Tot aici, intervine credința și nădejdea, credința în Dumnezeu.

Este greu să generalizezi, ori să-ți propui într-un articol a încuraja oamenii să fie atenți asupra lor. Gestionarea și integrarea situațiilor stresante este corelată cu alte multe axiome de viață, nimic parcă nu este de cuprins la modul general. Poate doar îndemnul asumării vieții și perspectivă de la început oferită de celebrul Adler: nevoia de cunoaștere și perspectiva permanentă asupra schimbării în bine, zi de zi! Mai puternic, mai asumat, mai prezent în contextul existențial…

„Cum ar fi să devenim pur și simplu mai fericiți, fără să ne mai facem atâtea griji?”

Un îndemn ce pare cumva banal, trivial. Însă, conform celor declarate de către unul dintre cei mai aplecați cercetători asupra stresului și relației cu starea de sănătatea și boală, am putea fi mai receptivi, nu-i așa?

Sapolsky spune ceva extrem de edificator, te îndemn să cuprinzi aceste cuvinte: „în calitate de fiziolog care a studiat stresul mai mulți ani, văd limpede adeseori că fiziologia sistemului nostru nu este mai decisivă decât psihologia… Lucrurile pe care le găsim stresante – blocajele din trafic, grijile financiare, munca excesivă, anxietățile stârnite de relațiile sociale –, puține dintre ele sunt reale. În viețile noastre privilegiate, suntem singurii suficient de inteligenți să fi inventat toți acești stresori și singurii atât de proști încât să le fi îngăduit, prea des, să ne domine viața. Cu siguranță avem potențialul de a fi singurii suficient de înțelepți să izgonim stresanta lor tiranie” – Robert M. Sapolski

editor Dan Oancia