„Cel mai greu lucru pe care trebuie să-l facă oamenii este să se cunoască pe sine și să schimbe”, spunea Alfred Adler, medic psihiatru austriac, fondator al școlii de psihologie individuală. Fiecare dintre noi trebuie să facă efortul să se schimbe, în primul rând să nu-i streseze pe cei de lângă el! Pentru că, în momentul în care eu îl stresez pe celălalt, mă stresez implicit și pe mine!
Utile
Parcarea publică de pe strada Ștrandului se închide timp de două zile.
Ştiri din Timiș
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara organizează marți, 21 mai, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, ruga cartierului Pădurea Verde.
Azi în Timișoara
Duminică, 19 mai, puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, expoziții și la un târg de carte și vinil.
Ştiri din Timiș
Ministrul Transporturilor a anunțat sâmbătă că, dacă totul merge conform planului, contractul pentru studiul de fezabilitate al lotului 4 Caransebeș-Lugoj va fi semnat în iunie. Acesta a transmis și un avertisment pentru „băieții deștepți din imobiliare”.
4
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, s-a aflat sâmbătă la Lugoj, unde a spus că pe centură este evidentă „necesitatea amenajării unui sens giratoriu la intersecția cu drumurile spre Tapia și Măguri”. Licitația pentru Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic urmează să fie lansată săptămâna viitoare.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost reținut de polițiști, fiind bănuit că în perioada aprilie - mai a spart mai multe mașini parcate pe diferite străzi din Timișoara, de unde a sustras diverse bunuri.
România
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, scrie AGERPRES.
1