E a treia zi consecutivă cu peste 2.000 de cazuri de coronavirus confirmate la nivel național, iar 146 dintre ele sunt în Timiș. De miercuri până joi, 9 septembrie, au murit în România 39 de persoane carea aveau Covid-19 și 40 de decese au fost raportate anterior. Cinci dintre decese au avut loc în cel mai vestic județ al țării.
VIDEO. Valeriu Gheorghiță anunță o campanie specială pentru vaccinarea în instituțiile de învățământ
Valeriu Gheorghiță a anunțat că va începe o campanie specială pentru vaccinarea în unitățile de învățământ. Sunt vizați nu doar elevii, dar și familiile acestora, studenții, personalul didactic și nedidactic.
Ştiri din Timiș
Accesul auto la viitorul Institut Oncologic de pe Calea Torontalului este „dimensionat cât pentru un duplex”, avertizează viceprimarul Ruben Lațcău. Deși Comisia de Circulație a avizat proiectul, Ministerul Sănătății trebuie să modifice infrastructura pentru a evita blocaje într-o zonă deja aglomerată.
România
Prima reuniune a Consiliului de Pace a început. Donald Trump i-a încurcat funcția lui Nicușor Dan, prezentându-l drept „prim-ministrul României”.
Turism
Gusturile autentice ale Banatului urcă pe scena internațională. Județul Timiș participă, în perioada 19–22 februarie, la Belgrade Tourism Fair 2026 cu unul dintre cele mai ambițioase demersuri ale sale: proiectul „Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028”.
Ştiri din Timiș
Accesul copiilor la rețelele sociale a fost tema discutată joi, 19 februarie, la Consiliul Județean Timiș, într-o dezbatere publică organizată de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Timiș (ATOP), sub titlul „Rețelele sociale pentru copii: conexiuni, informație și riscuri”.
1
Sănătate
Spitalul Victor Babeș Timișoara a integrat în dotarea Compartimentului de Chirurgie Toracică sistemul LigaSure, un dispozitiv avansat pentru sigilarea vasculară, utilizat în scopul reducerii sângerării în timpul intervențiilor chirurgicale.
Eveniment
Un bărbat de 59 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost urmărit în trafic de polițiști la Recaș, a refuzat să oprească la semnal și a fost depistat conducând sub influența alcoolului, potrivit oamenilor legii.
Ştiri din Timiș
La șase ani după preluarea Pădurii Verzi de la Guvern, Primăria Timișoara anunță că proiectul de „pădure-parc” a obținut ultimul aviz necesar. Municipalitatea propune un acord cu Romsilva pentru implementare, document ce va fi supus votului Consiliului Local. Urmează aprobarea indicatorilor și autorizarea lucrărilor.
6
Ştiri din Timiș
Aromă de afumătură, rețete vechi de zeci de ani și o comunitate unită în jurul gustului autentic. Așa s-a scris o nouă filă din povestea uneia dintre cele mai îndrăgite tradiții ale germanilor din Banat. Evenimentul „Degustarea cârnaților bănățeni” – „Worschkoschtprob”, organizat de redacția Banater Zeitung, a adunat la Căminul Cultural din Săcălaz 30 de probe de cârnați de casă.