Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Spitalul General „Sveti Luka” din Smederevo, Serbia, au lansat proiectul transfrontalier „EduCare” ( cod RORS00302), o inițiativă menită să îmbunătățească accesul la formare profesională în tehnici chirurgicale minim invazive de ultimă generație. Proiectul are o durată de doi ani și este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg IPA România–Serbia.
Medicii timișoreni atrag atenția asupra uneia dintre cele mai grave afecțiuni respiratorii cronice: Boala Pulmonară Obstructivă Cronică (BPOC), de Ziua Mondială de Luptă Împotriva BPOC, marcată pe 19 noiembrie. Considerată o boală care poate fi prevenită, dar dificil de tratat odată instalată, BPOC este a treia cauză de deces la nivel global, cu peste 3 milioane de victime anual.
Frigul, vântul și trecerile abrupte de la aerul rece de afară la cel din interior pot afecta semnificativ sănătatea pielii în sezonul rece, ducând la deshidratare, iritații și agravarea unor afecțiuni dermatologice. Dr. Olivia Toma, medic primar dermatovenerologie, explică de ce bariera cutanată devine mai vulnerabilă iarna, cum recunoaștem primele semne ale deteriorării pielii, ce tipuri de produse sunt esențiale pentru protecție și îngrijire și când este momentul să cerem sfatul unui specialist.
Organizația Salvați Copiii marchează Ziua Mondială a Prematurității cu un nou semnal de alarmă privind mortalitatea infantilă, indicator la care țara rămâne peste media Uniunii Europene. Datele din 2023 arată o rată de 5,6 decese la 1.000 de nașteri vii, în timp ce media UE este de 3,3. Diferențele sunt și mai mari între urban și rural: 6,6 la mie în sate, față de 4,6 la mie în orașe.
Medicii timișoreni atrag atenția, de Ziua Mondială a Cancerului de Col Uterin, marcată pe 17 noiembrie, asupra unei probleme de sănătate publică pe care România încă nu a reușit să o controleze, și anume incidența ridicată a cancerului de col uterin, deși este un tip de cancer ce poate fi prevenit în mare măsură.
Cel mai vârstnic pacient tratat de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara, în ultimul deceniu, demonstrează încă o dată că, atunci când voința întâlnește medicina modernă și implicarea unei echipe dedicate, chiar și una dintre cele mai periculoase urgențe medicale poate fi învinsă.
Un nou tratament cu anticorpul monoclonal teplizumab (Teizeild) poate întârzia cu ani buni apariția formei simptomatice (stadiul 3) a diabetului de tip 1 la persoanele aflate în stadiul 2 al bolii. EMA a recomandat autorizarea acestuia pentru adulți și copii de la 8 ani, după ce un studiu clinic a arătat că tratamentul a dublat timpul până la instalarea bolii față de placebo (50 luni vs. 25 luni). Decizia finală privind aprobarea în UE va fi luată de Comisia Europeană.
Sănătate
Vaccinul antigripal trebuie administrat în fiecare an, deoarece virusurile gripale se modifică, iar tulpinile care circulă într-un sezon pot fi diferite de cele din anii precedenți. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara explică și de ce vaccinarea este recomandată înainte de creșterea circulației virusurilor gripale, dar și cine beneficiază de vaccin compensat.
Ştiri din Timiș
SCM USV Timișoara a câștigat titlul de campioană națională la rugby, după ce a învins-o pe CS Dinamo București cu 28-24, sâmbătă, în finala Ligii Naționale, disputată pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” din București.
Ştiri din Timiș
Șapte centre sociale administrate de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara găzduiesc, în această perioadă, activități pentru copii, tineri, familii și seniori, în cadrul programului „O Comunitate 2026”. Programul este finanțat de Primăria Timișoara și este derulat împreună cu nouă organizații neguvernamentale.
Ştiri din Timiș
Elev din Timișoara, premiat cu medalie de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori
Un elev de la Colegiul Național „C.D. Loga” din Timișoara a obținut medalia de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori, desfășurată în această săptămână la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina. Vlad Muntoiu este unul dintre elevii care a reprezentat România la competiția la care participă tineri din 13 țări.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși îl prăznuiesc, în fiecare an, în 27 septembrie, pe Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, una dintre personalitățile importante ale Bisericii Ortodoxe Române și ale culturii românești de la începutul secolului al XVIII-lea. Anul acesta se împlinesc 310 ani de la martiriul său.
Turism
Viena este una dintre destinațiile europene în care istoria imperială, arta, muzica și atmosfera unui oraș modern se întâlnesc la fiecare pas. De la palatele spectaculoase ale Habsburgilor și muzeele cu opere semnate de Klimt, Bruegel sau Picasso, până la celebra Roată Uriașă din Prater și caii lipițani de la Școala Spaniolă de Echitație, capitala Austriei are suficiente atracții pentru un city-break de câteva zile.
Azi în Timișoara
Duminică, 27 septembrie, puteți merge la concerte, la teatru, la film sau să vizitați expoziții. Vă mai puteți bucura de diverse evenimente cu ocazia Zilelor Culturii Maghiare.
România
Un material publicat de Wall Street Journal și preluat de G4Media susține că ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi afirmat, la o cină organizată la Atena în luna martie, că Statele Unite s-ar fi implicat în îndepărtarea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Potrivit relatării, ambasadoarea ar fi spus că SUA pot face același lucru și în Grecia. Informația este contestată de reprezentanții ambasadoarei, iar Sorin Grindeanu și George Simion resping existența unor discuții privind schimbarea Guvernului Bolojan. Totodată, Dominic Fritz le cere explicații celor doi lideri de partid.
12